După o pauză lungă, am ieșit în oraș, lovindu-mă de
prieteni (nu puțini) la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși“.
A fost bucuria revederii de joi,
într-o alergare „DE (SEMNe)!“ – de această dată – nicidecum
pentru arte mici (fondator), ci într-o respirație poetică, izbindu-se de
zboruri în competiție cu timpul, într-un joc fără cusur.
Nu știu cine a câștigat: poetul vizual sau
pictorul vizual. Știu doar că a cultivat momente de înălțare, de sublimare a
artei, ca o ripostă optimistă, acolo, rânduind-o frumos, de-mi pare că minunea
de la el se trage.
Sensibil la gesturile mărunte, blând cu poezia, mereu impregnată
de logica amintirilor și a viselor, generos cu prietenii.
Nu este Adrian Ghenie, nici Constantin Severin.
Nu apare nici în cea mai importantă galerie de artă din
lume. Gagosian din New York, dar e un Ianus Bifrons al nostru,
cel cu două chipuri și două iubiri: poezia și pictura.
Acum zece ani, la Poiana lui Mihai, a participat la
evenimentul concurs „Suflet românesc“. Chiar dacă vă miră și sună
paradoxal, a „furat“ și un premiu, denumit sugestiv „Decoraţii de
metafore“.
Mereu neînvins și dincolo de artă și literatură – o descoperire minunată și un sentiment de bine. Și totul atât de românesc. Și dorința de a trăi pentru totdeauna prin ele. Într-o aură clară și puternică, radiind energie și tânjind după suflete să le prețuiască.
Bravo, Florin Preda-Dochinoiu!
Eli Gîlcescu
