Școala românească nu cultivă originalitatea, spiritul critic, inventivitatea, ci obediența, conformarea, metabolizarea mesajului prefabricat. De ce? Pentru că așa au fost educați cei mai mulți dintre formatori și pentru că oamenii docili și îndoctrinați corespunzător sunt cu mult mai ușor de manevrat și condus.
#Raluca Ion în dialog cu Radu Radoslav
#Cultura eu o privesc drept un soi de strategie adaptativă pentru a asigura supraviețuirea individului și colectivităților. Patrimoniul arhitectural nu este un scop în sine. Scopul nu e de a transforma clădirile în muzee, de a păstra un cartier vechi pe post de muzeu, într-o epocă în care muzeele devin virtuale. Aceste clădiri vechi ar trebui să atragă cultura, dar nu doar cultura „oficială”. Ci să fie disponibile pentru mișcări underground, care se nasc, apoi dispar - pentru lucruri mai puțin „oficioase”... Mai este o chestiune importantă - educația s-a schimbat de tot. Toate trebuie să se grupeze într-un oraș în jurul unui element major, care se cheamă spațiu educațional și care adună oameni de la 3 la 90 de ani. Este un spațiu unde se întâlnește toată lumea, din fiecare unitate socio-spațială („cartier”) de cca 5.000-10.000 locuitori. Fiindcă eu, care am peste 70 de ani, trebuie să apelez la un copil de 7 ani să-mi instaleze o aplicație pe telefon.
Fiecare cartier trebuie să aibă „un centru”, un loc care să le permită oamenilor să fie împreună, iar cea mai potrivită în acest rol ar fi chiar #școala.
Radu Radoslav
