vineri, 30 septembrie 2022

Docili și îndoctrinați


ioana.dogioiu 

Școala românească nu cultivă originalitatea, spiritul critic, inventivitatea, ci obediența, conformarea, metabolizarea mesajului prefabricat. De ce? Pentru că așa au fost educați cei mai mulți dintre formatori și pentru că oamenii docili și îndoctrinați corespunzător sunt cu mult mai ușor de manevrat și condus.

 https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/prabusirea-grotesca-a-ministrului-cimpeanu-dar-complicii-sulfurosi-reteaua-cangrenata

miercuri, 28 septembrie 2022

Proverbe amish

Cele mai importante lucruri din casa ta sunt oamenii.

Lumea de mâine va fi modelată de ceea ce îi învățăm pe copiii noștri astăzi.

Este mai bine să le oferi altora o bucată din inima ta decât o bucată din mintea ta.

Când vorbești, amintește-ți întotdeauna că Dumnezeu este unul dintre ascultătorii tăi.

Cine nu are bani este sărac; cel care nu are decât bani este și mai sărac.

Cum petrecem Crăciunul are o importanță mai mare decât cât cheltuim pentru el.

A menționa greșelile altora nu ne scăpa de ale noastre.

Jumătate făcut este departe de a fi făcut.

Oamenii cu o inimă pentru Dumnezeu au o inimă pentru oameni.

Fii lent la mânie și grabnic să ierți și vei avea prieteni atâta timp cât vei trăi.

Adevăratul secret al fericirii nu este ceea ce dăruiești sau ceea ce primești, ci ceea ce împarți.

vineri, 9 septembrie 2022

Cine sunt eu?

Florin Preda-Dochinoiu

 

Cine sunt eu?

... o inspirație de geniu, altruist și răbdător, vibrând la tot ce înseamnă artă

... un suflet divin – multibus merisibus – cu duh de artă aleasă dintr-o fluturare înveșmântată în grație

Cine sunt eu?

... un pictor vizual „altfel“, cu un stil aparte, care se cere, se simte, cultivând momente de înălțare, de sublimare a artei, ca o ripostă optimistă, de-mi pare că minunea de aici se trage

Cine sunt eu?

... un poet vizual, sensibil la gesturile mărunte, blând și generos cu prietenii, mai ales cu cei care se află într-o competiție de zboruri. Atunci, într-un joc fără cusur, cu talentul, munca și marele farmec care i-au permis să intre în prima linie de artiști vizuali din Gorj (și nu numai), îi răsfăță cu alte decorațiuni metaforice

Știu că nu se va opri aici. Vor urma alte expoziții, alte recorduri, alte zboruri, implicându-se activ și în poezie, diversificându-și, zi de zi, abilitățile artistice

