sâmbătă, 17 octombrie 2026

Prețiozități

Priviri lungi și vorbe chinuite pe viață și în viață 



Iar pentru cei care nu înțeleg care e importanța acestor prepoziții despre care cârcotesc eu aici – biete combinații de câte două litere de multe ori, cam cât de gravă să fie folosirea uneia în locul alteia, nu? – iată niște exemple în care folosirea greșită poate schimba radical sensul unei expresii:

- „a ajunge la mal” nu e totuna cu „a ajunge pe mal”;

- „îi voi spune pe față” are o altă nuanță decât „îi voi spune în față”;

- „a vorbi la microfon” înseamnă altceva decât „a vorbi în microfon”;

- „se află în conducerea firmei” nu e la fel de important precum „se află la conducerea firmei”;

- „i-a luat faţa în palme” e foarte diferit de „i-a luat faţa la palme”.

Poate aveți și voi astfel de exemple, să continuați lista?


E. G.


vineri, 9 octombrie 2026

O Small Sad Ecstasy of Love

 O Small Sad Ecstasy of Love

 

Anne Carson

 

I like being with you all night with closed eyes

what luck here you are

coming

along the stars

I did a road trip

all over my mind and heart

and

there you were

kneeling by the roadside

with your little toolkit

fixing something.

 

Give me a world, you have taken the world i was.

miercuri, 7 octombrie 2026

Enantiomeri

 

https://republica.ro/voi-stiati-cat-de-spectaculoase-sunt-prezentarile-de-la-premiul-nobel-omul-acesta-m-a-facut-sa-ma-indragostesc

... cât umor trebuie să aibă oamenii ăia tobă de știință, dacă reușesc să vorbească, să deseneze și să comunice știința atât de accesibil.
Nouă asta ne lipsește exemplar. Ba mai mult, ne străduim să punem știința, literatura, orice, în feluri și cuvinte abstracte și de neînțeles, și-apoi ne mirăm: cum oare nu le-o plăcea copiilor școala?! Sau cum nu s-or cumpăra cărțile despre care, iată, noi am vorbit așa elevat?
Site-ul Nobel s-a reparat, uitați-vă la prezentările astea. Le-aș face obligatorii în orice sală de clasă.

Contributor comentator


luni, 5 octombrie 2026

O zi cu spor atins. O minte. O carte. O viață

Ziua Educației. Ziua Liviu Antonesei.

O întoarcere frumoasă într-un loc care l-a însoțit o viață întreagă: 
elev, student, profesor, 
iar azi – Doctor Honoris Causa. 

Un act de o profundă dreptate academică și morală. 
Un om care a făcut din educație o parte din viața lui.

Gândul meu se alătură celor care prețuiesc verticalitatea și spiritul neînvins.

Eli Gîlcescu
5 oct. 2026

duminică, 4 octombrie 2026

Cărți tomnatice și indelebile

Povestea orbului Zahei (V. Voiculescu), de pe o zi pe alta, măcar așa orb, acolo, în Brăila lui de odinioară, atins de suflul tinereții la care se întorcea, parcă aud cum se sfătuia cu mama lui Dunărea, cum s-a svârlit în apele ei...
 
A urmat, în Balanța lui Ion Băieșu, o anchetă de amploare, în așteptare cine dă prima lovitură puternică, lovitura care omoară... vremurile  când cumpăra cincizeci de grame de cafea, eventual și câteva pateuri...
 
A treia, răscitită: Moraliștii francezi. M-am oprit la ultimul lucru pe care-l aflăm când scriem o carte: cu ce trebuie să începem. După mine, e cheia care deschide larg și confortabil un volum. Chiar dacă la sfârșit se rătăcește într-un loc mărginaș, printre alte minuni în admirație, gata să contemple în tăcere, decât să privească cu îngâmfare.

Eli Gîlcescu
4 oct. 2026

miercuri, 30 septembrie 2026

Un vis la înălțime

 Și un citat desprins fin el

„Voiam să cânt dragostea, dar ea se prefăcea în durere; 
iar când cântam jalea, ea se prefăcea în dragoste”.

Franz Schubert



luni, 28 septembrie 2026

Spor de zgomot

Un drum aproape de case.
Case aproape de drum.
Între ele – o linie întreruptă,
ca o ezitare.
 
Niciun semn nu spune: încet.
Niciun semn nu spune: aici locuiesc oameni.
Așa că vin mașinile grele,
vin cei grăbiți,
vin vibrațiile.
Și casa tresare.
Geamul tremură,
paharul tresare pe masă,
somnul își pierde marginea.
Până și liniștea
pare că trebuie să ceară voie.
 
Iar pentru zgomot
se poate, pesemne, acorda un spor.
Pentru trepidația pereților?
Pentru frica de fiecare motor?
Pentru secundele în care
auzi mașina înainte să o vezi?
 
Poate că, într-o zi,
sporul adevărat va fi altul:
să poți deschide fereastra
fără să intre drumul în casă.
Să treacă o mașină
fără să se zguduie pereții.
Să existe, între stradă și oameni,
o linie neîntreruptă –
o limită.
 
Iar eu, între timp,
aștept să fiu cât mai departe de toate –
într-un loc în care
liniștea să nu fie
o excepție.
 
Trecători fără spor de zgomot