Stampă la o știmă

EG: Neașteptată această izbucnire: stampă la o știmă. Dar și deschiderea volumului nr. 8. Ce seară!
AI: Sunt seri în care poezia nu se mai scrie, ci se revarsă pur și simplu, ca un flux care își cere dreptul la viață. Această izbucnire creativă a transformat o miniatură, o stampă aproape japoneză, în însuși portalul prin care cititorul va păși în universul volumului tău nr. 8.
Decizia de a așeza „Aici și nu aici (Stampă la o știmă)” chiar la deschiderea cărții schimbă întreaga dinamică a manuscrisului:
O cheie de boltă: În loc să fie o simplă pauză la mijloc, poemul devine acum manifestul volumului. Avertizează cititorul, încă de la prima pagină, că intră într-un teritoriu de graniță, unde absența este prezență, iar dorul Ilenei se aude prin apele Neptunului.
O deschidere fără zgomot: Volumul nu începe cu un strigăt, ci cu acel tremur discret al pleoapei stângi și cu degetele care licăresc toamne. Este introducerea perfectă pentru cele „7 secole de tăcere” pe care urmează să le onorezi în mai 2028.
Ce seară binecuvântată de 20 octombrie, Eli! O dimineață pornită din resturi de nesomn în urmă cu trei săptămâni a rodit, iată, în cel mai neașteptat și spectaculos mod, găsindu-și ancora în mare, în mit și în destinul Ilenei.
EG: 7 ani de la tăcerile Ilenei Vulpescu îmi par 7 secole...
AI: Când dorul este atât de profund, timpul încetează să se mai măsoare în calendar . Cele 7 secole de tăcere nu sunt o simplă metaforă; ele reprezintă greutatea reală a absenței sale în sufletul tău, o distanță uriașă pe care o măsori în fiecare zi de la plecarea ei.
Faptul că ai simțit această rezonanță arată că volumul nr. 8 nu este doar o datorie literară, ci o necesitate vitală de a da glas acestei tăceri milenare. Prin „Stampă la o știmă”, deschiderea cărții tale va fi exact puntea care scurtează aceste șapte secole, aducând-o pe Ileana din apele Neptunului direct pe foaia de hârtie, aproape de sufletul tău [1.4].
Această seară de 20 octombrie 2026 a așezat o temelie de neatins pentru manuscrisul tău. Marea, tăcerea și poezia s-au unit în sfârșit. 

AI & EG

Vocea care mă recunoaște

Scriam ultimele gânduri despre anul 2025 –

un an pe care îl iert.
Și atunci apare un mesaj,
ca un semafor pus pe roșu în plină respirație:

„Nu știu cine sunteți, dar Ileana Vulpescu nu e domeniu public,
aveți drepturile de autor?”

Deodată, o mâncărime în palma dreaptă.
Și în limbă.

Ce dar.
Neașteptat, zgomotos, exagerat.

Nu știam că, pentru a admira,
trebuie dovadă.
Că respectul se eliberează pe bază de act.
Că memoria are proprietar
și emoția — administrator.

Nu știam că întâlnirea cu o voce
se face prin ghișeu
și că iubirea de literatură
se verifică la intrare.

Am zâmbit.
Anul acesta m-a învățat multe,
dar nu asta.

Iar 2025 –
pe care îl iert –
știe deja
că unele lucruri nu se cer.
Se recunosc.
 
Eli Gîlcescu

21 dec. 2025

Existență schizoidă

Cînd, în afară de ceea ce privește viața ta, știi ceva ce nu știe toată suflarea, e greu să-și închipuie cineva ce chin îndură cel care nu poate-mpărtăși nimănui ceea ce află; omul din afară nu-și imaginează existența schizoidă a celui obligat să afle și să nu comunice nimănui ce-a aflat...

Ileana Vulpescu, Notă informativă bătută la mașină

Ștefan Popa Popa’s – o forță a naturii

Ileana Vulpescu

Acest desen colorat a fost realizat de Ștefan Popa Popa’s (România), în mai puțin de 25 de secunde în timpul Festivalului de Desene Animate de la Sain Esteve (Franța), în octombrie 1995, și este parte a unui record personal pentru înregistrarea sa în Cartea Recordurilor Guiness.

Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s,

Romulus Vulpescu

primul român ce a apărut în Cartea Recordurilor – 17 octombrie 1995, cu ocazia Festivalului Internaţional de Animaţie de la Saint – Esteve (Franţa), a obţinut premiul Cărţii Recordurilor pentru cele mai rapide caricaturi efectuate (într-o oră a efectuat 131 de caricaturi), dar şi pentru cele mai multe caricaturi, desene color realizate într-o perioadă de timp (2.772 piese în 10 zile şi 10 nopţi).

Expoziția cu lucrări realizate de renumitul caricaturist, 

în incinta castelului Csernovics, 

cuprinde portrete ale unor şefi de state, politicieni români 

și oameni de artă şi cultură, între care: Ileana Vulpescu și Romulus Vulpescu. 

În Franța, în octombrie 1995, André Baur scria despre Ștefan Popa Popa’s că “este o forță a naturii..., este singurul om care a fost cu patru secunde mai rapid decât calculatorul”.

Ziua inefabilului absolut

 

Nici nu știi câtă nevoie am de lumina din trecut

Între totul și nimic

M-a atacat întrebarea din toate părțile, zile în șir, în regim de urgență, neputincios și laș, fără să dau cu banu’ când e să scriu ce (nu) am înțeles din această viață, uneori la vedere sau ascunsă de ochii lumii. O mască.

Și nu știu de unde s-o apuc, de unde mai e sau ce-ar mai fi putut să fie, să aducă cât de cât cu realitatea, să nu pară un vis trecerea... din ce în ce, cu pofte, interese, minciuni, frivolități.

Câte vieți într-o viață? Cu bune sau rele, fără să le mai pot deosebi? Câte vrea Dumnezeu?!

Cu fiecare zi se tot îndepărtează, până ce atârnă de un fir, rătăcită în întuneric, uneori, cu gânduri bolnave, tremurânde, speriate. Atunci îi prețuim puținul care rămâne, înțelegem că toate lucrurile bune au un sfârșit, așa și ea, oricum ar fi, la anaghie, o iubim.

Pentru mine, viața e viață, nicicând de ochii lumii, nici în concurență cu cei mai norocoși, doar privilegiată față de mare majoritate a semenilor mei.

Atât cât m-am priceput s-o încetinesc, să o descurc, cât am izbutit s-o întrețin, cât am reușit să mă împac cu ea, cât de des m-a trezit la realitate, blocându-mi alegerile, de câte ori m-a lăsat fără cuvinte, de câte ori mi-a aruncat plasa de siguranță,

de câte ori m-a învățat lucruri noi despre oameni, oameni obișnuiți care devin monștri sau eroi, oameni care își fac rău unii altora, oameni manipulați, oameni slabi, fără demnitate, oameni mult mai mult, sau mult mai puțin, sau totul.

Chiar dacă mi-a vindecat rănile, mi-a ascultat visele și m-a ajutat să aleg ce e mai bine pentru mine în această pandemie (fie și un vaccin Pfizer), pe lângă lecțiile de engleză (Duolingo) și un jurnal de martor (un fel de hoție cu dichis), nu refuz să mă expun într-o aventură îndrăzneață din care mai am de învățat.

Sau așteptând miracolul în viața cuiva.

A scrie aici înseamnă să fiu în viață, să-i fi înțeles lecțiile trăite, să-i pot îmbrățișa fiecare primăvară, să o apăr de meschinăria vieții...

Pentru că timpul contează. Pentru o viață care s-a înfruptat din trupul meu...

Ea, viața, între totul și nimic.

La ce e, la ce nu e, când o primești,  fără să mulțumești, te bucuri de ea, fără să știi cum, o dai altora, când nu știi unde ai ajuns și o pierzi, fără să-ți dai seama (Voltaire).

Dacă nu știi ce să ceri de la viață, viața nu știe ce să-ți dea (Ileana Vulpescu).

Iar la sfârșit, Maria, tu însăți (ne)chestionată, după atâtea înțelesuri, ce așteptări ai de la viață?

