Cercul mincinoșilor

„Poveştile – inventate într-o zi de cine ştie ce geniu necunoscut – vin să semene îndoiala, să întărească ori să zguduie legile, să îndrepte ori să strice raporturile familiale şi sociale, să tulbure politica, să aţâţe ceea ce se află dincolo de noi, nevrând să se arate. Aduc în traiul nostru paşnic ceva neaşteptat, ciudat, un grăunte de nelinişte. Ating uşor tot ceea ce frământă omenirea, precum scânteile unui foc. De aceea mi se pare că merită numele de «poveşti filozofice».“ — JEAN-CLAUDE CARRIÈRE

Tot ce vine asupra noastră de la noi vine. (Ultimul zbor al șoimului)

Fiecare cere ce nu are. (Rugăciunea bună)

Orice hoț trebuie dat la o parte. (Degetul mare)

https://humanitas.ro/assets/media/cercul-mincinosilor-2013.pdf

Jean-Claude Carrière

https://carturesti.ro/carte/cercul-mincinosilor-1558817849

https://iubescsacitesc.ro/jean-claude-carriere-cercul-mincinosilor/

Minciuni cuviincioase

Ştiu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulţi s-au învăţat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Nu le convine. Preferă să audă totul ca prin vată. Atunci rămân liberi să reacţioneze cum vor, inclusiv să se comporte ca şi când n-ar fi auzit...

Octavian Paler

Învățare, speranțe, talente și vise

        Poți avea o capacitate intelectuală mare, poți fi genial la matematică și să ai abilități                    lingvistice de necontestat, dacă eșuezi la capitolul INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ, nimic nu         mai contează. Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic                acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple.

        Eram cu adevărat singur. Nimeni nu s-a împrietenit vreodată cu mine. După orele de                 lucru, puteam face mișcare și să mă bucur de hobby-urile mele, dar nimeni nu mă putea             însoți. Eu veneam din altă țară și eram tânăr, așa că nu erau locuri pentru copii, deși                 toată lumea era adultă.

        Kim Ung-Yong (născut la 7 martie 1962)

 

Pe muchia prăpastiei am găsit o floare. Şi m-am oprit...

Walter Benjamin

În căutarea Premiului Nobel pentru Literatură (1949)

 

În căutarea adevărului există pericolul chiar să-l găsești.

William Faulkner (1897 - 1962)

Adresă inițială de acceptare a Premiului Nobel pentru literatură

livrat la 10 decembrie 1950 la Stockholm, Suedia

Doamnelor și domnilor:

Simt că acest premiu nu mi-a fost acordat mie ca om, ci muncii mele -- o muncă de o viață în agonia și sudoarele spiritului uman, nu pentru glorie, ci pentru a face din materialul spiritului uman. ceva ce nu era acolo înainte, astfel încât acest premiu este doar al meu în încredere. Nu va fi greu să găsești o dedicație pentru partea de bani a acesteia, proporțională cu scopul și semnificația originii sale. Dar aș vrea să merg la același -- să fac și eu același lucru cu aclamația, făcând -- folosind acest moment minunat ca un apogeu din care aș putea să fiu ascultat de tinerii și tinerele deja dedicați aceleiași suferințe. și travaliul, printre care este cel care poate să stea într-o zi acolo unde am stat în această după-amiază.

Tragedia noastră de astăzi este o frică fizică generală și universală, susținută atât de mult până acum încât o putem suporta. Nu mai sunt probleme de spirit. Există o singură întrebare: când voi fi aruncat în aer? Din această cauză, tânărul, tânăra care scrie astăzi a uitat de problemele inimii umane aflate în conflict cu ea însăși, care singură poate face un scris bun pentru că numai despre asta merită să scrii, merită agonia și sudoare.

