O recomandare

 Vasile Nanea 

...După primele pagini citite din noul roman al lui Stelian Tănase – Dincolo nu e nimeni, ai impresia că autorul scrie o carte ca și cum ar dansa, dar nu oricum, ci cu multe piruete, cu chiuituri și bătuturi din picior. O face cu frenezie, cu o poftă de a scrie fără egal. Cred că aici e cheia tuturor celor peste vreo 30 de cărți ale sale, a căror cifră se schimbă de la an la an cu o viteză ce te amețește: pofta de a scrie! Cu siguranță putem spune: „anul și romanul”!

Aș afirma fără să exagerez, cam în stilul cărții sale, că pofta de a scrie la Stelian Tănase este mult mai presus ca pofta de mâncare, sau de a face sex, sau de oricare altă poftă. De la primele pagini, la Stelian Tănase se simte bucuria de a scrie, tot mai mult și tot mai iscusit. Frazele curg una după alta ca un șuvoi de primăvară, iar scrisul paginii devine parcă un fel de joacă. Iată o mostră a începutului de roman, în care te îndrăgostești subit de unul din personajele principale - numit Ghiță pur și simplu:

„In după-amiaza când începe povestea noastră, Ghiță urmărea niște adolescente care chicoteau în fața unei vitrine cu desuuri. Mai ales una îi atrăgea atenția și pușlamaua își făcea socoteala cum s-o agațe.Pulpe roz, fustiță bleu până la fese, craci până la streașină, năsuc obraznic plin de pistrui. Țâțișoarele împungeau tricoul negru cu mutra lui Che Guevara - Patria o muerte! Se gândea să se ia după ea, dar nu putea să-și părăsească avanpostul - îl aștepta pe Costache Zugravu cu care voia să cerceteze trecutul lui Adam Bruno”. Acest început te-a prins de nas imediat.

Treptat, vom descoperi toate personajele acestui roman care a fost lansat la Muzeul Național de Artă al României (Palatul Regal), luni 15 aprilie 2024. Un grup de trei scriitori importanți ai acestei țări au apreciat romanul ca fiind un adevărat eveniment în literatura română din ultimele decenii.

Tot în primele pagini ale cărții, Stelian Tănase nu s-a ferit deloc de cuvinte mai colorate, spuse pe șleau, pe care unii le socotesc chipurile pornografice. Folosite de el, aceste cuvinte își au rolul lor și plac enorm, deoarece scriitorul știe cum și când să le folosească, cum să le îmbrace ca să nu pară vulgare.

Mai departe, se anunță și o poveste de iubire de toată frumusețea, dar multe altele...

La nivelul meu de cititor, consider că romanul „Dincolo nu e nimeni”, cu cel mai frumos titlu din toate cărțile de până acum ale scriitorului, va face o carieră strălucită, care va aduce și mai multă vizibilitate unui mare romancier al zilelor noastre.

Citiți cartea, așa cum fac și eu! Să nu o ratăm. Un detaliu important: romanul este dedicat soției sale la un mod foarte simplu, dar emoționant: „Pentru Elena”

Până când mă doare mâna

Mi-am făcut un obicei să intru în librarii. Verific dacă se caută sau nu cartea mea. Se vinde foarte bine, succesul continuu al cărții îmi dă curaj. Ca scriitor îmi doresc să am cititori. Ce altceva? Sunt unii care scriu pentru jurii, critică sau gazete. Pentru numai cîțiva, de fapt pentru nimeni anume. Nu ma ispitește deloc această postura. Nu caut neapărat best-seller-ul și nu fac concesii gustului comun, nici în ce privește calitatea scrisului. Dar fără cititori nu exiști ca scriitor. Librarii îmi confirmă că rafturile se golesc repede cînd „Conversatii cu regele Mihai” este expusă… Nu-i rău, îmi spun. Peste tot semnez exemplare. Cărțile cu autograf se cer foarte mult, îmi spune un librar. E și un cadou prețuit, așa că mă execut. Semnez pînă cînd mă doare mîna.

Stelian Tănase

DESKREPORT

O îndrăgosteală din vorbe

Cu ultima iubită a filosofului, Friedgard Thoma. Cei doi s-au întilnit prin intermediul scrisorilor. Ea i-a scris în ianuarie 1981 la Paris. El i-a răspuns, spre mirarea ei. Ea locuia la Koln și pregătea o teză în filosofie. Avea 35 de ani, un copil de zece ani și cum spune într-u interviu in 2001, (România literară nr 49, Rodica Binder) chiar ea avea experiențele ei de viață. E și o femeie frumoasă. Între cei doi are loc un schimb de scrisori și relația ” se încinge „. E o ” îndrăgosteală din vorbe”, cum se zicea o dată. Azi se intîmplă, dar pe internet.

