Nici nu știi câtă nevoie am de lumina din trecut

La ce bun poeții

Dorin Tudoran a încetat colaborarea cu România literară

Nu-mi amintesc cum s-a răspuns întrebării lui Hölderlin: “La ce bun poeții în vreme de restriște spirituală?” Știu însă că m-am întrebat ce vor fi făcând poeții pe care-i iubesc pe vremea pandemiei.

În urmă cu câteva zile am primit un răspuns. A sosit de la Madrid sub forma unei cărți. Expeditor – Clara Janés, poetă, traducătoare, editoare, una din cele zece femei membre ale Academiei Regale Spaniole, câștigătoare a mai multor premii importante printre care și Marele Premiu de Poezie “Janus Pannonius” considerat de The New York Times un ”Nobel pentru poezie”.

Cartea se intitulează Bajo el ala de Leonardo (Sub aripa lui Leonardo). Tipărită în numai 20 de exemplare numerotate, cu dedicații, pe hârtie artizanală fabricată din in și bumbac în atelierele Segundo Santos, fără utilizarea vreunui acid, cartea este o bijuterie. Iată istoria ei explicată de autoare:

“Uneori facem lucruri fără să știm de ce. Tocmai am reușit să-mi procur o carte –Leonardo da Vinci. The Codex Leicester – și răsfoind-o am dat peste un desen pe care nu îl văzusem niciodată –  cochilia unui gasteropod, meticulos desenată… Am scanat-o și lângă ea am pus câteva cuvinte ale lui Basarab Nicolescu – ‘Afectivitatea este legată direct de interacțiunea dintre subiect și obiect. În absența afectivității, subiectul devine obiect’. Apoi am întors frumoasa pagină.

Era începutul lunii februarie. Cinsprezece zile mai târziu, Spania înregistra prima victimă a Covidului.  Am continuat să citesc cartea care de fapt era un eseu al lui Domenico Laurenza despre Leonardo. Zilele au trecut și a sosit momentul în care s-a intrat în carantină, fiindcă orice mișcare care nu s-ar fi aflat sub control ar fi putut însemna sfârșitul… Ceva mai târziu, am primit douăsprezece texte de la academicianul Pedro Garcia Barreno. Carantina l-a împins să scrie și el m-a provocat să-i urmez exemplul.

Nu ne-am aflat nicicând în această situație. ‘A fi sau a nu fi’. Cu mult înainte, Parmenide spusese ‘Ființa este. Neființa nu poate fi.‘ Pentru cei care nu puteau găsi rezolvarea pe cale științifică sau nu puteau să colaboreze la căutarea unei soluții, realitatea era clară: afirmarea propriului sine. Așadar…

Exista cochilia de gasteropod și cartea lui Leonardo care îmi oferea desene necunoscute, cum ar fi o pagină despre Lună, un studiu foarte detaliat despre diferitele mișcări ale apei…

Fără să știu, am îneput să trăiesc în acele pagini, să le manipulez după cum doream și să scriu pe ele poeme sau simple note. Așa am procedat cu Stella di Betlemme, Teorie delle ombre, Studii sulla resistenza in fisica, Albero e scritta, Osservazioni sul volo degli ucellli, Ludo geometrico, … cu totul, treisprezece pagini.

Cochilia gasteropodului, aveam să înțeleg, era un semn, un indiciu. Această carantină mi-a făcut darul de a mă simți mai vie decât oricând. În cel mai dificil moment, armonia, frumusețea și înțelepciunea m-au încurajat spre o activitate creatoare.

A fost Adriana, fiica mea, cea care a înțeles sensul acestei experiențe. Mi-a spus pe neașteptate: ‘Ai făcut asemeni lui Socrate. Când i-au adus cucuta, el a învățat să cânte la flaut o melodie nouă. ‘De ce-o faci?’, l-au întrebat. ‘Ca să o pot cânta înainte de-a muri.’ ”

La paginila 39 este reprodus desenul lui Leonardo Guscio di gasteropodo marino. Deasupra desenului, e reprodus gândul lui Basarab Nicolescu -“În absența afectivității, subiectul devine obiect.” Sub desen, câteva rânduri pe care Janés mi le dedică: “Unde este masca? Dacă suntem făcuți din materia visului, nu avem nevoie de ea. Invizibili, putem realiza tot felul de acțiuni și creații, până când Prospero ne spune ‘Înapoi la elemente’.“

Dacă sunteți tentați să vă întoarceți la întrebarea lui Hölderlin, un răspuns ar putea fi acesta: “Ca să își facă daruri din care să învețe să prețuiască viața și harul ce li s-au dat.”

Pentru poet Ars moriendi înseamnă să învețe în fiecare zi un cântec nou, fiindcă n-are de unde să știe când și cum va veni momentul plecării, vremea cucutei.