Ziua în care Liviu

https://www.tudoran.net/post/ziua-%C3%AEn-care-liviu 

Titlul de mai sus poate fi întregit în fel și chip, căci Liviu Antonesei pare a găsi de făcut ceva în mai toate clipele zile. Scrisul îl aleargă permanent - y compris, noaptea.

Când nu scrie, îi citește pe alții. Îi publică pe mulți și-i republică pe nu puțini, oferindu-le cu generozitate exemplară nu doar spațiul blogului său, ci și timpul pe care nu a învățat încă să și-l administreze cu suficientă parcimonie.

Dumirit de multă vreme și ce pierdere de vreme este politica, și câtă politichie cere apartenența la clanuri literare, "iese în lume" din ce în ce mai rar, preferând să se dedice donquijotismului civic din buncărul său personal https://antoneseiliviu.wordpress.com.

Blogul său este o mașinărie foarte complexă - agenție de presă, editură, rețea de socializare, revistă literară, supliment pentru iubitorii de umor, publicație a pompierilor civici etc. Totuși, în oricâte construcții spectaculos-istovitoare se risipește, Liviu revine, de fiecare dată, la ce i-a fost dat să fie - scriitor. Și nu unul oarecare.

Oameni care au alte lucruri mult mai bune de făcut (și pe unele le fac foarte bine), l-au târât în ultimii ani într-un proces aberant. O sentință definitivă l-a găsit nevinovat și poetul își poate sărbători recăpătata liniște și printr-un volum apărut la editura EIKON.

Nicolae Coande are dreptate scriind "Insesizabila sa poezie este una dintre cele mai vii și pregnante care se scriu astăzi la noi." N-am văzut cam de mult într-o "revistă literară fanion a breslei literare" o pagină dedicată operei lui Liviu Antonesei.

Nu-i bai, fiindcă Liviu știe bine cine este și ce reprezintă. El a ales o meta-breaslă - cea a oamenilor liberi. O lume în care ipocriziile salutare nu prea mai au loc. Întotdeauna și încă o zi dă seamă și de calitățile poetului, și de cele ale omului liber.

Reproduc mai jos poemul pe care mi l-a dedicat în acest volum. El este, potrivit mărturisirii autorului, "transcrierea unui vis". Ce norocoși suntem!, îmi spun. Câți alții se visează smulgând din mâna prietenilor mărul doar pentru că fructul ar putea avea în el un vierme sau ar putea fi otrăvit?

Unii dintre cei care au asemenea vise fac același lucru și când nu dorm -- smulg din mâna prietenilor merele otrăvite. Liviu Antonesei este un asemenea om și pentru asta are un loc aparte în geografia mea sentimentală.
Dorin Tudoran

Să exiști și să te stingi

Simona Poclid 

Nu am putut să îmi cumpăr de la Gaudeamus toate cărțile pe care mi le doresc. Ar trebui să strâng bani ani de zile ca să pot satisface curiozitatea și foamea de cărți. Cu toate acestea, sunt cărți de care te ciocnești dureros și te zidesc pe o pâlnie a simțirii și înțelegerii unei bucăți de viață. Noua carte a lui Vianu Mureșan, „Bravo, campeόn! (memorialul agoniei)”, este un document ,,colțuros", o imensă scrisoare aruncată timpului, despre agonie, moarte și, oricât de paradoxal ar părea, despre acea viață pătrunsă de o boală fără leac, necruțătoare și fatală din toate punctele de vedere. Îți trebuie un curaj imens să poți trimite în cuvinte agonia fratelui atât de tânăr și plăpând, precum copiii care beau apă din căușul palmelor, pus în fața celei mai grele hotărâri a vieții. Ce sunt oamenii care duc aceste boli incurabile și, deși își pierd totul din minte, din ființă și din viață, se pot ruga pentru alții, pot spera și vedea frumusețea? Sunt oare ființe superioare ori bucăți de Soare? Nu știm. Nu știm nimic despre viață sau despre moarte, dar cartea aceasta ne arată ce poate însemna să exiști și să te stingi, să lupți ori să renunți și, mai presus de toate, să iubești. Născută din dorința de a croi „o cruce din cuvinte, care să nu putrezească niciodată“ e o lectură care te scufundă pe fundul unei prăpăstii, din care nu vrei să te mai salvezi. Îl apuci de mână pe Marian, săruți fruntea Luminiței și te uiți la toți bolnavii care mor (uneori și câțiva în aceeași zi, doar de pe un singur palier), știind că dincolo de zidurile spitalelor se află și Raiul, și Iadul, atât de amestecate, atât de ,,la îndemână".
Nu se pot spune multe despre această carte (construită pe trei niveluri: proză, poeme și reflecții filosofice), căci i s-ar strica frumusețea. Trebuie citită în noapte, plânsă, îmbrățișată, ca mai apoi să vezi că fratele autorului a devenit, într-un anumit fel, și fratele tău. Și, dacă ar fi posibilă călătoria în timp, ai vrea să fii în acele luni în spital, pe holuri și în ziduri, în morfină și în tăceri, ca să duci, măcar iluzoriu, o bucată din durerea acestei lumi, despre care știm atât, atât de puține.