– Stai şi scrii toată ziua la computer şi-ţi storci creierii după poante, mi-a spus soţia. Mai bine ai lua exemplu de la Filip.
– Care Filip…? am întrebat. Nu cunosc nici un Filip.
– Ba îl cunoşti foarte bine, e tipul care vinde falafel în colţ. Are un chioşc ca vai de lume, dar câştigă o avere. Fără bătaie de cap. Ia exemplu de la Filip!
– Cum să iau exemplu? am întrebat nedumerit.
– N-ai decât să vorbeşti cu el.
M-am dus să vorbesc cu Filip. Am cumpărat un falafel şi am rămas să-l mănânc lângă dugheană. Apoi am cerut un suc şi l-am băut fără grabă. Intre timp am căutat sămânţă de vorbă.
– Merge treaba? m-am interesat politicos.
– Slavă Domnului, mi-a răspuns el, merge… Lumea mănâncă.
– Dar nu ţi-e greu?
– Ce poate să fie greu? s-a mirat el. Pitele le cumpăr gata făcute, salatele le face nevastă-mea, humusul şi chiftelele-s de la super, nu trebuie decât să le combin şi să încasez banii. Clienţii nu lipsesc…
– Te invidiez, am mărturisit. Câştigi binişor…
– Binişor nu e cuvântul, a replicat el. Câştig chiar bine, dar de invidiat nu ai pentru ce să mă invidiezi. Păi, ce? Asta e o ocupaţie pentru un om serios? Parcă totul e să câştigi bine? Să ai o maşină grozavă ca toţi mafioţii? In viaţă, principalul este să te respecte oamenii şi, mai ales, să te respecţi tu singur. Eu mi-aş fi dorit, de exemplu, să fiu intelectual.
– Nu-i nici o scofală, l-am informat binevoitor. Eu sunt intelectual, am terminat o facultate mai de mult şi am mai făcut una la fără frecvenţă, dar cred că dacă aş fi în locul dumitale…
– Vrei să fii în locul meu?
– De ce nu? Soţia mea…
Filip a servit doi puştani, a încasat banii şi mi-a propus:
– Hai să facem schimb pentru o lună de zile. Tu preiei afacerea şi îmi cedezi mie sevieta diplomat, cravata, computerul şi salariul. În schimb ai mână liberă. Numai să ştii că aici trebuie să te scoli devreme şi nu ai ore fixe… Dacă vin clienţii, stai fără să te uiţi la ceas.
– Şi încasările?
– Te privesc!
Am procedat la schimbarea rolurilor. Filip mi-a cedat marfa şi şorţul, eu am trecut în spatele tejghelei şi el a plecat cu servieta mea în care aveam două cărţi proaspăt tipărite, legitimaţia de membru al uniunii scriitorilor, o scrisoare de la un cititor care s-a prăpădit de râs şi de la un altul care-mi cerea să-i scriu lui nevastă-sa că nu despre ea e vorba într-o anumită schiţă…
Clienţii au observat sau nu schimbarea, veneau, primeau pita bine umplută, plăteau şi plecau în treaba lor. Soţia mea s-a declarat foarte mulţumită, mai ale pentru că numai după o jumătate de zi, depăşisem la încasări câştigul meu pe o săptămână. I-am atras însă atenţia că acesta nu este venitul netto. Trebuia să scădem contravaloarea pitelor, a salatelor, a chiftelelor. De asemenea, aveam consum de electricitate, un bec de o sută şi radioul pus pe muzică orientală, la maximum.
– Ai să vezi că Filip n-o să reziste o lună! a profeţit ea.
Într-adevăr, după nici o săptămână, Filip a apărut la chioşc. Era foarte elegant, îşi schimbase pieptănătura, purta cravată în ciuda căldurii şi avea unghiile tăiate.
– Un falafel şi o coca-cola! a comandat.
L-am servit imediat, i-am dat şi un şerveţel… Filip a mâncat încet, cu înghiţituri mici, mi-a zâmbit şi a rostit meditativ:
– Să ştii că ai avut dreptate. Nu e nici o scofală să fii intelectual. Lumea te respectă mai mult, dar poţi să-ţi să-ţi achiţi datoriile cu respect?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu