joi, 30 noiembrie 2017

Dincolo de ferestrele ospețelor

Văd convoiuri de oameni mergând spre o altă așezare,
Și inima mea, legată de ei ca un câine sub căruță.


Ilarie Voronca

joi, 16 noiembrie 2017

Un citat care doare

De mult am început să simt că nu mai trăiesc nici în lumea, nici în timpul, nici în limba mea.

Nora Iuga

vineri, 3 noiembrie 2017

Numai un suflet

Numai un suflet care se sfâșie de iubire mai poate reabilita lumea asta vulgară, meschină și dezgustătoare. 

Emil Cioran

Numai poezia

Numai poezia ar fi putut să facă și mai cumplită senzația îngrozitoare a vieții, așa cum e, amorțită zi de zi de inconștiența obișnuinței noastre; să stârnească din nou spaimele, să reaprindă toate tristețile, să deștepte iar rușinea, să preschimbe tocmai tihna acomodării cu lucrurile într-un chin de nesuportat. Teoriile nu au înrâurire. Teoriile nu-i conving decât pe câțiva și-i plictisesc pe cei mai mulți. Însă arta vie, poezia cea atotputernică și ademenitoare... ar fi înduplecat oamenii să se privească în marea moartă a existenței umane și să se tragă înapoi îngroziți – cuprinși de dorința de a fugi, de-a fi altfel. Pentru Narcis, oglindirea în lacul înconjurat de margarete a fost pricina morții; pentru omenire, ar fi fost prilejul unei noi vieți.


Giovanni Papini – Un om sfârșit