Big Bang

„Suntem în război cu natura. Dacă câștigăm, suntem pierduți.”

„Omul este cea mai nebună specie. El se închină unui Dumnezeu invizibil și distruge o Natură vizibilă. Neștiind că această Natură pe care o distruge este acest Dumnezeu pe care îl venerează.”

„Analogiile dintre narațiunea științifică și aceste mituri sunt de netăgăduit. Este aceasta o coincidență? Sau cunoștințe intuitive? Noi înșine suntem compuși din praful Big Bang-ului. Poate că purtăm în noi amintirea universului?”

Hubert Reeves

 

Am devenit prozator

Remember: de trei ori Gheorghe

Am devenit prozator aproape fără să-mi dau seama, înconjurat de minimale piese de mobilier, de perdele şi vase, de jucăriile copiilor şi caiete de teze, acoperit ca de o apă continuă de bolboroseala radioului şi fîşîitul nevrotic al gazului metan. Vibrau în mine, incomode şi lipsite de sens, propria mea tinereţe insurgentă, scene din satul Nereju, frunzişuri de pădure, puzderii de obligaţii mărunte. Mă transformasem în cutia de rezonanţă a unei curţi interioare în trepte, cu o suprafaţă meschină, rece ca un coridor de puşcărie, de o fantastică impudoare, în care orice sunet se repercuta înmiit. Aşa că am devenit prozator, am vrut să înţeleg mai mult, să înţeleg o dată pentru totdeauna (acum îmi vine să rîd), am crezut că voi muri repede şi că limbajul e totul, am încercat să(-mi) trăiesc monotonia ca şi cum aş fi trăit pur şi simplu. A fost o încercare neurastenică. A fost o încercare din care am ieşit răvăşit, mai grabit în mişcări, mai negru la faţă, mai ocupat şi mai plin de dorinţe, pierzîndu-mi dintr-o zi într-alta zîmbetul, dinţii, umorul, umoarea lirică.”

(Text extras din volumul Gheorghe Crăciun, Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993 – 2000), Editura Paralela 45, 2006.) 

https://vasilegogea.wordpress.com/2024/04/23/remember-de-trei-ori-gheorghe/

O recomandare

 Vasile Nanea 

...După primele pagini citite din noul roman al lui Stelian Tănase – Dincolo nu e nimeni, ai impresia că autorul scrie o carte ca și cum ar dansa, dar nu oricum, ci cu multe piruete, cu chiuituri și bătuturi din picior. O face cu frenezie, cu o poftă de a scrie fără egal. Cred că aici e cheia tuturor celor peste vreo 30 de cărți ale sale, a căror cifră se schimbă de la an la an cu o viteză ce te amețește: pofta de a scrie! Cu siguranță putem spune: „anul și romanul”!

Aș afirma fără să exagerez, cam în stilul cărții sale, că pofta de a scrie la Stelian Tănase este mult mai presus ca pofta de mâncare, sau de a face sex, sau de oricare altă poftă. De la primele pagini, la Stelian Tănase se simte bucuria de a scrie, tot mai mult și tot mai iscusit. Frazele curg una după alta ca un șuvoi de primăvară, iar scrisul paginii devine parcă un fel de joacă. Iată o mostră a începutului de roman, în care te îndrăgostești subit de unul din personajele principale - numit Ghiță pur și simplu:

„In după-amiaza când începe povestea noastră, Ghiță urmărea niște adolescente care chicoteau în fața unei vitrine cu desuuri. Mai ales una îi atrăgea atenția și pușlamaua își făcea socoteala cum s-o agațe.Pulpe roz, fustiță bleu până la fese, craci până la streașină, năsuc obraznic plin de pistrui. Țâțișoarele împungeau tricoul negru cu mutra lui Che Guevara - Patria o muerte! Se gândea să se ia după ea, dar nu putea să-și părăsească avanpostul - îl aștepta pe Costache Zugravu cu care voia să cerceteze trecutul lui Adam Bruno”. Acest început te-a prins de nas imediat.