Friedgard Thoma cunoștea opera lui Cioran din 1979 și o admira. A vrut să cunoască și omul din spatele aforismelor și textelor insolente. E bine să eviți asemenea experiențe, persoana fizică este totdeauna sub autor. Citește-l, dar admiră-l de departe, e mai prudent. Vine la Paris și il cunoaște. Se lasă prinsă de acest personaj, amuzant, erudit, paradoxal. Începe să observe și diferențele dintre imaginea pe care și-o cultiva și realitate. Cioran de fapt nu era însinguratul absolut, (cum ar fi fost, devreme ce trăia în mijlocul Parisului !? ) așa cum părea din cărți. Era sociabil, îi plăcea viața, chiar dacă se plîngea de ea tot timpul. Nu o disprețuia, cum dădea impresia. L-am cunoscut la Paris imediat după decembrie 89, deci zece ani mai tîrziu de întilnirea lor. Mi-a făcut impresia unui bătrîn ticăit și țăcănit, cu stereotipurile lui, (avea 80 de ani deja), puțin cabotin, jucînd un rol pe care și-l scrisese singur. Voia să epateze, să nu treci indiferent pe lingă el, deși pretindea contrariul. Rîdea mult, spunea și asculta anecdote, bîrfe, zvonuri. Era curios, chiar indiscret, interesat de aspectele cele mai concrete al vieții cotidiene, de la prețuri, la salarii, apariții editoriale, tiraje, culise, viață bucureșteană, premii, biografii etc.

La aniversarea zilei ei de naștere – la cafeneaua Procope (cea mai veche din Paris) din Saint Germaine des Pres, aproape de locuința lui Cioran din rue Odeon, la 19 iunie 1981 – Cioran – ca un adolescent ispitit de Diavol – ii scrie bilețele pe șervetel. Postura ridicolă, îndrăzneață, dar a funcționat. Relația se încinge. Trecuseră doar 6 luni de la primul schimb de epistole. Plimbări prin Jardins Luxembourg, cărți împărtașite, monoloagele și exasperarile lui, etc. Nu lipsește nimic din decorul și ingredientele unei veritabile povești de amor. Condiția lor însă îi contrazice. Cioran era de decenii semi/însurat cu Simone Boue, cum chiar el spune, și avea dublul vîrstei ei, 70 de ani, n. 1911. Părea trecătorilor bunicul ei Cioran nu observa ridicolul situației. Probabil se imagina tînăr, nu se uita prea des în oglindă, nici in cartea de identitate. Femeia care îl insoțea, tinără, frumoasă, citită, era firește flatată de celebritatea însotitorului ei, care, în plus, îi declara și că o iubește și e de de neinlocuit în viața lui. Cioran, dacă ar fi fost mai realist, mai prudent, ar fi rămas la spirit, ca mentor, tutore, îndrumatorul ei în meandrele filosofiei. Dar el a vrut să ajunga în pat cu ea, indiferent de rezultat. Ceea ca s-a și întimplat, cum s-a confesat chiar Friedgard Thoma.

https://www.stelian-tanase.ro/cioran-si-frisonul-amorului-la-senectute/

Nocturnă cu vampir Opus1

Stelian Tănase se dovedește un prozator muntean cu acte în regulă. Stilul lui de o oralitate „iute” și vie, colorată până la „fum și mititei de obor” descinde din cronicarii munteni, este înrudit cu fluxul subsidiar din Ciocoii vechi și noi – ce titlu potrivit pare și acesta pentru alcătuirea romanescă a lui Stelian Tănase! – și circumscrie un univers în care se regăsește și umbra lui Gorică Pirgu și a Rașelicăi Nachmanson.” (…) Ca și personajele principale ale perindărilor dintre crime, detectivul tranziției bucureștene și comisarul de poliție implicat în anchetă. „Emblemă a omului corect ce visează să schimbe lumea, Naum aduce cu sine şi ideea de renunţare, de abandon a faptelor eroice, complăcându-se într-o viaţă în afara «scenei» din primul moment în care realizează că eroismul nu poate fi implementat într-o lume plină de şacali”, spune cineva…  (Ovidiu Pecican)