Eli Gîlcescu



joi, 8 septembrie 2022

O iubire și un pianist în ceruri

 Dragă doamnă D'Albon, v-am simțit precară, fără putere și cu verva împuținată când ne-am întâlnit la Muzeul Literaturii cu ocazia lansării cărții dumneavoastră. Îmi pare rău că v-a prins boala chiar aici, cum ziceți, pe „fostul pământ”, și v-a afectat mare parte din activitățile pe care ar fi trebuit să le aveți de-a lungul acestei perioade, mai cu seamă cele legate de turneul lansărilor de carte. Sper să vă întremați cât de repede, să vă reintrați în forma care să vă permită reluarea scrisului și celorlalte forme de comunicare. Cred în continuare că acestea – scrisul, comunicarea – sunt gesturi vitale pentru dumneavoastră, fac parte dintr-un „mare rol” existențial, care poate că este la fel de important precum cel artistic/literar. Spun „rol” în sensul celor enunțate și cu ocazia lansării de la Muzeu, anume că pentru dumneavoastră întreaga experiență de viață, inclusiv memoria și literatura, sunt cuprinse într-un joc dramatic fără sfârșit. Aveți avantajul, față de mulți dintre noi, că sunteți și creatoare de roluri, nu doar o interpretă, fapt pe care de asemenea l-am precizat atunci. Faptul că și eu – într-o măsură mică totuși, poate conjuncturală – am ajuns să joc un „rol” în destinul cărților dumneavoastră și, prin aceasta, în viața dumneavoastră îl consider un noroc și un privilegiu. Mi-ar plăcea ca mersul lucrurilor să dezmintă ceea ce ne-ați comunicat cu ocazia lansării de la Muzeu, anume că este ultimul eveniment de acest fel în țară, deoarece nu veți mai putea veni. Dacă veți mai avea putere să scrieți și să publicați, ar fi frumos să ne putem continua aventura împreună încă o vreme. Aveți multe de povestit, sunteți o lecție pentru mine, pentru noi – de pasiune pentru literatura noastră, pentru clasici, pentru Eminescu, de îndrăzneală în viață și în scris, de înțelepciune de viață. Dincolo de acestea, felul în care v-ați compus povestea de iubire-pasiune cu Dan Grigore a devenit, în opinia mea, un arhetip, o formă de „mitologie”, fapt pe care am încercat să-l sugerez la Buzău. Despre asta s-ar putea scrie mult, un eseu poate, întrucât găsesc în pasiunea dumneavoastră ilustrarea ideală a modelului trubaduresc de iubire-adorație, care duce la santificarea partenerului. O iubire care nu-și sfințește obiectul (partenerul/partenera) de altfel nici nu merită să-și poarte numele „iubire”. Dumneavoastră îl sfințiți și îl celebrați, aveți o manieră cvasi liturgică de-a reitera momentele și simțirile legate de Dan Grigore, iar acesta, prin transfigurarea augustă în care l-ați cuprins, a ajuns antum un „pianist în ceruri…”.

Multe aș putea să vă mai spun și eu, să vă împărtășesc din impresiile întâlnirilor, evenimentelor noastre împreună, dar cum sunt tentat să mă lungesc, aș risca să inițiez un roman epistolar probabil 😊. Vă admir și vă iubesc, sunteți mai mult decât personajul care a intrat oarecum întâmplător în viața mea, sunteți o personalitate extraordinară și un exemplu de artist și de om la care mă voi gândi tot restul vieții, de la care voi încerca să mai învăț câte ceva pe măsură ce impresiile și amintirile, filtrate de timp, vă vor fi prefăcut într-o icoană laică a memoriei mele.
Vă îmbrățișez cu tot dragul și vă doresc sănătate, multă putere și să mai scrieți cu aceeași pasiune nestinsă ca până acum,

Vianu Mureșan.

vineri, 19 august 2022

Zbor de joi

După o pauză lungă, am ieșit în oraș, lovindu-mă de prieteni (nu puțini) la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși“.

A fost bucuria revederii de joi, într-o alergare „DE (SEMNe)!“ – de această dată – nicidecum pentru arte mici (fondator), ci într-o respirație poetică, izbindu-se de zboruri în competiție cu timpul, într-un joc fără cusur.

Nu știu cine a câștigat: poetul vizual sau pictorul vizual. Știu doar că a cultivat momente de înălțare, de sublimare a artei, ca o ripostă optimistă, acolo, rânduind-o frumos, de-mi pare că minunea de la el se trage.

Sensibil la gesturile mărunte, blând cu poezia, mereu impregnată de logica amintirilor și a viselor, generos cu prietenii.

Nu este Adrian Ghenie, nici Constantin Severin.

Nu apare nici în cea mai importantă galerie de artă din lume. Gagosian din New York, dar e un Ianus Bifrons al nostru, cel cu două chipuri și două iubiri: poezia și pictura.

Acum zece ani, la Poiana lui Mihai, a participat la evenimentul concurs „Suflet românesc“. Chiar dacă vă miră și sună paradoxal, a „furat“ și un premiu, denumit sugestivDecoraţii de metafore.

Mereu neînvins și dincolo de artă și literatură – o descoperire minunată și un sentiment de bine. Și totul atât de românesc. Și dorința de a trăi pentru totdeauna prin ele. Într-o aură clară și puternică, radiind energie și tânjind după suflete să le prețuiască.

Bravo, Florin Preda-Dochinoiu!


