Garoafa de la reverul poeziei

E. G.

 Acum 5 ani, era una din clipele acelea prin care treci – una dintre acele clipe când simți nevoia să fii tu însuți (însăți), în adevărata lumină și despuiat/ă de toate cele, așa cum ai sta în fața lui Dumnezeu. E una din clipele acelea când „arșița e ca icoana – plânge ea ca să nu plâng eu“.

Și arșița ca icoana plânge și plâng și eu.

A fost acolo și în locul meu. A putut să străbată țara până în susul ei, din Brăila până la Satu Mare.

A ales frontul fără învingători al lui o. b. și al nostru al lui a. p și al acestei alergări de semne care tot merge în pețit și nu mai nuntește
nu s-au tras salve de tun, nu au dispărut copiii de la televizor și nu s-a făcut chetă, nimeni nu a pășit pe covor roșu, nimeni nu a venit cu limuzina...

Și a ales și evenimentul concurs „Zbor de vineri“.

E. G.

Și poeții așteaptă să fie scoși din umbră și puși în lumină. Iar Tavi, prin tine, face minuni. Cu tine, măcar o secundă, într-un zbor. Citindu-te, învață! Apropie-ți aproapele, nu-l înfrunta, nu-l repezi. Aud mereu expresiile „citește marea poezie“. Tu ești marea poezie, și toți te citesc pe tine și se bucură. 

Bucură-te și tu. Nu-i privi de sus. Fii cu dragoste și grijă cu poezia lor. Lasă-i să umple „vasele“ cu semne, până sus. Și poate că se va ridica și poezia lor. Nu suntem în Cana Galileea, suntem în Arta conversației și numai printre ei, puterea ta poate să facă minuni. Te rog, citește până la sfârșit. Poate că dai peste poezia bună. Pentru că tu ai fost alesul! 

F. S.

....dar nu pricep, nu văd... e doar o pâine din care mușcă toată lumea, pe apucate. nu privesc pe nimeni de sus, ba dimpotrivă: îmi plouă în cap cu un fel de smântână apoasă. nici cu gust nici fără. lumea se îngrămădește în semne. nu moare nimeni, dar nici nu se trezește din morți. e un pic căldicel. ori, pentru mine poezia este aer care doare. nu este obligatoriu să respirăm, dar este necesar să ieșim din rând. poezia nu se servește la micul dejun și nici nu se prea amestecă în acest „poate se ridică“ am citit până la sfârșit din prima. poezia este garoafa de la reverul hăinuței sub care stă ascunsă vederea. ce să zic... chiar nu știu să mă apăr în această situație: (mi se par doar poteci bătucite, cuvinte lipite unui obraz aspru. nu vor rezista... se vor scurge cu prima lacrimă. doar că lacrima este și nu se vede. toată dragostea pentru acești oameni. cei mai mulți au căzut în plasa editurilor. ăia care au dat zece milioane vechi ca să li se tipărească au mai pus încă trei și au primit și o diplomă de poet. ... tot dragul și respectul meu pentru că până la urmă și ei rup din florile de pe câmp – doar – doar una o fi înflorind la o mie de ani. în rest... știu doar că nu văd unul dintre scriitorii români, membri ai uniunii, să aprindă o lampă. cu câteva mici excepții. ca să nu mai spun că dintre cei de la pitești... m-au îngropat demult. să iertați ca nu înțeleg ce este poezia bună și nici altfel. vă îmbrățișez ca pe o mamă. nu o mai am și atunci caut prin toate mătușile o mamă care să mă apere

E. G.

De-aș fi putut să-l apăr pe T. B. Doamne, ce minune ar fi fost! Asemenea minuni ce numai Dumnezeu ni le pune în prag. Dar poezia trebuie să trăiască, chiar dacă mai șchioapătă pe alocuri. Până și apa doarme-ntruna îmbogățindu-și visul. Poetul de ce n-ar fi aidoma.

Cumva mai scârțâie din scurte opintiri, când mușcă lacom din pâine. Crezând că e prea caldă, primitoare, e de-ajuns.

Tu, iartă-mă, dar cine e supremul jurat, nu cititorul? Am urmărit pe facebook, am urmărit și blogul, pagini personale, cu ochi de vultur caut adevărul. Și l-am găsit la cititori. 

Știi, V. D. (Dumnezeu să-i dea putere în aceste zile grele pentru pierderea soției) a fost mai generos.

Știu ce suflet de poet ai. cum îți grijești poezia ca pentru o sărbătoare, o îmbraci ca pentru slujba de duminică, o porți ca pe o mireasă. Poezia ta mișcă sufletul în adânc de sunete de orgă, de clopote ce plâng. Mai știu că nu suporți pe cei ce-și vând poemul pentru o diplomă. Dar nu! Ei au ales știind că nu plătesc chirie, nici vamă de trecere în vreo antologie. Știe și Dumnezeu, prea-bunul. Poate că are câte un exemplar din cele trei săruturi, poate unul și din infinitul iubirii, cum va avea și dintr-un zbor de vineri. Nu crezi c-ar râde de cei ce-și cumpără un loc?

Uite sportivii cum nu au liniște, din concursuri se ridică, o treaptă, alta, sau coboară în clasament. De ce se tem poeții de concursuri? Da știu, în cercul lor e altfel. Se știu și premianții, și cei ce debutează. Se măsluiesc liste. Chiar și poezia. Ar trebui supusă unor teste, înainte de a se publica. Ar ieși pozitivă la... Chiorâș se uită unii la cei ce scriu mai bine. Oare n-ar trebui toți să muncească pe brânci pentru a ajunge sus. Să intre în concurs și cu un debutant, și cu cel care are deja un volum tipărit. Și mereu. Concurs pentru a ocupa un loc.

Așa că te îndemn să fii primitor cu poetul, ba chiar, plăcându-ți doar un vers, laudă-l, chiar de-l simți bizar, târându-și printre stele poemul său desculț. Până metafora pătrunde adânc și adumbrește versul, ai crede că plutește.