Gânduri

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gândurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e asemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...

Mircea Eliade

Cel mai bun argument, Saul Bellow

Știai că Saul Bellow s-a născut la Lachine, în Quebec, Canada pe data de 10 iunie 1915?
În data de 1976 a primit Premiul Nobel pentru Literatură? 
A murit la Brookline, în Massachusetts, S.U.A. pe data de 5 aprilie 2005.

Când cerem un sfat, de obicei căutăm un complice. (Saul Bellow)

Suferinţa este poate singurul mijloc potrivit pentru a ieşi din lenea sufletească. (Saul Bellow)

Există doar două clase de oameni. Unii vor să trăiască, dar marea majoritate refuză.

(Saul Bellow, Trăieşte-ţi clipa)

Există un singur mod de a-ţi învinge inamicul, cel de a scrie foarte bine. Cel mai bun argument este o carte bună. (Saul Bellow)

Una dintre problemele omeneşti permanente, în oricare stadiu al umanităţii, este aceea de a nu fi prost. Această opresiune continuă, teama de prostie! Îţi pătrunde în nări, îţi orbeşte ochii, îţi mănâncă inima de ruşine. (Saul Bellow, Iarna decanului)

Mihai Eminescu

Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihai Eminescu.

Mircea Eliade

El și... nimic altceva

Nimeni n-a reuşit să-i ia darul vorbirii, inteligenţa. Erau ale lui, le-a câştigat, muşcând cu toţi dinţii din viaţă.  Strălucea în toate. Născut pe 21 martie – stejar – sub care nu creşte iarba. Mereu sub aripa lui Cupidon, savurând fiecare plăcere, Mereu învingător, niciodată învins, poate răpus de boală, cu publicaţii numeroase, cu o lucrare de doctorat despre religie... care a „mucegăit“ prin sertare. Colecţiona cărţi şi manuscrise vechi, avea autori preferaţi (Mircea Eliade…),  acolo unde îşi găsea fericirea, şi când cita din cărţile preferate, era altul, acaparator și vesel.  De fiecare dată, Magna Cum Laude pentru El, oratorul, profesorul, filosoful,  fără vreun ajutor din partea cuiva. Visa, zi de zi, aşteptând momentul lui. Se credea vinovat, în mare parte, de neşansa lui, de nereuşitele lui. Inteligenţa, cultura, pe vremea aceea, stânjeneau, ucideau. Era nevoie de compromisuri, pe care el refuza să le facă. După mulţi ani, a fost reprimit în partid. Putea să-şi susţină teza de doctorat. A fost ziua lui de glorie, în care a strălucit atât de puternic, încât toţi au fost fascinaţi de rolul vieţii lui, cel mai frumos, cel mai greu. Pentru că era ceea ce era şi nimic altceva. Iar eu am trăit atât de puţine clipe lângă cel care a fost fratele meu mai mare, Iuliu.

Eli Gîlcescu