Se afișează postările cu eticheta pandemie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pandemie. Afișați toate postările

vineri, 8 octombrie 2021

Calea către fericire

 

Dacă e ceva cu adevărat dureros în vremuri de război sau de criză e să te folosești de răul general pentru a scoate și mai rău din oameni.
Să arăți cu degetul precum naziștii odinioară cu evreii sau albii în zilele noastre cu cei ne-albi, cinstiții cu corupții, deștepții cu proștii, sănătoșii cu bolnavii etc etc.
Adică, să te folosești de ceva care nu-ți place pentru a redirecționa ura lumii spre cineva anume, dintr-un interes particular sau de grup ori pur și simplu din plăcerea de a cleveti spurcat despre semenii tăi.
Când faci asta nu numai că nu rezolvi nimic, dar plantezi în lume semințele unui rău mai mare ce va veni negreșit.
Vedem asta și acum, cu cei care caută vinovați politic pentru pandemie sau criza guvernamentală, ca și când asta ar mai ajuta oamenii să nu se infecteze sau să scape din fața buteliei cu oxigen.
E un joc mic, foarte mic, rudimentar, care nu rezolvă nimic. A arunca vina e cel mai simplu, o poate face și ultimul om.
De asta nici nu va fi mai bine vreodată, pentru că schimbarea de putere se face pe negativism feroce în alb-negru, iar masele se lasă vrăjite de această păcăleală ce nu face altceva decât să producă schimbări doar de nume, rotații la putere care adâncesc criza și să garanteze decepții și mai mari pe viitor.
Soluția e alta și o știu inclusiv cei care se folosesc de rău pentru avantaje proprii. A înțelegerii înțelepte, a păcii care zidește, a parteneriatului productiv, ceva ce în România, din păcate, sună acum a SF.
Fiți siguri, când priviți la acest spectacol al atacurilor de orice fel, că asta plantează semințele unui dezastru viitor!
Pentru că nimic bun nu clădești pe ură și război, pe aroganța binelui sau pe făcut bine cu forța. Eu sunt sigur de asta.
Dacă le-aș recomanda ceva oamenilor simpli e să aleagă modelul de viață al lui Iisus și să se țină departe de toți cei care le promit că îi salvează prin diabolizarea altora.
Să caute altă realitate decât cea a conflictului care naște monștri.
Să evite ecranele de orice fel care îi îndeamnă să scoată veninul la suprafață, să aleagă iubirea în locul urii, iertarea, ajutorul, mâna întinsă, omenia, altruismul.
Acestea sunt singurele garanții pentru o lume mai bună.
Victoriile prin utilizarea satanismelor de orice fel clădesc o viață în minciună.
Iar adevărul, știm deja, va ieși mereu la suprafață, răsplătindu-ne cu recolta pe care o merităm în funcție de vorbele, gândurile, emoțiile și alte semințe pe care le-am plantat noi singuri în conștiința din jur.
Acesta e singurul adevăr adevărat: ce semeni în jur exact aia culegi în plan personal și ca țară.
Alegeți să investiți în frumos, în dragoste inclusiv față de greșiții voștri, în recunoștință față de tot ce e viu!

duminică, 7 martie 2021

Între totul și nimic

M-a atacat întrebarea din toate părțile, zile în șir, în regim de urgență, neputincios și laș, fără să dau cu banu’ când e să scriu ce (nu) am înțeles din această viață, uneori la vedere sau ascunsă de ochii lumii. O mască.

Și nu știu de unde s-o apuc, de unde mai e sau ce-ar mai fi putut să fie, să aducă cât de cât cu realitatea, să nu pară un vis trecerea... din ce în ce, cu pofte, interese, minciuni, frivolități.

Câte vieți într-o viață? Cu bune sau rele, fără să le mai pot deosebi? Câte vrea Dumnezeu?!

Cu fiecare zi se tot îndepărtează, până ce atârnă de un fir, rătăcită în întuneric, uneori, cu gânduri bolnave, tremurânde, speriate. Atunci îi prețuim puținul care rămâne, înțelegem că toate lucrurile bune au un sfârșit, așa și ea, oricum ar fi, la anaghie, o iubim.

Pentru mine, viața e viață, nicicând de ochii lumii, nici în concurență cu cei mai norocoși, doar privilegiată față de mare majoritate a semenilor mei.

Atât cât m-am priceput s-o încetinesc, să o descurc, cât am izbutit s-o întrețin, cât am reușit să mă împac cu ea, cât de des m-a trezit la realitate, blocându-mi alegerile, de câte ori m-a lăsat fără cuvinte, de câte ori mi-a aruncat plasa de siguranță,

de câte ori m-a învățat lucruri noi despre oameni, oameni obișnuiți care devin monștri sau eroi, oameni care își fac rău unii altora, oameni manipulați, oameni slabi, fără demnitate, oameni mult mai mult, sau mult mai puțin, sau totul.

Chiar dacă mi-a vindecat rănile, mi-a ascultat visele și m-a ajutat să aleg ce e mai bine pentru mine în această pandemie (fie și un vaccin Pfizer), pe lângă lecțiile de engleză (Duolingo) și un jurnal de martor (un fel de hoție cu dichis), nu refuz să mă expun într-o aventură îndrăzneață din care mai am de învățat.

Sau așteptând miracolul în viața cuiva.

A scrie aici înseamnă să fiu în viață, să-i fi înțeles lecțiile trăite, să-i pot îmbrățișa fiecare primăvară, să o apăr de meschinăria vieții...

Pentru că timpul contează. Pentru o viață care s-a înfruptat din trupul meu...

Ea, viața, între totul și nimic.

La ce e, la ce nu e, când o primești,  fără să mulțumești, te bucuri de ea, fără să știi cum, o dai altora, când nu știi unde ai ajuns și o pierzi, fără să-ți dai seama (Voltaire).

Dacă nu știi ce să ceri de la viață, viața nu știe ce să-ți dea (Ileana Vulpescu).

Iar la sfârșit, Maria, tu însăți (ne)chestionată, după atâtea înțelesuri, ce așteptări ai de la viață?

Eli Gîlcescu

https://mariabacescu.ro/63-eli-gilcescu-ce-am-inteles-din-viata-asta/