Doar nște lucruri simple

Simona Poclid 

Am învățat, în puțina și precara mea existență de scriitor, câteva lucruri simple:

1. Să te ferești de polemicile literare, căci rar vei putea cuprinde cât mai multe adevăruri, nuanțe și nu faci decât să îți amărăști clipele.

2. Să îi ,,invidiezi" pe scriitorii mai buni decât tine, dar să nu încerci să îi ajuți pe cei care, în ochii tăi, scriu slab, dacă nu îți cer explicit asta.

3. Dacă nu ești critic, filolog, profesor, să eviți subiectele literare care te depășesc. Îți vezi de ogorul cărților tale, îl ari și semeni cum te pricepi. Te vei hrăni din recolta lui.

4. Să nu folosești niciodată, nici dacă ți se pare că faci un bine, informații personale despre niciun om și să nu le transformi în literatură, dacă nu îi spui. Ori, cel puțin, să te asiguri că nu devii un soi de reporter de scandal, intrigi, căci nu despre asta este vorba când vrei să creezi personaje veridice.

5. Nu umbli după mode, nici după lauri, scrii ce știi mai bine, fără pretenții zeiești, nici măcar omenești.

6. Nu te bazezi prea mult pe prieteniile literare înnodate peste noapte. Unele contează mai mult decât o viață, dar majoritatea sunt doar niște întâmplări fugare.

7. Nu scrii despre cărțile care nu îți plac, pentru că nu salvezi literatura cu gusturile tale subiective.

8. Nu îi ești dator nimănui, de vreme ce dai mereu la schimb o carte scrisă cu trudă. Nimănui.

9. Sunt oameni care te vor citi și iubi, alții te vor urî, desconsidera sau le vei fi indiferent. Pălăria se scoate în fața tuturor, iar ,,Bună ziua" se spune la fel.

10. Fiecare jignire din partea așa-zișilor oameni din cultură nu trebuie nici tolerată, nici iertată. Dacă tu ești omenos și respectuos, n-are rost să te prefaci că îți place când cineva își șterge mucii de obrazul tău.

11. Nu trebuie să explici nimănui cât din cărțile tale este ,,adevărat" și cât nu. Cine vrea neapărat să cunoască un asemenea aspect insignifiant nu a acceptat ,,pactul" care se subînțelege când deschizi o carte de ficțiune.

12. Nu te transformi în altceva decât ceea ce ești: un om care scrie lucruri pe care le vede într-un anume fel.

13. Singura prioritate în fața scrisului este reprezentată de familie și prieteni (dacă îi ai).

14. Să nu amesteci omul din realitate cu figura publică a scriitorului.

15. Să fii mulțumit tu, în primul rând, de ce scrii.

16. Să nu te gândești prea mult la ceea ce se întâmplă cu cărțile tale. În tot acest timp măcinat, mai bine scrii altceva.

17. Să repeți, de ori câte ori este nevoie, că ceea ce scrii e pentru tine, nu vrei să convingi pe nimeni.

18. Să fii răbdător cu trădătorii și să îi uiți.

19. Să nu fii tu un trădător.

20. Să muncești și să studiezi cât de mult poți, astfel încât să nici nu ai vreme să te încrunți când se vorbește despre nedreptăți literare. Între copertele cărților proprii, dreptatea este în penița ta.

(Bineînțeles, rândurile de mai sus sunt viziunea subiectivă a unui ins ce poate să nu fie crezut pe cuvânt

Să scrii

 Orhan Pamuk

Să scrii înseamnă să te răzbuni, într-o oarecare măsură, pe viața pe care nu ai apucat să o trăiești.

Simona Poclid 

Mai sunt poate și alte fețe, să scrii înseamnă: să trăiești, să (te) cauți și să te îngropi într-o lumină pe care doar tu o poți vedea.