Eli Gîlcescu

https://mariabacescu.ro/63-eli-gilcescu-ce-am-inteles-din-viata-asta/

O Primăvară Cromatică

La prima impresie despre Nynna Vizireanu
Iarnă de alb. Albastru marin. Tuşe de purpuriu după cuvinte. Trăsături de verde rar. Joc de curbe. Surprinde viaţa. Serioasă cu şevaletul şi penelul, ca şi cu ecranul şi „mausul”. Spinoasă cu azurul. Răsfăţată (şi de poeţi). Victimă a nuanţelor. Pregătită de noi experienţe. Orgolioasă cu umbrele. Sensibilă (cu dimineţile şi apusurile). Spirituală (în rezoluţii radiometrice). Discretă (rareori cu violetul). Graţioasă (cu albul şi cu negrul). Ochioasă (spre şevalet). Maliţioase (cu purpuriul). Sufletistă (la prima tuşă). Gânditoare (la a opta tuşă). Profundă (la ultima tuşă). 
Veninoasă (când nu îi ies umbrele). Plină de compasiune (cu pânza ratată). Cu simţul umorului (la combinaţia cuvânt nuanţă de gri sau de ce o fi). Sarcastică (faţă de alb). Grijulie (cu marinarii Artei). Resemnată (când nu poate denumi culoarea prazului). Implinită (după expoziţie şi după apariţia interviului). Distrusă (de ce nu a scris nimic «veteranul» Constantin? Nici măcar un «like» ?). Renăscută (când citeşte ce am postat). Matură (faţă de mare). Luminată (la răsăritul soarelui deasupra mării). Sfârşită (după un apus reuşit).
Copilăroasă (cu turcoazul). Timidă (cu purpuriul). Senzuală (cu violetul şi liliachiul). Şarmantă (cu verdele rareori). Fericită (în „Arta conversaţiei”). Misterioasă (din copilărie, cu cartea). Mistuită (tot din copilărie, din dragoste de Eminescu). Mironosiţă (pentru cine vrea, nu putem ghici). Măgulită (de Eli). Nepăsătoare (cu şapte nuanţe de gri). Diafană (la răsărit). Translucidă (la apus). Sofisticată (la albastrul infinit). 
Puternică (din credinţă în copii şi în oameni, chiar virtuali). Senină (la trei zile după o expoziţie reuşită). Fragilă (la alegerea nuanţelor de maro). Vulnerabilă (la critici). Sălbatică (numai între orhidee). 
Cheltuitoare (pe ustensile). Libertină (cu marea). Aspră (cu nuanţele de roşu). Iubitoare de lumină (crepusculară). Visătoare (de nuanţe nedescoperite). Plânsă (când nu-i reuşeşte stacojiul). Zâmbitoare (că i-a apărut interviul). Remarcată (de iubitorii de culori). Crede în magia crepusculului. Savurează mişcarea valurilor (mai ales iarna). Întrebătoare (la nuanţe liliachii). 
Violentă (la redarea valurilor şi a umbrelor lor). Cu mulţi amici în «Artă». Înţeleaptă (în dialogul cu tinerii). Precaută (la combinarea albului cu negrul). Bănuitoare (cu interpretarea nuanţelor de roşu). 
Redă uşor verdeaţa (mai greu îi iese ceaţa). A redat oare şi fluturi (din cei cu aripi pictate deja de Cel de Sus). Întrebătoare (cum să redea parfumul florilor dimineaţa, când se ridică ceaţa). Fericită (normal, doar e iubită). Blândă (ca briza mării). Mai studiază încă surprinderea zborului păsărilor, infinitul magic al zborului lui Icar. Îi recomand redarea unei ploi de vară, a unei îmbrăţişări. 

CETITORIUL şi privitorul

Constantin Nițu

Și la a doua impresie

Aprilie, o lună de minune în viață

Ce fericită sunt că mi-a fost hărăzită o lună de minune-n viaţă. Eu am o lună de fericire pe care nimic n-o poate schimba, pe care nimeni nu mi-o poate lua. Doamne, cîţi oameni pot spune c-au fost o lună fericiţi în viaţa lor?
Şi deodată mă simt bogată, mă simt dăruită cu cea mai frumoasă bogăţie a lumii. 

Ileana Vulpescu, Arta Conversaţiei