Trebuie să le învețe din nou. El trebuie să se învețe pe sine că cel mai josnic dintre toate este să-ți fie frică; și, învățând el însuși că, uită-l pentru totdeauna, fără să lăsăm loc în atelierul său pentru nimic altceva decât vechile adevăruri și adevăruri ale inimii, vechile adevăruri universale norocoase -- lipsite de care orice poveste este efemeră și condamnată -- dragostea, cinstea și mila. și mândrie și compasiune și sacrificiu. Până când face asta, trăiește sub blestem. El scrie nu despre dragoste, ci despre poftă, despre înfrângeri în care nimeni nu pierde nimic de valoare, despre victorii fără speranță și, cel mai rău, fără milă sau compasiune. Durerea lui nu se întristează pe oase universale, fără a lăsa cicatrici. El nu scrie despre inimă, ci despre glande.

Până când va elibera -- reînvață aceste lucruri, el va scrie ca și cum ar fi fost printre și ar fi privit sfârșitul omului. Refuz să accept sfârșitul omului. Este destul de ușor să spui că omul este nemuritor pur și simplu pentru că va rezista în continuare: că, atunci când ultimul ding-dong al condamnării va zgudui și a dispărut de pe ultima stâncă fără valoare care atârnă fără maree în ultima seară roșie și pe moarte, că și atunci va exista să mai fie încă un sunet: cel al vocii sale slăbite, inepuizabile, încă vorbind.

Toată viaţa mea am murit, iar acum voi muri cu adevărat

Iulian Boldea  

Astăzi e ziua lui. S-a născut la 3 iulie 1883, la Praga (am avut şansa acum câţiva ani să văd casa în care a locuit). A fost funcţionar și scriitor genial (Procesul, Castelul, America, Metamorfoza, În faţa legii). Într-o scrisoare către prietenul lui Max Brod, spune:

„Nu m-am răscumpărat prin scris. Toată viaţa mea am murit, iar acum voi muri cu adevărat“.

În ultima scrisoare, către acelaşi:

"Dragă Max, Ultima mea dorință: Tot ce găsești în urma mea, sub formă de jurnale, manuscrise, scrisori de-ale mele sau străine, desene și așa mai departe, să arzi în întregime, fără să citești".

Max Brod nu i-a respectat dorinţa, din fericire pentru posteritatea marelui său prieten.

O mărturie:

"Lucruri cât se poate de simple el nu le poate înțelege. Este lipsit de cel mai elementar adăpost, de cel mai mic refugiu. De aceea este expus lucrurilor care pe noi nu ne ating. Este ca un om gol într-o lume a îmbrăcaților.”

(Milena Jesenská, Scrisoare către Max Brod, 1 august 1920)

#Kafka

E trist să uiți un prieten. Nu toată lumea a avut un prieten

Cartea lui Antoine de Saint-Exupéry nu a fost publicată pentru prima dată în Franța, așa cum ne-am aștepta, ci în Statele Unite, în 1943. În Franța, nuvela lui Antoine de Saint-Exupery Micul Prinț a văzut lumina zilei de abia după finalul celui de Al Doilea Război Mondial, când Franța a fost eliberată de sub controlul naziștilor. Povestea din Micul Prinț îl urmărește pe acest Prinț într-o călătorie imaginară pe mai multe planete și abordează teme precum prietenia, singurătatea, iubirea. E o carte pe care fiecare dintre noi o poate citi și reciti mereu și mereu, fără să ne plictisim de ea. 

Dragostea adevărată începe acolo unde nu se așteaptă nimic în schimb.

Într-o zi am privit soarele apunând de 44 de ori… știi… când suntem foarte triști, iubim apusurile…

Vedem clar doar cu inima. Tot ce e esențial e invizibil pentru ochi.
Iubesc să ascult stelele noaptea. E ca și cum ai asculta cinci sute de milioane de mici clopoței.

Mă întreb dacă stelele sunt luminate în paradis pentru ca fiecare dintre noi să-și găsească steaua din nou.

Nimic nu dispare până când nu ne învață ce trebuia să învățăm.