Ultima pălărie

„Am împlint 75 de ani. La vârsta asta, sfârșitul este după colțul casei. Altă pălărie nu mai apuc să-mi cumpăr. Ce titlu mai potrivit puteam să găsesc?” (Ion Sofia Manolescu) Vine o vreme când multe ți se întâmplă pentru ultima oară. Inclusiv viața. Vine o vreme când sfârșitul se simte mai apăsat. Stă ascuns după colțul casei. Vine o vreme când multe ți se întâmplă pentru ultima oară. Inclusiv viața. Dom’ Sofica, evocat cândva cu tandrețe și umor de Nicolae Prelipceanu, a scris, pe la sfârșitul anilor '30, o poezie care cuprindea și versurile: „A murit poetul Călinescu,/ Mâine o să moară Manolescu,/ Poimâine un altul o să moară./ Ce frumoasă viaţă literară!” Actorii pleacă, viața literară rămâne. Și poate că e frumoasă, tocmai pentru că distribuțiile se schimbă. (Dorin Tudoran)

Ei bine, un citat

Reading is an escape, an education, a delving into the brain of another human being on such an intimate level that every nuance of thought, every snapping of synapse, every slippery desire of the author is laid open before you like, well, a book.

Cititul este o evadare, o educație, o adâncire în creierul altei ființe umane la un nivel atât de intim încât fiecare nuanță de gândire, fiecare ruptură de sinapsă, fiecare dorință alunecoasă a autorului îți este expusă înaintea ta ca, ei bine, o carte. 

Cynthia Heimel

 

Dintre Bunii aceștia

Eveline Păuna 

Eu aș vrea să fiu prietenă cu toți seniorii din Lume. E atâta bunătate în ochii lor încât cred că sensul vieții e tocmai această Lumină. Și aș face un Pact cu Dumnezeu, ca dacă tot trebuie să acceptăm că nu suntem Nemuritori, atunci măcar să ne lase tuturor demnitatea de a duce vertical toți anii. Citeam zilele trecute știrea că Alain Delon, Marele Alain Delon, Simbolul Alain Delon face demersurile pentru a-i fi acceptată cererea de sinucidere asistată. Eutanasiere... motivând că s-a bucurat de toate frumusețile vieții și că e îngrozit de perspectivele următorilor ani.

Am stat azi la rând, într-un context... cu bunici. Bunicii cuiva sau... bunicii nimănui. Pierdusem demult ora programării deoarece "nu se respectă aici". Sunt bătrâni neputincioși, așteptând, tremurând. De tremurat spun că tremură și acasă, pentru că nu au bani să se încălzească. Sunt bătrâni care plâng și lacrimile care li se rostogolesc pe obrajii brăzdați de viață par de plumb. Au greutăți pe care doar ei le știu.

Se uită la mine și mă cred copil. Mă întreabă câți ani am și odată cu răspunsul vine remarca "de-o seamă cu Revoluția". Mai vine un tânăr care le flutură în fața ochilor că noi le plătim pensiile și se plânge de impozite. Deși oamenii aceștia au cotizat la viața lor... Cu impozitele îl înțeleg și eu... dar altfel îi spun că nu are dreptate.

Dintre Bunii aceștia, poate că în fața noastră e învățătorul cuiva... Iar acum nu cred că a cutezat vreunul să-și dorească o călătorie, nu cred că au haine noi, nu cred că se mai gândesc măcar la spectacole sau cărți... și nu cred că își mai permit vreo prăjitură.

Dacă El, Alain Delon... Ei ce să mai...

Le privesc mâinile... zbârcite, crispate, tremurânde...

Și, cu toate acestea, au decența de a nu pune poverile lor pe umerii generației mele...

Ei sunt oameni de Aur... dar noi cheltuim și purtăm tinichele.

Bătrânii sunt cărți de istorie, știu glume, sunt dornici de vorbă. Scoteți-vă nasurile din telefoane, mai coborâți-le de sus și împrieteniți-vă cu ei. Bătrânețea este o etapă a vieții, ca oricare alta. Nu le șterge prestanța Domnilor și farmecul Doamnelor. Sau... nu ar trebui să îngăduim să facă asta.

Bătrânețea... să nu o mai amendăm!