Anumite gânduri sunt rugăciuni

Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.

                                              Victor Hugo

E despre noi

actorul nu-i un film care rulează.

azi 1 iunie fetița s-a pregătit din timp pentru reprezentația de seară la teatru a tatălui actor.
avea să vadă pentru prima oară spectacolul care se joacă de dinainte ca ea să aibă voie la teatru pentru oameni mari. acum fetița are 11 ani. acuma are voie la unele povești de oameni mari; le poate înțelege. și poate judeca.
fetița de 11 ani s-a pregătit de teatru azi. și-a mai văzut tatăl actor jucând și-a stabilit că el e cel mai bun actor. n-a văzut mulți, dar este clar că-i cel mai bun. actori proști nici nu a văzut.
fetița s-a pregătit pentru reprezentația de astăzi 1 iunie. a regizat totul în amănunt. când se va termina spectacolul se va urca pe scenă la aplauze și-i va da tatălui actor o cană foarte mică pe care scrie "best dad ever ♡". așa va face. gata. este stabilit.
1 iunie orele 20.20. fetița și-a ocupat locul rezervat în cafeneaua teatru și și-a așezat cana foarte mică pe masă-n fața ei. o nu. cum de nu s-a gândit. o cană goală este foarte tristă. fetița scoate tot ce are-n buzunare. pachet de șervețele, un leu mototolit, un biscuit limbuță de pisică și o bomboană tantum verde cu portocale pentru gât. asta e. bomboana pentru gât e foarte potrivită. sigur face bine unui actor. bomboana tantum verde își face loc în cana foarte mică.
fetița mai verifică o dată telefonul. silențios.
 gata. fetița-i pregătită.
black. muzică. lumină. tata.
pe scenă cel mai bun actor trece cinstit din caracter în caracter, din viață-n viață.
fetița râde, fetița e uimită, ascultă, se emoționează și iar râde. un telefon sună-ntr-o geantă. fetița se-ncordează. geanta sună în dreapta mai departe. acum sună mai tare căci telefonul a fost scos din geantă. acuma telefonul tace brusc.
pe scenă cel mai bun actor se luptă cu bruiajul, se luptă cu abaterea atenției întregii săli, se luptă să câștige iar atenția în lupta absurdă cu un telefon. se luptă să tragă iarăși sala toată în poveste. și reușește. asta fac cei mai buni actori.
fetița vede că actorul cel mai bun are aici în scenă toate vârstele, actorul este răul și e ăla bun, e prostul, e incultul, e săracul, e omul cu toate relele și bunele privit cu drag.
fetița o să-i spună la sfârșit celui mai bun actor care-a fost personajul favorit. și va avea și niște întrebări. ba și niște propuneri.
fetița își verifică din când în când între scene pe masă cana foarte mică. îi pipăie bomboana pentru gât cu portocale. desenează cu privirea drumul până la scenă printre mese. e-n regulă.
tata actor ajunge in spectacol la ultima poveste. se-așează simplu pe scaunul de bar din scenă. un singur reflector. fetița își aude tatăl șoptind în microfon: "mulțumesc, Sonia, că ai venit în seara asta. la mulți ani. te iubesc, fetița mea."
fetița are brusc mult prea puține haine care să o acopere, are parcă prea multe mâini, ochii nu pot să stea deschiși, iar oasele nu le permit picioarelor să facă destule noduri pe sub masă. "of."
"ultimul monolog e pentru bunica Soniei și-a lui Sașa." continuă de pe scenă cel mai bun actor.
fetița se face dintr-o dată dreaptă. atentă ca un animal de câmp la un anume foșnet.
"o să plâng". fetița plânge. mama o ia în brațe. fetița ascultă monologul. e despre zâmbet. fetița e atentă. zâmbește. plânge și zâmbește. "e frumos."
în fața scenei sună un telefon. actorul cel mai bun spune povestea mai departe. și plânge și zâmbește. ca fetița.
și sună telefonul. în primul rând, la prima masă, sună un telefon sub zâmbetul actorului. sub ochii care nu lasă nici o lacrimă să curgă. sună.
publicul ignoră telefonul. actorul ignoră telefonul. se luptă cu tot ce îi contrazice simțurile, se calcă în picioare prin toate dinăuntrurile, moare, învie, umblă, construiește poduri de emoție, dărâmă, construiește iar. și telefonul sună.
"gata." spune încet și calm actorul. "nu pot. e umilință. e absurdă situația. nu-i drept. spectacolul se încheie aici. vă mulțumesc. atât a fost. mulțumesc, Sonia, că ai venit de ziua ta. vă mulțumesc."
actorul cel mai bun a ieșit în culise simplu. si nu a mai intrat. adică nu a mai ieșit. că la aplauze se iese. publicul a aplaudat. actorul cel mai bun nu a ieșit.
aplauzele s-au oprit. fetița de 11 ani s-a ridicat cu cana foarte mică într-o mână și i-a făcut capac cu cealaltă să nu-i cadă bomboana cu portocale pentru gât. aplauzele s-au sfârșit, iar cel mai bun actor nu a mai apărut. fetița nu s-a pregătit pentru așa situație. fetițele de 11 ani nu au plan b.
încet și pe tăcute spectatorii se-ndreaptă către ușă după ce au mai încercat niște aplauze.
cum cel mai bun actor nu mai apare, fetița trece printre oameni cu cana foarte mică, atentă să nu cadă bomboana cu portocale pentru gât, urcă pe scenă si iese în culise. după tata.

aceasta nu e o poveste despre fetița unui actor anume. nu e nici o poveste despre acel actor anume. vor fi cu toții bine. treaba lor.
e despre noi pe stradă. în tramvai. la magazin și-n parc. e despre noi oriunde ne-ntâlnim. despre-ntâlnire.
aceasta este o poveste despre nepăsare. despre dezinteres. și lipsă de respect.
nu mă amuză poveștile cu actori care fac glume cu cei din sală când sună un telefon (si devin subiect consumabil la o bere). nu mă alină replicile dure adresate "în personaj" celor ce deranjează actorul de pe scenă și pe spectatori. nu vreau reguli mai dure. vreau atenție. responsabilitate. există locuri publice unde respecți un protocol anunțat. așa cum îl respecți într-un hotel sau avion, poți să-l respecți la teatru. șederea ne va fi astfel plăcută tuturor. și zborul. salut amenda aplicată de colegul meu actor în seara asta. hai să ne luăm mai în serios. mai ca la 11 ani.

1 iunie.

Dorina Chiriac