Într-adevăr, când mă gândesc bine,
literatura are o singură scuză pentru a exista:
îl salvează pe cel care o creează de dezgustul vieții.
Mă minunez de placiditatea utopistului
care își imaginează că omul este perfectibil.
Nu se poate nega că creatura umană se naște egoistă,
abuzivă, josnică.
Uită-te în jur și vezi. Societatea este cinică și feroce,
umilii sunt huiduiți și jefuiți de bogații traficanți de
bunuri de strictă necesitate.
Peste tot triumful mediocrilor și al celor fără scrupule,
peste tot apoteoza politicii și finanțelor necinstite.
Și crezi că poți face vreun progres împotriva unui astfel
de curent?
Nu, omul nu s-a schimbat niciodată.
Sufletul său era corupt în zilele Genezei și nu este mai
puțin putred în prezent.
Doar forma păcatelor sale variază.
Progresul este ipocrizia care rafinează viciile.
Joris-Karl Huysmans
Apropo de țărână,
din care am ieșit și în care ne vom întoarce,
știți că după ce murim,
cadavrele noastre sunt devorate de diferite tipuri de
viermi,
în funcție de cum suntem grași sau slabi?
În cadavrele grase se găsește o specie de vierme, rizofagul,
în timp ce cadavrele slabe sunt tratate cu condescendență
doar de phora.
Aceasta din urmă este evident aristocratul –
gurmandul meticulos care strâmbă din nas
la o masă grea cu sâni copioși și burți suculente.
Gândiți-vă doar, nu există o egalitate perfectă,
nici măcar în modul în care hrănim viermii.
Joris-Karl Huysmans
Dar ceea ce rămâne
pentru totdeauna de neînțeles
este oroarea inițială,
oroarea impusă fiecăruia dintre noi,
de a fi nevoiți să trăim,
iar acesta este un mister
pe care nicio filozofie nu-l poate explica.
Joris-Karl Huysmans, În drum
Visatul cu ochii deschiși este singurul lucru bun în
viață.
Totul în rest este vulgar și gol.
Joris-Karl Huysmans
Departe de a căuta să justifice, așa cum face Biserica,
necesitatea chinurilor și a suferințelor,
el a strigat, în mila sa indignată:
Dacă un Dumnezeu a creat lumea aceasta,
nu aș dori să fiu acel Dumnezeu.
Mizeria lumii mi-ar sfâșia inima.
Joris-Karl Huysmans, Împotriva naturii
Există două moduri de a scăpa de un lucru care ne
împovărează:
aruncându-l sau lăsându-l să cadă.
A-l arunca necesită un efort de care s-ar putea să nu fim
capabili,
a-l lăsa să cadă nu impune nicio muncă, este mai simplu,
fără pericol, la îndemâna tuturor.
A-l arunca, din nou, implică un anumit interes,
o anumită animație, chiar o anumită frică;
a-l lăsa ă cadă este indiferență absolută, dispreț
absolut;
credeți-mă, folosiți această metodă și Satana va fugi.
Joris-Karl Huysmans, În drum
Eli Gîlcescu