Eli Gîlcescu


luni, 15 august 2022

Garoafa de la reverul poeziei

E. G.

 Acum 5 ani, era una din clipele acelea prin care treci – una dintre acele clipe când simți nevoia să fii tu însuți (însăți), în adevărata lumină și despuiat/ă de toate cele, așa cum ai sta în fața lui Dumnezeu. E una din clipele acelea când „arșița e ca icoana – plânge ea ca să nu plâng eu“.

Și arșița ca icoana plânge și plâng și eu.

A fost acolo și în locul meu. A putut să străbată țara până în susul ei, din Brăila până la Satu Mare.

A ales frontul fără învingători al lui o. b. și al nostru al lui a. p și al acestei alergări de semne care tot merge în pețit și nu mai nuntește
nu s-au tras salve de tun, nu au dispărut copiii de la televizor și nu s-a făcut chetă, nimeni nu a pășit pe covor roșu, nimeni nu a venit cu limuzina...

Și a ales și evenimentul concurs „Zbor de vineri“.

E. G.

Și poeții așteaptă să fie scoși din umbră și puși în lumină. Iar Tavi, prin tine, face minuni. Cu tine, măcar o secundă, într-un zbor. Citindu-te, învață! Apropie-ți aproapele, nu-l înfrunta, nu-l repezi. Aud mereu expresiile „citește marea poezie“. Tu ești marea poezie, și toți te citesc pe tine și se bucură. 

Bucură-te și tu. Nu-i privi de sus. Fii cu dragoste și grijă cu poezia lor. Lasă-i să umple „vasele“ cu semne, până sus. Și poate că se va ridica și poezia lor. Nu suntem în Cana Galileea, suntem în Arta conversației și numai printre ei, puterea ta poate să facă minuni. Te rog, citește până la sfârșit. Poate că dai peste poezia bună. Pentru că tu ai fost alesul! 

F. S.

....dar nu pricep, nu văd... e doar o pâine din care mușcă toată lumea, pe apucate. nu privesc pe nimeni de sus, ba dimpotrivă: îmi plouă în cap cu un fel de smântână apoasă. nici cu gust nici fără. lumea se îngrămădește în semne. nu moare nimeni, dar nici nu se trezește din morți. e un pic căldicel. ori, pentru mine poezia este aer care doare. nu este obligatoriu să respirăm, dar este necesar să ieșim din rând. poezia nu se servește la micul dejun și nici nu se prea amestecă în acest „poate se ridică“ am citit până la sfârșit din prima. poezia este garoafa de la reverul hăinuței sub care stă ascunsă vederea. ce să zic... chiar nu știu să mă apăr în această situație: (mi se par doar poteci bătucite, cuvinte lipite unui obraz aspru. nu vor rezista... se vor scurge cu prima lacrimă. doar că lacrima este și nu se vede. toată dragostea pentru acești oameni. cei mai mulți au căzut în plasa editurilor. ăia care au dat zece milioane vechi ca să li se tipărească au mai pus încă trei și au primit și o diplomă de poet. ... tot dragul și respectul meu pentru că până la urmă și ei rup din florile de pe câmp – doar – doar una o fi înflorind la o mie de ani. în rest... știu doar că nu văd unul dintre scriitorii români, membri ai uniunii, să aprindă o lampă. cu câteva mici excepții. ca să nu mai spun că dintre cei de la pitești... m-au îngropat demult. să iertați ca nu înțeleg ce este poezia bună și nici altfel. vă îmbrățișez ca pe o mamă. nu o mai am și atunci caut prin toate mătușile o mamă care să mă apere

E. G.

De-aș fi putut să-l apăr pe T. B. Doamne, ce minune ar fi fost! Asemenea minuni ce numai Dumnezeu ni le pune în prag. Dar poezia trebuie să trăiască, chiar dacă mai șchioapătă pe alocuri. Până și apa doarme-ntruna îmbogățindu-și visul. Poetul de ce n-ar fi aidoma.

Cumva mai scârțâie din scurte opintiri, când mușcă lacom din pâine. Crezând că e prea caldă, primitoare, e de-ajuns.

