„Bună Eli, ce faci?“
Vorbesc cu ea la telefon și am stomacul cald, ca atunci când vorbeam cu mama. Părul și versurile ei albe, raiul de grădină pe care îl gospodărește, dar mai ales puterea de a înțelege viața și de a sta la cârma ei, filosofia artei iscusite de a traduce gânduri, toate acestea m-au determinat, cu puțin timp în urmă, să accept, fascinat de atâta încredere, invitația de a scrie. Și nu orice, ci poezie. Și nu oricum, ci într-un concurs.
Premiul Eikon mă
onorează și înmărmurește în același timp.
In versuri, mă închin în fata vieții. O reverență
cunoscută în lume, în fiecare zi înnoită în universul meu, dătătoare de
speranțe și gânduri mai înalte decât iubirile pe tocuri, vara.
Iubesc viața, iubesc lumea și acum, mai nou, iubesc.
Prin poezie, iubirea nu are asemănare sau dușmani pe
măsură. E simplă, iar cuvintele nu trebuie nici dezgolite, nici inventate. Iubirea a
definit deja totul și nu trebuie decât să lăsăm deoparte viteza secolului și
toate marile, mici preocupări la moda ca să o vedem. Iubirea colorează pagina. În
fața ei, creatorul însăși se oprește din facerea lumilor și, cu capul sprijinit
în culcușul palmelor, privește, copil, cum jucăriile lui merg singure, animate
de un ingredient secret pe care el, din când în când, și parcă din greșeala, îl
lasă în toți, în unii dintre noi mai la vedere, în alții însă, ascuns de zici că
nu există.
Iubirea există în tot. Câteodată e greu să o aduci la suprafață, dar atunci când reușești, ce simfonie! „Ce clipe furate din eternitate / ce pași pe coloana infinitului /ce șoapte la masa tăcerii / și, dumnezeiesc de frumos te iubesc la poarta sărutului…” (pentru I.)
Mulțumesc, Arta conversației! Mulțumesc, Editura Eikon!
Lucian Vasiliu
Toronto, august 11, 2022
https://zbordevineri.blogspot.com/2022/08/dintr-un-zbor-de-vineri_79.html
