Cine sunt eu?

Florin Preda-Dochinoiu

 

Cine sunt eu?

... o inspirație de geniu, altruist și răbdător, vibrând la tot ce înseamnă artă

... un suflet divin – multibus merisibus – cu duh de artă aleasă dintr-o fluturare înveșmântată în grație

Cine sunt eu?

... un pictor vizual „altfel“, cu un stil aparte, care se cere, se simte, cultivând momente de înălțare, de sublimare a artei, ca o ripostă optimistă, de-mi pare că minunea de aici se trage

Cine sunt eu?

... un poet vizual, sensibil la gesturile mărunte, blând și generos cu prietenii, mai ales cu cei care se află într-o competiție de zboruri. Atunci, într-un joc fără cusur, cu talentul, munca și marele farmec care i-au permis să intre în prima linie de artiști vizuali din Gorj (și nu numai), îi răsfăță cu alte decorațiuni metaforice

Știu că nu se va opri aici. Vor urma alte expoziții, alte recorduri, alte zboruri, implicându-se activ și în poezie, diversificându-și, zi de zi, abilitățile artistice

Eli Gîlcescu

Zbor de joi

După o pauză lungă, am ieșit în oraș, lovindu-mă de prieteni (nu puțini) la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși“.

A fost bucuria revederii de joi, într-o alergare „DE (SEMNe)!“ – de această dată – nicidecum pentru arte mici (fondator), ci într-o respirație poetică, izbindu-se de zboruri în competiție cu timpul, într-un joc fără cusur.

Nu știu cine a câștigat: poetul vizual sau pictorul vizual. Știu doar că a cultivat momente de înălțare, de sublimare a artei, ca o ripostă optimistă, acolo, rânduind-o frumos, de-mi pare că minunea de la el se trage.

Sensibil la gesturile mărunte, blând cu poezia, mereu impregnată de logica amintirilor și a viselor, generos cu prietenii.

Nu este Adrian Ghenie, nici Constantin Severin.

Nu apare nici în cea mai importantă galerie de artă din lume. Gagosian din New York, dar e un Ianus Bifrons al nostru, cel cu două chipuri și două iubiri: poezia și pictura.

Acum zece ani, la Poiana lui Mihai, a participat la evenimentul concurs „Suflet românesc“. Chiar dacă vă miră și sună paradoxal, a „furat“ și un premiu, denumit sugestiv „Decoraţii de metafore“.

Mereu neînvins și dincolo de artă și literatură – o descoperire minunată și un sentiment de bine. Și totul atât de românesc. Și dorința de a trăi pentru totdeauna prin ele. Într-o aură clară și puternică, radiind energie și tânjind după suflete să le prețuiască.

Bravo, Florin Preda-Dochinoiu!

Eli Gîlcescu

Scrisoare Fără... „AREU“

Florin Preda-Dochinoiu

DRAGĂ MOȘ CRĂCIUN,

Când eram copil, credeam că Steaua Polară e aprinsă într-un ochi de lumânare, la care mă rugam ca luciul de oglindă al cerului să-ți lunece sania spre colinde.
Aflasem o veste uimitoare: într-o seara de undrea, la mine în sat, păpușa de cârpe a Alinei incendiase gerul... în ceasuri se instalase iarna. Toate lucrurile se odihneau, era semn de nemurire. 
Miroase și acum a brad. Din polițele sufletului încă mai ninge.
Eram cuminte, atunci ! Răzgâiam mâțele, care torceau somnul focului din sobă și spuneam poezii la comandă, când tata se lăuda neamurilor că am luat premiu. 
Îmi pare rău, că nu o ascultam pe mama! Se scutura iarna a lerui - ler. Pe la geamuri colindătorii biciuiau timpul, de tremura frigul ca varga. Când trăgeau de buhai, fugeau lupii din poveștile duse de fratele meu în oraș. Aburul cozonacului ne plutea prin casă. Cred și acum că era o vrajă, strâns legată de focul din vatră, dar mai ales de puzderia de stele din mâinile mamei.
Mi-aduc aminte: într-un an, bradul ni l-a adus omul de serviciu de la ocol, pe-o sanie trasă de-un cal nărăvaș, dar care punea opor la nailoane. Sania a rămas înzăpezită trei nopți la noi, iar calul l-am desfătat cu mere, așa să prindă aripi și promisiuni de aur.
Moșule, în fiecare an, mă legam să mint somnul. Să te pândesc și să ating sacul cu jucării. Să te conduc, cu vorba, până la sanie. Să mă pun pe bune cu renii și într-un moment de nebăgare de seamă să mă agat de sanie. Cândva, târziu, bătrân și nesătul de copilărie, tu să-mi lași moștenire sania, renii, barba, sacul și bucuria de a dărui (costumul mi-l poate face o croitoreasă, pe care o cunoaște mama, dar să-mi spui unde găsesc material roșu).
Am repetat asta, aproape 40 de ani. Înjunghiat de cuțitul dulce al somnului încă, mai plutesc, pe jumătate cu capul îngropat în nori, pe jumătate suit în sănii.
După o perioadă nu mai am dorințe... am găsit material roșu și bucuria de a dărui.
Datinile mușcă sărbătorile și închipuirea durează cât toată copilăria. Dinspre Dunăre simt cum încă vântul mai suflă corăbii spre Polul Nord. Pe uliță nici țipenie, doar fiul meu împinge fulgii sub sănii și leagă clopoțelul de palma vechiului an:

leru-i Doamne ler de șoapte
cad fulgi albi de mere coapte
în dinții iernii de lapte
linu-i Doamne ler
linu-i Doamne lin
leru-i Doamne ler
leru-i Doamne lin