Treptat, vom descoperi toate personajele acestui roman care a fost lansat la Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal), luni 15 aprilie 2024. Un grup de trei scriitori importanți ai acestei țări au apreciat romanul ca fiind un adevărat eveniment în literatura română din ultimele decenii.

Tot în primele pagini ale cărții, Stelian Tănase nu s-a ferit deloc de cuvinte mai colorate, spuse pe șleau, pe care unii le socotesc chipurile pornografice. Folosite de el, aceste cuvinte își au rolul lor și plac enorm, deoarece scriitorul știe cum și când să le folosească, cum să le îmbrace ca să nu pară vulgare.

Mai departe, se anunță și o poveste de iubire de toată frumusețea, dar multe altele...

La nivelul meu de cititor, consider că romanul „Dincolo nu e nimeni”, cu cel mai frumos titlu din toate cărțile de până acum ale scriitorului, va face o carieră strălucită, care va aduce și mai multă vizibilitate unui mare romancier al zilelor noastre.

Citiți cartea, așa cum fac și eu! Să nu o ratăm. Un detaliu important: romanul este dedicat soției sale la un mod foarte simplu, dar emoționant: „Pentru Elena”

Trebuie să ai și noroc

 O, bineînțeles, pentru că adolescența este criza tuturor posibilităților. Nu știi cine ești și întotdeauna te subevaluezi. Și Ștefan era un mare cititor, și el scria poezie, ascultam aceeași muzică, schimbam cărțile între noi ca pe batiste. Eram cei mai tari din școală la română. Dar în clasa a IX-a era să renunț la română din cauza profesorului, care era un tâmpit – știi că un profesor te poate face să urăști o materie. Măi, dar eu voiam să scriu. Așa că, în loc de uman, m-am dus la real la alt profesor de română care preda acolo. Nu mi-a stricat nici matematica, într-un fel mi-a ordonat gândurile. Și-am făcut realul pentru limba română, numai că profesorul meu nu era bun pe invenție literară. Am dat cu bâta-n baltă ca poet până la aproape 20 de ani, numai tâmpenii scriam. Mentorii mei au venit abia în facultate și-au fost  prietenii mei, împreună cu Niki Manolescu din anul III de facultate. Erau oameni cu aceleași preocupări, discutam zile, luni sau ani de-a rândul pe anumite teme, fiindcă totul e foarte neclar dacă nu te luminează cineva. Măi, am frământat ideile până când, pe la 24 de ani, s-a așezat ceva în cap. În clipa aia am știut unde vreau să ajung, ce vreau să fac și m-au ajutat și cărțile. Pentru că exact în perioada aia a venit Panorama poeziei universale contemporane a lui A.E. Baconsky – n-o mai am nici pe-aia. Primul poet era cu A, Conrad Aiken, american, care notează în Jurnalul naturii că „Inima bătu de două, trei ori fără sens”. Oa! Oa, am zis, așa ceva n-am mai citit! Și cam în aceeași perioadă, intrând la o bibliotecă, găsesc o cărțulie mică, neagră. Era 1969, aveam 15 ani. Mă uit la titlu, nu știu autorul, deschid, citesc: „Tatăl meu obosit folosea privirea gândire.” Deschid și ultima pagină, „Cineva întreba: Ce faceți acolo jos, în întuneric?” Gellu Naum. Trebuie să ai și noroc. 

