N.C.: Tot în Iubire și neiubire de teatru citați un vechi adagiu: "Dacă vrem să trăim fericiți, trebuie să trăim ascunși". Descartes spunea și el ceva asemănător, deși diferit prin intenție și scop: Larvatus prodeo (Înaintez mascat). De ce ar trebui să ne ferim de a trăi în văzul celorlalți (comuniune), fără a pierde desigur acea privacy pe care o reclamă omul modern, de ce atîta nevoie de mască? Nu cumva omul se teme că-și va pierde nu doar umbra, ci și ipostasul, chipul său adînc primit de la naștere?
G.B.: Invitația la "ascunziș" pe care o citați era formulată în Franța pe vremea ocupației germane și servea de conduită celor care își propuneau să continuie să creeze în acel context sumbru, violent și irespirabil. Oare nu era aceasta și condiția artistului "disident" în comunism, de la Soljenițîn la Havel? A trăi ascuns pe vremuri negre nu însemna a avansa "mascat", ci doar a supraviețui "protejat"! Oare în Chile, sub Pinochet, nu trebuia să adopți o "strategie" similară, iar în China lui Mao puterea nu-și făcuse un program din a-i detecta și sancționa pe artiștii refugiați la "umbra" lumii...? Apoi situația s-a modificat și termenul citat a căpătat un alt sens: în epoca mediatizării generalizate, a expunerii rapide și a supraevaluării produselor artistice "a te ascunde" presupune o rezistență. Un refuz de a participa la "societatea de spectacol", cum definea Guy Debord societatea occidentală. Și din această perspectivă merită înțeles titlul recentului volum cu texte de Henri Michaux: "E sigur, nu" - nu premiilor, nu celebrărilor. Aceasta-i era conduita în care se încredea. Și o făcea nu pentru a se "disimula", ci pentru a-și prezerva rezistența "secretului". Ca Becket, de altfel! Discuția se poate prelungi... Hemingway nu s-a sinucis oare din prea multă lumină? Iar Magritte nu s-a deavulat (de la aveuler, reducere la neant!) din abuz de vizibilitate?
(Nicolae Coande, un interviu cu George Banu, Am plătit cu viața mea pentru a vedea teatru altundeva)
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
