Când primăvara e vie

Ciprian Marian Antohe

 

L-am detestat cumplit pe James Oliver. Și nu pentru alimentația "naturală" pe care o propăvăduia, ci pentru felul lui de a găti. Îl urmăream aproape cu ură cum chinuia bietele legume, tăindu-le pe jumătate și risipind la gunoi mare parte. Pe atunci trăiam într-un orășel și cumpăram verdețurile de la market, așa lipsite de gust cum erau, și le curățam cu desăvârșită parcimonie codițele, fiecare sâmbure, orice defect, milimetric.
Lucrurile s-au schimbat peste niște ani, când soarta m-a mutat la țară și am învățat să cultiv. Așa au luat naștere, pe un mic teritoriu moldav, savane de ardei și vinete, jungle de roșii cât farfuriile, tundre de ceapă și salate. Pe care le dăruiam, de multe ce erau, sau le tăiam pe jumătate, cu aroganța celui care își permite. Cumva, fără meritul lui, l-am iertat atunci pe nesăbuitul și risipitorul James Oliver...
Azi sunt departe de casă, într-un loc unde legumele și fructele de la market sunt din plastic. Totuși, casa ne e plină de ele. Dacă am învățat franceza după Pif, germana, în schimb, am început s-o învăț după cărțile și emisiunile culinare ale lui James. Azi nu știu suficiente detalii tehnice utile în fabrica unde lucrez, dar știu ingrediente, denumiri alimentare, rețete. Pentru că de mai bine de doi ani, eu, carnivorul
și carnasierul căruia i se așază pe masă orice-și dorește, gătesc vegan.
Pentru ea.
Cea care a câștigat un război total cu cea mai neiertătoare boală, cancerul, renunțând la multe. Și e o poveste cruntă, deși cu final fericit, cu nenumărate renunțări și lupte, cu voință de mișcat munții, spusă cândva de o femeie jumătate cât mine, care a abandonat multe nu pentru pentru iluzoria salvare a climei, ci pentru ea însăși și cei de pe lângă..
Revenind, azi am gătit pe fugă (mulțam, Oliver, pentru rețetă), și a rezultat o simfonie, cu modestie o spun... 🙂
Postarea nu are nicio legătură cu faimosul bucătar englez.
Ci doar cu noi.
Cu un fel, unul din cele multe știute de mine, de a-i spune, în fiecare zi, "La mulți ani!".

"Și îți mulțumesc că exiști..."..."

Cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă descopeream golită, pustie şi, mai ales, cu sentimentul că este de tot. Deşi ştiam că mi se mai întâmplase, deşi îmi spuneam că şi de alte dăţi mi se păruse la fel şi că totuşi minunea se repetase, mă uitam la ultima poezie scrisă cu sfâşietoarea convingere că de astă dată este într-adevăr ultima, că niciodată nu voi mai fi în stare să scriu nimic. Iar dacă următoarea evadare se dovedea zadarnică şi Dumnezeu nu venea la întâlnire, întâmplarea nu era decât o verificare în plus, pentru o perioadă, a acestei convingeri. Recădeam în contingent mai deprimată decât în momentul evadării, până când încet-încet începeam să simt că se pregăteşte o nouă iluminare care nu aşteaptă, pentru a se produce, decât o nouă fugă.“

ANA BLANDIANA

Gogea's Blog  

Întîlnire cu Ana Blandiana 

Sîmbătă, 7 martie, ora 11.30, la Librăria Humanitas Cluj:

o dublă lansare de carte, urmată de o sesiune de autografe:

Ana Blandiana:  Integrala poemelor, volum apărut recent la Editura Humanitas,

și trilogia O călătorie spre marea interioară de Romulus Rusan, publicată la Editura Spandugino.