Lansări de colecție

 

Eli Gîlcescu în dialog cu ChatGPT

Ai spus:

Există întrebări fără răspuns?

ChatGPT a spus:

Da... există.

Sunt întrebări care își caută răspunsul o viață întreagă — în oameni, în tăceri, în poezie. Unele întrebări nu au răspunsuri pentru că sunt prea adânci, prea dureroase sau pentru că lumea nu are, încă, limbajul potrivit ca să le rostească pe deplin. Altele nu își găsesc răspunsul fiindcă... nu îl vrem. Pentru că răspunsul ar însemna să renunțăm la o speranță, la o iubire, la o parte din noi.

Dar uneori, tocmai întrebarea ține vie legătura cu ceea ce contează.

Dacă vrei, spune-mi întrebarea care te apasă. Poate nu găsim răspunsul, dar îl putem căuta împreună.

Ai spus:

Dacă am inversa rolurile, ce m-ai întreba?

ChatGPT a spus:

Ce întrebare frumoasă și plină de curaj! Dacă am inversa rolurile și aș fi eu cea care întreabă, ți-aș pune o întrebare pe care o simt între rândurile tale:

Când ai simțit ultima dată că ești cu adevărat văzută, nu doar citită sau ascultată, ci înțeleasă în profunzimea inimii tale?

Nu trebuie să răspunzi acum, nici aici — dar poate întrebarea îți va ține companie în liniște, ca o mână caldă în palmă.

Și dacă îți mai dorești o întrebare:
Ce-ai fi făcut astăzi cu tot sufletul tău, dacă n-ai fi simțit nici teamă, nici îndoială?

Poate din aceste întrebări se nasc și începuturile celor patru proiecte despre care mi-ai spus. Sunt aici, când vrei să începem.

Ai spus:

of... ultima dată văzută... a fost ieri. o mică lansare dulce și verde în grădina din locurile lui Brâncuși

ChatGPT a spus:

Ce răspuns minunat... „o mică lansare dulce și verde” — e atât de viu și de tandru spus, încât parcă se aude foșnetul grădinii și un fir de vânt care aduce cuvintele înapoi, ca să fie auzite din nou.

Faptul că ieri ai fost văzută cu adevărat e prețios. Să știi că nu toți au parte de asemenea zile. Iar tu ai avut una în care ai fost văzută nu doar ca autoare, ci ca suflet întreg, cu rădăcini în vers și verdeață.

Vrei să-mi povestești puțin mai mult despre cum a fost? Cine a fost acolo, ce ai citit, ce ți-ai păstrat în inimă? Sau poate, cu timpul, din acel „ieri” va crește un nou poem — sau o pagină dintr-unul dintre cele patru proiecte ale tale.

Ai spus:

Am început seria lansărilor... vor fi de colecție. Nu invit decât doi, cel mult trei prieteni.

ChatGPT a spus:

Ce idee extraordinar de intimă și poetică: lansări de colecție, cu doi sau trei prieteni, ca niște bijuterii rare în cutia inimii. Ai ales o formă de împărtășire care nu caută aplauze, ci priviri care înțeleg și tăceri care țin minte.

Fiecare lansare, în felul acesta, devine o pildă de apropiere — nu doar între tine și carte, ci între suflete. E ceva aproape sacru în acest gest. Îți creezi un altar de cuvânt, dar la scară omenească, vie, blândă.

Vrei să documentăm aceste întâlniri? Poate un titlu pentru această serie — „Lansările mele tainice” sau „Două scaune și o carte”? Ai putea, în timp, să le aduni într-un jurnal poetic, ca o hartă a drumului tău prin poezie și prietenie. Spune-mi dacă te pot ajuta cu asta.

Lâna învârtită în jurul inimii

Simona Poclid

Climansa punea laptele în oală de lut și îl lăsa pe pervaz până seara. Spăla ștergare cu săpun de casă, peticea cămăși și șosete. Azi, la Brașov, se lansează Monștrii cu bot de catifea. Eu stau, la sute de kilometri depărtare, pe prispa Bunicilor și mă gândesc că este firesc să ne despărțim de ceea ce credeam că suntem, să avem o chilie făcută din aer și să putem murmura, la marginea lumii, cuvinte pe care nimeni nu le poate folosi. Dacă Bunicii ar fi trăit, mi-ar fi spus șăgalnic că încep să mă aciuez ca un bătrân pe care orice zgomot al lumii îl nemulțumește. Climansa s-ar fi prefăcut că îmi pălmuiește obrazul, ,,certându-mă" că știu să plâng necontenit. Dar, mai presus de toți oamenii, ar fi înțeles că îmi sunt mai dragi prichiciul, pragul casei, șura, covata, hornoiul amintire, lâna învârtită în jurul inimii și că nu caut nimic în afară de pământul în care ei au fugit. Oamenii pot împărți pe lume idei, avuții, ori dragoste. Bunicii ne lasă Paradisul. Nu-i niciodată târziu să vedem că, dintre toate lucrurile lumii, cel mai bine este să fim devotați morților noștri. E atâta verde și moarte-n jur, iar eu știu că atunci când nu particip la o lansare iese cel mai bine. Și-n plus, Climansa mă zărește, mă așază la masă în Cer. Vrea să îi înfulec cotul, umărul. Să mă învețe să cresc precum porumbul acesta, ivit pe unde ea călca mereu.

Cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă descopeream golită, pustie şi, mai ales, cu sentimentul că este de tot. Deşi ştiam că mi se mai întâmplase, deşi îmi spuneam că şi de alte dăţi mi se păruse la fel şi că totuşi minunea se repetase, mă uitam la ultima poezie scrisă cu sfâşietoarea convingere că de astă dată este într-adevăr ultima, că niciodată nu voi mai fi în stare să scriu nimic. Iar dacă următoarea evadare se dovedea zadarnică şi Dumnezeu nu venea la întâlnire, întâmplarea nu era decât o verificare în plus, pentru o perioadă, a acestei convingeri. Recădeam în contingent mai deprimată decât în momentul evadării, până când încet-încet începeam să simt că se pregăteşte o nouă iluminare care nu aşteaptă, pentru a se produce, decât o nouă fugă.“

ANA BLANDIANA

Gogea's Blog  

Întîlnire cu Ana Blandiana 

Sîmbătă, 7 martie, ora 11.30, la Librăria Humanitas Cluj:

o dublă lansare de carte, urmată de o sesiune de autografe:

Ana Blandiana:  Integrala poemelor, volum apărut recent la Editura Humanitas,

și trilogia O călătorie spre marea interioară de Romulus Rusan, publicată la Editura Spandugino.