Nu e nici o scofală să fii intelectual

 Schimb de experiență

– Stai şi scrii toată ziua la computer şi-ţi storci creierii după poante, mi-a spus soţia. Mai bine ai lua exemplu de la Filip.

   – Care Filip…? am întrebat. Nu cunosc nici un Filip.

   – Ba îl cunoşti foarte bine, e tipul care vinde falafel în colţ. Are un chioşc ca vai de lume, dar câştigă o avere. Fără bătaie de cap. Ia exemplu de la Filip!

   – Cum să iau exemplu? am întrebat nedumerit.

   – N-ai decât să vorbeşti cu el.

   M-am dus să vorbesc cu Filip. Am cumpărat un falafel şi am rămas să-l mănânc lângă dugheană. Apoi am cerut un suc şi l-am băut fără grabă. Intre timp am căutat sămânţă de vorbă.

   – Merge treaba? m-am interesat politicos.

   – Slavă Domnului, mi-a răspuns el, merge… Lumea mănâncă.

   – Dar nu ţi-e greu?

   – Ce poate să fie greu? s-a mirat el. Pitele le cumpăr gata făcute, salatele le face nevastă-mea, humusul şi chiftelele-s de la super, nu trebuie decât să le combin şi să încasez banii. Clienţii nu lipsesc…

   – Te invidiez, am mărturisit. Câştigi binişor…

   – Binişor nu e cuvântul, a replicat el. Câştig chiar bine, dar de invidiat nu ai pentru ce să mă invidiezi. Păi, ce? Asta e o ocupaţie pentru un om serios? Parcă totul e să câştigi bine? Să ai o maşină grozavă ca toţi mafioţii? In viaţă, principalul este să te respecte oamenii şi, mai ales, să te respecţi tu singur. Eu mi-aş fi dorit, de exemplu, să fiu intelectual.

   – Nu-i nici o scofală, l-am informat binevoitor. Eu sunt intelectual, am terminat o facultate mai de mult şi am mai făcut una la fără frecvenţă, dar cred că dacă aş fi în locul dumitale…

   – Vrei să fii în locul meu?

   – De ce nu? Soţia mea…

   Filip a servit doi puştani, a încasat banii şi mi-a propus:

   – Hai să facem schimb pentru o lună de zile. Tu preiei afacerea şi îmi cedezi mie sevieta diplomat, cravata, computerul şi salariul. În schimb ai mână liberă. Numai să ştii că aici trebuie să te scoli devreme şi nu ai ore fixe… Dacă vin clienţii, stai fără să te uiţi la ceas.

   – Şi încasările?

   – Te privesc!

   Am procedat la schimbarea rolurilor. Filip mi-a cedat marfa şi şorţul, eu am trecut în spatele tejghelei şi el a plecat cu servieta mea în care aveam două cărţi proaspăt tipărite, legitimaţia de membru al uniunii scriitorilor, o scrisoare de la un cititor care s-a prăpădit de râs şi de la un altul care-mi cerea să-i scriu lui nevastă-sa că nu despre ea e vorba într-o anumită schiţă…

   Clienţii au observat sau nu schimbarea, veneau, primeau pita bine umplută, plăteau şi plecau în treaba lor. Soţia mea s-a declarat foarte mulţumită, mai ale pentru că numai după o jumătate de zi, depăşisem la încasări câştigul meu pe o săptămână. I-am atras însă atenţia că acesta nu este venitul netto. Trebuia să scădem contravaloarea pitelor, a salatelor, a chiftelelor. De asemenea, aveam consum de electricitate, un bec de o sută şi radioul pus pe muzică orientală, la maximum.

   – Ai să vezi că Filip n-o să reziste o lună! a profeţit ea.

   Într-adevăr, după nici o săptămână, Filip a apărut la chioşc. Era foarte elegant, îşi schimbase pieptănătura, purta cravată în ciuda căldurii şi avea unghiile tăiate.

   – Un falafel şi o coca-cola! a comandat.

   L-am servit imediat, i-am dat şi un şerveţel… Filip a mâncat încet, cu înghiţituri mici, mi-a zâmbit şi a rostit meditativ:

   – Să ştii că ai avut dreptate. Nu e nici o scofală să fii intelectual. Lumea te respectă mai mult, dar poţi să-ţi să-ţi achiţi datoriile cu respect?

Dorel Schor

Oameni-poem

Dragii mei, am revăzut-o astăzi pe Gina și vreau să las aici câteva cuvinte despre această minunată făptură.

Gina Vieru este una dintre ființele pe care le țin aproape de inimă. Îmi plac directețea și transparența ei, felul în care aceste virtuți cardinale își găsesc resortul în onestitatea intelectuală, într-o lealitate de la care nu a abdicat niciodată și pentru care a pătimit mult, de-a lungul vieții: în anul cinci de facultate, studentă la Filosofie fiind, nu a acceptat să se dezică de trei colegi de an (care se aflau sub ancheta Securității) și a fost declarată „dușman al poporului“, exclusă din toate „unitățile de învățământ superior, indiferent de profilul lor“ și trimisă la munca de jos, într-o fabrică de la periferia Bucureștiului. Tot ce a urmat acestei intervenții brutale și stupide a unui regim criminal nu a reușit, totuși, s-o scoată din formula ei ființială, din locul pe care l-a umplut, mai apoi, cu asupra de măsură.

Obișnuiesc să spun, despre astfel de oameni, că ei sunt stâlpii lumii. Ei țin, cu forța gândului și a inimii lor, întreaga zidire a umanității, care – în absența lor – s-ar deforma ori s-ar surpa.
Și, fără îndoială, Gina Vieru, alături de soțul ei, bunul și blândul meu prieten Sorel, sunt oameni care nu doar s-au sprijinit unul pe celălalt în vremuri tulburi și grele, dar au făcut ca lumea noastră, a celorlalți, să nu se prăbușească definitiv sub povara istoriei. Acești oameni – și acești intelectuali – sunt elitele noastre. Acele elite care nu se văd pe ele c a  a t a r e (nu vor spune niciodată „noi suntem elitele“), care au o singură țintă: să-și urmeze cu fidelitate t r a i e c t o r i a (în timp ce restul mulțimii se uită mereu împrejur). Elitele autentice (nu cele autoproclamate) sunt susținute de un imperativ pe care – la un anumit moment al Istoriei – îl transformă în indicativ prezent. Iar momentul acesta nu are legătură nici cu bunăstarea, nici cu notorietatea individuală sau cu poziția în instituțiile statului, oricât de înalte, performante sau lipsite de temei ar fi aceste instituții.

Când am fost acasă la Mircea Ivănescu, în 2010, cu puțin timp înainte să se stingă, una dintre primele întrebări pe care ni le-a pus, Luizei și mie, a fost „Ce mai face Gina?“. Apoi ne-a povestit îndelung despre anii lui de studenție, despre Gina, despre poemele pe care i le scria atunci, când – în plin realism-socialist – înseși făpturile lor păreau desprinse dintr-un poem. Gândindu-mă la ei, la oameni ca Gina și Sorin Vieru sau ca Mircea Ivănescu odinioară, îmi spun că ei sunt nu doar oameni-stâlpi: sunt oameni-poem.

Mihai Șora,  Facebook

8 iulie 2017

Dinspre lumea cărților

Nu numai în oglinzile cărților își lasă amprenta Vianu Mureșan, ci și în sufletului cititorului. Pasiunea sa pentru lectură și dragostea sa față de cărți sînt seducătoare, sînt contagioase, te cuprind în captivitatea lor. Nu poți să nu retrăiești o experiență a sublimului atunci cînd citești cu vocea vie a autorului, trădată de spațiile albe ale textului: „Cuvintele, propozițiile, frazele nu erau doar formule literare, ci elemente vii într-un tablou magic mișcător care se aranja și rearanja la nesfîrșit, purtîndu-mi prin fața minții cuceritoarele himere ale unei lumi ce-mi părea divină, din ale cărei neguri speram să mă-ntrupez a doua oară mai frumos, mai adevărat. Citeam pentru a contempla peisagiile nemuririi înflorite din curgerea continuă a cuvintelor în icoane, iar vraja cu care mă-mbătau acestea se-ntorcea într-o poftă și mai sălbatică de lectură.” Cine poate ieși de sub vraja acestui abandon al iubirii, al trăirii divinului, al evadării din absolut de dragul lumii, al regăsirii ei și al împlinirii de sine? Este aici un fior demiurgic ce emană dinspre lumea cărților în orizontul lumii și al ființei umane. Nimic nu poate fi mai apropiat de plinătatea ființei decît cartea și energia eliberatoare a textului. (Sandu Frunză)