Cum îți imaginezi o librărie a viitorului? *Ema Cojocaru)

În primul rând deschisă, cu zeci de mii de rafturi, cu o singură carte pe raft și un mic ecran unde să citești un fragment din ea. Nu suport cărțile sigilate și cu text pe coperta a patra, pentru că am constatat că toate textele astea mint. (Florin Iaru)

(...) literatura bună e cea care îți trezește senzații, e literatura pe care o vezi, o simți, o miroși și-o guști. Sunt tot mai fascinat de acel tip de povestitor care îmi transmite cum vede el lumea, și lumea lui e populată de personaje care îmi spun ce vede el. Sunt alți scriitori ale căror personaje nu-mi spun nimic din ce vede autorul. Acolo e ce crede insul că trebuie să priceapă lumea despre lume, nu el despre ea. (Florin Iaru)

E ceva în aer în momentul de față, ceva care spune: „Și simplitatea are rolul ei foarte important, și claritatea, și precizia, nu poți să bați câmpii așa – spune, frate, o poveste.” Asta nu înseamnă că nu admir și stilul alambicat, curgător, complicat, cu delicii stilistice, dar doar dacă vine organic din poveste. Însă, în România, simplitatea e încă departe, hăt! (Florin Iaru)

Ema Cojocaru

https://blog.carturesti.ro/biblioteca-de-scriitor-florin-iaru

Iubitoare de vrăjitoare și libelule

Joanna Maciejewska

Joanna s-ar putea să fie puțin prea precaută pentru a face ea însăși ceva îndrăzneț sau periculos, așa că scrie despre aventuri îndrăznețe și magie periculoasă. Cu toate acestea, a găsit suficient curaj pentru a-și abandona viața în Polonia și a se muta în Irlanda, iar câțiva ani mai târziu, și-a abandonat viața în Irlanda pentru a se muta în SUA. Este hotărâtă să se stabilească acolo, odată ce va alege în sfârșit în ce stat să locuiască.

Când nu scrie sau nu se gândește la scris, joacă jocuri video sau face artă de amatori. Ea trăiește viața fericită a unei recluse, înconjurată de soțul ei, de o maimuță roșie împăiată și de o mică colecție de cărți pe care a insistat să o transporte pe două continente.

Îmi plac libelurile în general și, în forma lor simplificată, sunt ușoare: un corp lung, doi ochi și niște aripi. În același timp, acea simplitate permite să le pun în diverse forme și obiecte, așa că am mers cu ele.

Iubesc vrăjitoarele, dar sunt foarte prost la desen anatomie (m-am mai bine, dar nici pe departe bune), așa că am vrut să folosesc provocarea pentru a mă îmbunătăți. Nu am de gând să vă spun de câte ori a trebuit să renunț la ideea inițială sau să o modific din cauza problemelor mele cu anatomia sau perspectiva... Aș vrea să mă întorc la vrăjitoare la un moment dat, dar mi-ar trebui mai multe este timpul să exersezi mai întâi.

https://jdestradawriter.blogspot.com/2020/08/creative-connections-joanna-maciejewska.html

Reînvățăm uimirea cu Elias Canetti

Reînvățați uimirea. 

Toate lucrurile pe care le-ai uitat țipă după ajutor în vise. 

Succesul este spațiul pe care cineva îl ocupă în ziar. Succesul este insolența unei zile. 

Cel care este obsedat de moarte este făcut vinovat de aceasta. 

Călătorind, se acceptă totul; indignarea rămâne acasă. Se uită, se ascultă, se trezește entuziasm de cele mai îngrozitoare lucruri pentru că sunt noi. Călătorii buni sunt fără inimă. 

Există, în Kafka, un fel de adorare a somnului; el consideră somnul ca pe un panaceu.

Supraviețuirea planetei a devenit atât de incertă încât orice efort, orice gând care presupune un viitor asigurat echivalează cu un pariu nebun.

O mulțime există atâta timp cât are un scop neatins.

Pesimiștii nu sunt plictisitori. Pesimiștii au dreptate. Pesimiștii sunt de prisos. 

Aș vrea să ating vârsta bătrâneții la care, gândul la tot ce nu am trăit, să nu mă mai chinuie.

Căutarea puterii corupe, dar căutarea adevărului eliberează.

Cei cărora le este frică de schimbare vor fi întotdeauna bântuiți de regrete.

Viața este o călătorie, nu o destinație. Îmbrățișează necunoscutul și lasă-l să te ghideze.