Lâna învârtită în jurul inimii

Simona Poclid

Climansa punea laptele în oală de lut și îl lăsa pe pervaz până seara. Spăla ștergare cu săpun de casă, peticea cămăși și șosete. Azi, la Brașov, se lansează Monștrii cu bot de catifea. Eu stau, la sute de kilometri depărtare, pe prispa Bunicilor și mă gândesc că este firesc să ne despărțim de ceea ce credeam că suntem, să avem o chilie făcută din aer și să putem murmura, la marginea lumii, cuvinte pe care nimeni nu le poate folosi. Dacă Bunicii ar fi trăit, mi-ar fi spus șăgalnic că încep să mă aciuez ca un bătrân pe care orice zgomot al lumii îl nemulțumește. Climansa s-ar fi prefăcut că îmi pălmuiește obrazul, ,,certându-mă" că știu să plâng necontenit. Dar, mai presus de toți oamenii, ar fi înțeles că îmi sunt mai dragi prichiciul, pragul casei, șura, covata, hornoiul amintire, lâna învârtită în jurul inimii și că nu caut nimic în afară de pământul în care ei au fugit. Oamenii pot împărți pe lume idei, avuții, ori dragoste. Bunicii ne lasă Paradisul. Nu-i niciodată târziu să vedem că, dintre toate lucrurile lumii, cel mai bine este să fim devotați morților noștri. E atâta verde și moarte-n jur, iar eu știu că atunci când nu particip la o lansare iese cel mai bine. Și-n plus, Climansa mă zărește, mă așază la masă în Cer. Vrea să îi înfulec cotul, umărul. Să mă învețe să cresc precum porumbul acesta, ivit pe unde ea călca mereu.

Să exiști și să te stingi

Simona Poclid 

Nu am putut să îmi cumpăr de la Gaudeamus toate cărțile pe care mi le doresc. Ar trebui să strâng bani ani de zile ca să pot satisface curiozitatea și foamea de cărți. Cu toate acestea, sunt cărți de care te ciocnești dureros și te zidesc pe o pâlnie a simțirii și înțelegerii unei bucăți de viață. Noua carte a lui Vianu Mureșan, „Bravo, campeόn! (memorialul agoniei)”, este un document ,,colțuros", o imensă scrisoare aruncată timpului, despre agonie, moarte și, oricât de paradoxal ar părea, despre acea viață pătrunsă de o boală fără leac, necruțătoare și fatală din toate punctele de vedere. Îți trebuie un curaj imens să poți trimite în cuvinte agonia fratelui atât de tânăr și plăpând, precum copiii care beau apă din căușul palmelor, pus în fața celei mai grele hotărâri a vieții. Ce sunt oamenii care duc aceste boli incurabile și, deși își pierd totul din minte, din ființă și din viață, se pot ruga pentru alții, pot spera și vedea frumusețea? Sunt oare ființe superioare ori bucăți de Soare? Nu știm. Nu știm nimic despre viață sau despre moarte, dar cartea aceasta ne arată ce poate însemna să exiști și să te stingi, să lupți ori să renunți și, mai presus de toate, să iubești. Născută din dorința de a croi „o cruce din cuvinte, care să nu putrezească niciodată“ e o lectură care te scufundă pe fundul unei prăpăstii, din care nu vrei să te mai salvezi. Îl apuci de mână pe Marian, săruți fruntea Luminiței și te uiți la toți bolnavii care mor (uneori și câțiva în aceeași zi, doar de pe un singur palier), știind că dincolo de zidurile spitalelor se află și Raiul, și Iadul, atât de amestecate, atât de ,,la îndemână".
Nu se pot spune multe despre această carte (construită pe trei niveluri: proză, poeme și reflecții filosofice), căci i s-ar strica frumusețea. Trebuie citită în noapte, plânsă, îmbrățișată, ca mai apoi să vezi că fratele autorului a devenit, într-un anumit fel, și fratele tău. Și, dacă ar fi posibilă călătoria în timp, ai vrea să fii în acele luni în spital, pe holuri și în ziduri, în morfină și în tăceri, ca să duci, măcar iluzoriu, o bucată din durerea acestei lumi, despre care știm atât, atât de puține.