DRAGĂ MOȘ CRĂCIUN,
Când eram copil, credeam că Steaua Polară e aprinsă
într-un ochi de lumânare, la care mă rugam ca luciul de oglindă al
cerului să-ți lunece sania spre colinde.
Aflasem o veste uimitoare: într-o seara de undrea, la mine în sat, păpușa de cârpe a Alinei incendiase gerul... în ceasuri se instalase iarna. Toate lucrurile se odihneau, era semn de nemurire.
Miroase și acum a brad. Din polițele sufletului încă mai ninge.
Eram cuminte, atunci ! Răzgâiam mâțele, care torceau somnul focului din sobă și spuneam poezii la comandă, când tata se lăuda neamurilor că am luat premiu.
Îmi pare rău, că nu o ascultam pe mama! Se scutura iarna a lerui - ler. Pe la geamuri colindătorii biciuiau timpul, de tremura frigul ca varga. Când trăgeau de buhai, fugeau lupii din poveștile duse de fratele meu în oraș. Aburul cozonacului ne plutea prin casă. Cred și acum că era o vrajă, strâns legată de focul din vatră, dar mai ales de puzderia de stele din mâinile mamei.
Mi-aduc aminte: într-un an, bradul ni l-a adus omul de serviciu de la ocol, pe-o sanie trasă de-un cal nărăvaș, dar care punea opor la nailoane. Sania a rămas înzăpezită trei nopți la noi, iar calul l-am desfătat cu mere, așa să prindă aripi și promisiuni de aur.
Moșule, în fiecare an, mă legam să mint somnul. Să te pândesc și să ating sacul cu jucării. Să te conduc, cu vorba, până la sanie. Să mă pun pe bune cu renii și într-un moment de nebăgare de seamă să mă agat de sanie. Cândva, târziu, bătrân și nesătul de copilărie, tu să-mi lași moștenire sania, renii, barba, sacul și bucuria de a dărui (costumul mi-l poate face o croitoreasă, pe care o cunoaște mama, dar să-mi spui unde găsesc material roșu).
Am repetat asta, aproape 40 de ani. Înjunghiat de cuțitul dulce al somnului încă, mai plutesc, pe jumătate cu capul îngropat în nori, pe jumătate suit în sănii.
După o perioadă nu mai am dorințe... am găsit material roșu și bucuria de a dărui.
Datinile mușcă sărbătorile și închipuirea durează cât toată copilăria. Dinspre Dunăre simt cum încă vântul mai suflă corăbii spre Polul Nord. Pe uliță nici țipenie, doar fiul meu împinge fulgii sub sănii și leagă clopoțelul de palma vechiului an:
Aflasem o veste uimitoare: într-o seara de undrea, la mine în sat, păpușa de cârpe a Alinei incendiase gerul... în ceasuri se instalase iarna. Toate lucrurile se odihneau, era semn de nemurire.
Miroase și acum a brad. Din polițele sufletului încă mai ninge.
Eram cuminte, atunci ! Răzgâiam mâțele, care torceau somnul focului din sobă și spuneam poezii la comandă, când tata se lăuda neamurilor că am luat premiu.
Îmi pare rău, că nu o ascultam pe mama! Se scutura iarna a lerui - ler. Pe la geamuri colindătorii biciuiau timpul, de tremura frigul ca varga. Când trăgeau de buhai, fugeau lupii din poveștile duse de fratele meu în oraș. Aburul cozonacului ne plutea prin casă. Cred și acum că era o vrajă, strâns legată de focul din vatră, dar mai ales de puzderia de stele din mâinile mamei.
Mi-aduc aminte: într-un an, bradul ni l-a adus omul de serviciu de la ocol, pe-o sanie trasă de-un cal nărăvaș, dar care punea opor la nailoane. Sania a rămas înzăpezită trei nopți la noi, iar calul l-am desfătat cu mere, așa să prindă aripi și promisiuni de aur.
Moșule, în fiecare an, mă legam să mint somnul. Să te pândesc și să ating sacul cu jucării. Să te conduc, cu vorba, până la sanie. Să mă pun pe bune cu renii și într-un moment de nebăgare de seamă să mă agat de sanie. Cândva, târziu, bătrân și nesătul de copilărie, tu să-mi lași moștenire sania, renii, barba, sacul și bucuria de a dărui (costumul mi-l poate face o croitoreasă, pe care o cunoaște mama, dar să-mi spui unde găsesc material roșu).
Am repetat asta, aproape 40 de ani. Înjunghiat de cuțitul dulce al somnului încă, mai plutesc, pe jumătate cu capul îngropat în nori, pe jumătate suit în sănii.
După o perioadă nu mai am dorințe... am găsit material roșu și bucuria de a dărui.
Datinile mușcă sărbătorile și închipuirea durează cât toată copilăria. Dinspre Dunăre simt cum încă vântul mai suflă corăbii spre Polul Nord. Pe uliță nici țipenie, doar fiul meu împinge fulgii sub sănii și leagă clopoțelul de palma vechiului an:
leru-i
Doamne ler de șoapte
cad fulgi albi de mere coapte
în dinții iernii de lapte
linu-i Doamne ler
linu-i Doamne lin
leru-i Doamne ler
leru-i Doamne lin
cad fulgi albi de mere coapte
în dinții iernii de lapte
linu-i Doamne ler
linu-i Doamne lin
leru-i Doamne ler
leru-i Doamne lin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu