Un model

Iulian Boldea 

Într-o lume confuză, strâmbă, incoerentă, Maica Tereza a fost un model. De bunătate, smerenie și dăruire. Și-a dedicat viața celor mulți, a îngrijit săraci, bolnavi, orfani şi muribunzi. A primit Premiul Nobel pentru pace.

A spus la un moment dat: "Dacă îi judeci pe oameni, nu îţi mai rămâne timp să îi iubeşti.”

A fost canonizată de Biserică sub numele de Sfânta Tereza de Calcutta.

"Omul este irațional, lipsit de logică, egoist.

Nu are importanță, tu iubește-l!

Dacă faci bine, vor spune că ai scopuri ascunse, egoiste.

Nu are importanță, tu fă acel bine!

Dacă-ți atingi propriile țeluri, vei găsi prieteni falși și dușmani adevărați.

Nu are importanță, tu realizează-le!

Binele pe care-l faci, mâine va fi uitat.

Nu are importanță, tu sa îl faci!

Onestitatea și sinceritatea te fac vulnerabil.

Nu are importanță, tu fii deschis și cinstit!

Ceea ce ai construit ani în șir, poate fi distrus într-o clipă.

Nu are importanță, tu să construiești!

Dacă-i ajuți pe oameni, se vor ridica împotriva ta.

Nu are importanță, tu să-i ajuți!" (Maica Tereza)

Cu Nobel, fără Nobel

 

Iulian Boldea 

Pentru că a mai trecut un sezon al Nobelului literar, alegerea Academiei suedeze fiind și acum întâmpinată cu perplexitate, să ne gândim puțin nu la cei care au primit premiul, ci, mai ales, la scriitorii uriași pe care Nobelul i-a ocolit. Tolstoi, Ibsen, Cehov, Proust, Kafka, Musil, Malraux, Montherlant, Nabokov, Borges, Buzzati nu l-au luat. Nici Virginia Woolf, Joyce, Julio Cortazar, Ismail Kadare, Milan Kundera, Umberto Eco sau Salman Rushdie. Nici Ernesto Sábato, nici Murakami, nici Philip Roth, nici Amos Oz, nici alții la fel de valoroși, ignorați în favoarea unor scriitori care ne spun prea puțin spre deloc azi, fiind mai mult sau mai puțin uitați (câteva exemple: Frédéric Mistral, José Echegaray y Eizaguirre, Rudolf Christoph Eucken, Paul Heyse, Verner von Heidenstam, Karl Adolph Gjellerup, Erik Axel Karlfeldt, Frans Eemil Sillanpää, Derek Walcott etc. etc). Criteriile Academiei Suedeze par să fie altele decât cele valorice. Ele sunt etice, ideologice sau geopolitice, ocolind cu o obstinație și o miopie de neînțeles scriitorii de mare valoare, notorietate și autoritate.

Să ne reamintim că în 1988 apărea cartea "Nobel contra Nobel" în care Laurențiu Ulici pune în discuție aceste selecții discutabile, propunând o listă cu scriitori care ar fi meritat premiul: H. Ibsen, M. Twain, A.P. Cehov, A. Strindberg, J. London, G. Trakl, M. Proust, F. Kafka, R. M. Rilke, J. Joyce, C. Sandburg, C. Kavafis, F. Pesoa, M. Bulgakov, F.G. Lorca, S. Esenin, C. Pavese etc. Din literatura română pe lista lui Ulici figurează I. L. Caragiale, Rebreanu, Arghezi, Blaga, Marin Preda, Nichita Stănescu și Marin Sorescu.

Despre fericire și nu numai

Sistemul educațional ar trebui să predea arta vieții, ar trebui să predea arta de a iubi, arta meditației și, în final, arta de a muri frumos. Sistemul vostru nu este un sistem educațional: nu face decât să creeze funcționari, șefi de gară, poștași, soldați... și voi îi spuneți educație!". Nimeni nu a analizat vreodată cu atenție modul în care funcționează societatea: putem spune doar că a funcționat într-un mod absolut criminal. Societatea are nevoie de categorii, de ierarhii. Până acum a fost o societate competitivă, iar simpla idee de competiție este un pericol pentru ființele umane. Un om poate fi numit idiot doar dacă este comparat cu cineva care pare inteligent. Odată am fost oaspete într-o casă și în seara aceea stăteam în grădină; era un copil de cel mult șase ani, un copil unic, și l-am întrebat: "Cum te cheamă?". El a răspuns: "Până acum am crezut că numele meu e "N-ai voie sa faci asta!". Acesta este un aspect foarte important: Orice ar face un copil, adulții sunt mereu la pândă pentru a-i spune să nu facă asta. Nimănui nu i se permite să se dezvolte conform propriei naturi și acesta este principalul motiv pentru care există atât de mulți idioți în lume. Osho (Chandra Mohan Jain)

Rămâneți continuu într-o lună de miere. Continuați să căutați și să vă căutați unul pe celălalt, găsiți noi moduri de a vă iubi, găsiți noi moduri de a fi unul cu celălalt. Osho (Chandra Mohan Jain)

