Finala cea mare

La prima repriză, dormeam. 

Când m-am trezit, era deja 2-0. Știam că vor egala. Am fost de partea lor de la început. 

Nu știu de ce. Poate că Parisul (un vis de-al meu, nebifat pe lista de dorințe) a contat. 

Presimțeam că se va ajunge la prelungiri. 

După acestea, știam că rezultatul se află în mâinile altcuiva. 

Așa cum și viitorul lui Mbappe, și prezentul lui Messi. 

Chiar dacă unii spun că spectacolul unic fabulos acestei finale se datorează eminamente geniului lui Deschamps! 

Și poate, din ceruri, vrând sa ne arate cât de frumos este fotbalul, „La mano de Dios”.

Poate că nu ar fi trebuit să ningă azi

... o zi diferită, un poem, un fel de conspirație

pentru sărbători

nocturne traume îngropate

vieți 

ploi viscol

un pic prea mult, chiar dacă îmbrac aceeași haină

de acum zece ani, atinsă de levănțică și

noroc –

viziunea absolută a tot ce am

pierdut

chiar dacă există o limită,

nu am cum să dau de ea

 

(lucru)

Eli Gîlcescu

Sincronizări

Atunci când iarna visează deschid ferestrele

uneori le afund în tăcere

înainte de prima zăpadă subțiată

de nerăbdare

mi-am pus geamantanul în mijlocul camerei

pe scândura veche

îmbibată de așteptări

până își găsea în liniște un cod de onoare

mai aproape de cântecul păsărilor

ca o harpă de zefir

 

de guguștiucul casei și cuibul singuratic,

numai eu îi știu ascunsul cald și cu suflet

cel atârnat

de rădăcini în buzunarul hainelor

 

și încerc să mă conving că aici e locul unde trebuia să fiu

de acum cinci-zece ani

totul atât de la fel

totul atât de repede

s-a întâmplat

după ce totul atât de încet

chiar dacă nimic nu e special,

pentru că lucrurile banale m-au urmărit

chiar dacă numele pe o carte nu însemnă

că sunt

(în lucru)

 

Eli Gîlcescu