Tu, iartă-mă, dar cine e supremul jurat, nu cititorul? Am urmărit pe facebook, am urmărit și blogul, pagini personale, cu ochi de vultur caut adevărul. Și l-am găsit la cititori. 

Știi, V. D. (Dumnezeu să-i dea putere în aceste zile grele pentru pierderea soției) a fost mai generos.

Știu ce suflet de poet ai. cum îți grijești poezia ca pentru o sărbătoare, o îmbraci ca pentru slujba de duminică, o porți ca pe o mireasă. Poezia ta mișcă sufletul în adânc de sunete de orgă, de clopote ce plâng. Mai știu că nu suporți pe cei ce-și vând poemul pentru o diplomă. Dar nu! Ei au ales știind că nu plătesc chirie, nici vamă de trecere în vreo antologie. Știe și Dumnezeu, prea-bunul. Poate că are câte un exemplar din cele trei săruturi, poate unul și din infinitul iubirii, cum va avea și dintr-un zbor de vineri. Nu crezi c-ar râde de cei ce-și cumpără un loc?

Uite sportivii cum nu au liniște, din concursuri se ridică, o treaptă, alta, sau coboară în clasament. De ce se tem poeții de concursuri? Da știu, în cercul lor e altfel. Se știu și premianții, și cei ce debutează. Se măsluiesc liste. Chiar și poezia. Ar trebui supusă unor teste, înainte de a se publica. Ar ieși pozitivă la... Chiorâș se uită unii la cei ce scriu mai bine. Oare n-ar trebui toți să muncească pe brânci pentru a ajunge sus. Să intre în concurs și cu un debutant, și cu cel care are deja un volum tipărit. Și mereu. Concurs pentru a ocupa un loc.

Așa că te îndemn să fii primitor cu poetul, ba chiar, plăcându-ți doar un vers, laudă-l, chiar de-l simți bizar, târându-și printre stele poemul său desculț. Până metafora pătrunde adânc și adumbrește versul, ai crede că plutește. 


vineri, 12 august 2022

Dintr-un „Zbor de vineri“


„Bună Eli, ce faci?“

Vorbesc cu ea la telefon și am stomacul cald, ca atunci când vorbeam cu mama. Părul și versurile ei albe, raiul de grădină pe care îl gospodărește, dar mai ales puterea de a înțelege viața și de a sta la cârma ei, filosofia artei iscusite de a traduce gânduri, toate acestea m-au determinat, cu puțin timp în urmă, să accept, fascinat de atâta încredere, invitația de a scrie. Și nu orice, ci poezie. Și nu oricum, ci într-un concurs.

Premiul Eikon mă onorează și înmărmurește în același timp.

In versuri, mă închin în fata vieții. O reverență cunoscută în lume, în fiecare zi înnoită în universul meu, dătătoare de speranțe și gânduri mai înalte decât iubirile pe tocuri, vara.

Iubesc viața, iubesc lumea și acum, mai nou, iubesc.

Prin poezie, iubirea nu are asemănare sau dușmani pe măsură. E simplă, iar cuvintele nu trebuie nici dezgolite, nici inventate. Iubirea a definit deja totul și nu trebuie decât să lăsăm deoparte viteza secolului și toate marile, mici preocupări la moda ca să o vedem. Iubirea colorează pagina. În fața ei, creatorul însăși se oprește din facerea lumilor și, cu capul sprijinit în culcușul palmelor, privește, copil, cum jucăriile lui merg singure, animate de un ingredient secret pe care el, din când în când, și parcă din greșeala, îl lasă în toți, în unii dintre noi mai la vedere, în alții însă, ascuns de zici că nu există.

Iubirea există în tot. Câteodată e greu să o aduci la suprafață, dar atunci când reușești, ce simfonie! „Ce clipe furate din eternitate / ce pași pe coloana infinitului /ce șoapte la masa tăcerii / și, dumnezeiesc de frumos te iubesc la poarta sărutului…” (pentru I.) 

Mulțumesc, Arta conversației! Mulțumesc, Editura Eikon!

Lucian Vasiliu

Toronto, august 11, 2022

https://zbordevineri.blogspot.com/2022/08/dintr-un-zbor-de-vineri_79.html