Tristețea dă profunzime. Fericirea dă înălțime. Tristețea dă rădăcini. Fericirea dă ramuri. Fericirea este ca un copac care merge în cer, iar tristețea este ca rădăcinile care coboară în pântecele pământului. Ambele sunt necesare, iar cu cât un copac merge mai sus, cu atât mai adânc merge, simultan. Cu cât copacul este mai mare, cu atât rădăcinile lui vor fi mai mari. De fapt, este întotdeauna proporțional. Acesta este echilibrul lui. Osho 

Premiul Nobel pentru Literatură

Annie Ernaux

Toate greutățile pe care le-am îndurat au fost doar repetiții pentru a mă pregăti pentru această durere devastatoare. (Annie Ernaux)

Personal experiences are the source for all the works of Annie Ernaux, 

this year's winner of the Nobel Literature Prize. 

She is the pioneer of France's "autofiction" genre, 

which gives narrative form to real-life experience.

Ernaux has written over 20 books – many of which have been school texts in France for decades.

Experiențele personale sunt sursa tuturor lucrărilor lui Annie Ernaux, 

câștigătoarea de anul acesta a Premiului Nobel pentru Literatură. 

Ea este pionierul genului „autoficțiune” din Franța, 

care dă formă narativă experienței din viața reală.

Ernaux a scris peste 20 de cărți – multe dintre acestea fiind texte școlare în Franța de zeci de ani.

Când scriu nu am impresia că mă uit în interiorul meu, mă uit în interiorul unei amintiri. (A. E.)

Îmi dau seama că am lăsat o parte din mine într-un loc în care probabil nu mă voi întoarce niciodată. (A. E.)

Lacrimi în ochi

Există în spiritele puternice, o suspiciune generalizată în privinţa lacrimilor, şi asta cu atât mai mult cu cât faptul artistic ar avea drept consecinţă, căutată sau nu, aducerea lor în ochii spectatorului/cititorului. Asta ar însemna că trebuie să-l compromită (pe el care trebuie să se abţină – să se abţină de la asta – cu recea asprime a judecăţii) în abandon, în simulata relaxare a emoţiei. Se vede clar că opoziția în termeni de valoare se face între uscat şi rece pe de o parte, care desemnează un soi de forţă stăpânită, sigură de ea însăşi, rigidă, riguroasă, şi umed şi fierbinte pe de altă parte. Așadar activul şi pasivul – care e de fapt slăbirea defensivei: id est, prin ţinuta intelectuală. Josul aici, dacă nu josnicia, este infidelitatea faţă de efuziune, care dă voie, îşi dă voie, care organizează dispersia şi expansiunea subiectului gânditor – purtându-l dincolo de punctul (de vedere) rigid şi intransigent în care ar trebui să se menţină, intangibil şi integru. De aceea, ne lăsăm pradă lacrimilor şi ne pierdem în lamentări. Ceea ce e simţit ca fiind josnic şi insuportabil de către spiritele puternice este efuziunea, lirica efuziunii care înseamnă acel ipso facto pe care şi-l pierde forţa. Iar forţa este un status de la care nu ne abatem aşa uşor pentru că este garantul unei puteri (fie ea şi aparentă) faţă de sine şi faţă de alţii. Aşadar, trebuie oare precizat că forţa spiritelor tari este pe de-a întregul de esenţă cerebrală, că se stimează ea însăşi la înălţime atâta timp cât rămâne neatinsă pe culmile conceptului, fără a ceda nici măcar puţin nefastului bruiaj emotiv? Se vede care este vechea dihotomie, care condamnă latura animală în favoarea gândirii suverane. Și se înţelege de aici cum şi de ce, pe platourile noastre de teatru unde încarnarea, Dumnezeule, este inerentă, unde nu putem face abstracţie de bestia umană, rezoluţia contradicţiei trece cel mai adesea prin estetizare, stilizare, sau prin tratamentul prost al acestui jos, care se debarasează de el însuși – îl pune la distanţă – estetizând dezgustul şi respingerea violentă. Unde emoţia face loc comoţiei, unde exhibiţia agresivă exclude şi anulează compasiunea, acolo este organizată antipatia. Se întâmplă, astfel, în acest teatru ca antipatia agravată (emoţia negativă) să treacă, de fapt, drept un antidot împotriva pathosului. De unde şi ciudata şi paradoxala echivalenţă între antipatie şi anti-pathos. Există totuşi o logică pentru această tulburătoare contradicţie într-o societate morbidă în care orice sentiment pozitiv este sistematic categorisit drept o nebunie. „Vei fi murdar, hidos şi rău, spune doxa contemporană, ca să dai garanţia lucidităţii tale intransigente.”

Din volumul Quel théâtre pour aujourd’hui?, Éditions Les Solitaires Intempestifs

Text apărut în limba română în INFINITEZIMAL 4 / 2014

Traducere colectivă de Ada Hurezeanu, Victorița Tudor, Nora Vasilca, Adelina Vladislav, Mădălina Spiridon, George Săcuiu (studenți la Litere și Limbi străine, București).