Astăzi când...

Leo Butnaru

Brusc, și poate că într-un mod nițel dement, alegând o altă pistă de viață – cea de pustnic electronizat, tele-satelizat – cu nimeni întâlnindu-se și totuși totul despre lume știind, parcă ar juca o farsă, parcă ar trăi o dramă, parcă ar fi satir antic și poate că ideolog modern sihăstrit – acest personaj nepopular precum un zeu de dată recentă, fără vechime bio-mitologică. Pe timpuri, zădărnicindu-și accesul la libertate, intra în vorbă cu oricine, demistificând iluziile trecutului său și al societății, și al civilizațiilor, ca într-o oficiere de ritual înecându-se în forfota miilor de oameni care aveau o unică profesie de sâmbătă și duminică – profesia de a se revolta. Însă, iată, peste capul acestui biet zeu de dată recentă fără vechime bio-religioasă sau bio-ateistă năvălește ziua decepțiilor ca un viitor ce se întâmplă mai devreme ca de obicei, poate că chiar catastrofal de devreme, crunt și nerăbdător... – nici nu ai timp să deprinzi arta disperării și meșteșugul uitării, superstițios și înfricoșat ticluindu-ți harababura visului de peste noapte, după care începe o mare nesiguranță și așteptare ce extenuează posibile bucurii și, în oricare destin, de om sau de lume, rămâne „etern“ constant prilejul de a te dezamăgi și de a fi altceva – ceva de dată recentă, inclusiv cu datele cele mai proaspete din noile ediții sau reeditări ale cărților de telefoane (câtă frunză și iarbă!) din lume; deocamdată, parțial, cărți vii. Pentru că, până la ele, au existat și alte rânduri de cărți de telefoane, deja moarte, telefoanele, azi – modificate, încât, de se întâmplă să-ți amintești de timpurile „când telefonul public îți returna moneda...“, ești privit cu mare atenție și întrebat: „Dom’le, chiar ai prins și vremurile alea?!“ Mă rog, un fapt mai general: rășina sintetică a oricărui aparat de telefon este nefast aureolată și de un cernit spectru al deznădejdii. Mai ales astăzi, când unora telefonul mobil le imobilizează mintea. Când politicienii trăncănesc atâtea banalități, încât îți vine să telefonezi la 112. Când, reieșind din situația că mâinile deputaților sunt permanent ocupate cu telefonul mobil, plenul parlamentului a decis ca pentru vot să se folosească pedale. Astăzi, când aparatul de respirație artificială stă lângă telefon – aparat de vorbire artificială. Când deja trăim cum trăim în Sodoma virușilor de calculator și Gomora telefoniei celulare. Din Sodoma și Gomora ne telefonează inteligența artificială, admonestându-ne că ar trebui să ne modificăm și eticheta bunelor maniere: furculița în stânga, cuțitul în dreapta farfuriei. (Dar telefonul mobil unde trebuie pus: în stânga, în dreapta sau în față?...) Astăzi, telefoanele dețin în ele însele cărți personale de numere, deocamdată ca și cum cărți vii, dar care, implacabil, vor ajunge cărți anonime, una după alta... decedate. Iar noi, vii deocamdată, rămânem prinși în lanțul de-a telefonul stricat și cel ce va râde la urmă nu va mai ști de ce râde. ... În vreme, vremuri ce telefonul veșniciei tace de-o eternitate… Iar dacă ar da semne de viață, ce ar putea omul spune în receptor?... Și cui?...