Remember: de trei ori Gheorghe
Am devenit prozator aproape fără să-mi dau seama, înconjurat de minimale piese de
mobilier, de perdele şi vase, de jucăriile copiilor şi caiete de teze, acoperit
ca de o apă continuă de bolboroseala radioului şi fîşîitul nevrotic al gazului
metan. Vibrau în mine, incomode şi lipsite de sens, propria mea tinereţe
insurgentă, scene din satul Nereju, frunzişuri de pădure, puzderii de obligaţii
mărunte. Mă transformasem în cutia de rezonanţă a unei curţi interioare în
trepte, cu o suprafaţă meschină, rece ca un coridor de puşcărie, de o
fantastică impudoare, în care orice sunet se repercuta înmiit. Aşa că am
devenit prozator, am vrut să înţeleg mai mult, să înţeleg o dată pentru
totdeauna (acum îmi vine să rîd), am crezut că voi muri repede şi că limbajul e
totul, am încercat să(-mi) trăiesc monotonia ca şi cum aş fi trăit pur şi
simplu. A fost o încercare neurastenică. A fost o încercare din care am ieşit
răvăşit, mai grabit în mişcări, mai negru la faţă, mai ocupat şi mai plin de
dorinţe, pierzîndu-mi dintr-o zi într-alta zîmbetul, dinţii, umorul, umoarea
lirică.”
(Text extras din volumul Gheorghe Crăciun, Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993 – 2000), Editura Paralela 45, 2006.)
https://vasilegogea.wordpress.com/2024/04/23/remember-de-trei-ori-gheorghe/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu