Emil Belu: Bellissimes. Note din exil (78)
■ Marcia
(2 decembrie, 1978)
„Aseară, la Croissant, reîntâlnim după vreo patru, cinci ani, pe Marcia și Johnson. Știam că, în toamnă, băiatul lor murise călcat de o mașină. Marcia ne povestește, cu vocea ei clară, fermă, aceste amănunte: era la Universitate (unde predă un curs de muzică instrumentală) și i se telefonează de la spital că băiatul a avut un accident. Nu i se spune însă, că accidentul fusese fatal. Marcia intră cu ghitara sub braț și dând cu ochii de trupul băiatului înțelege – și împietrește. Peste putință să spună ceva, să plângă, să se lamenteze. Se așază pe un scaun lângă patul copilului și începe să cânte, unul după altul, acompaniindu-se la ghitară, toate cântecele lor favorite, ale băiatului, ale ei, ale lui Johnson. Ce scriitor ar fi putut imagina o asemenea scenă, fără să alunece în melodramă? Poate doar Cehov…” (M. Eliade, Jurnal II)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu