marți, 20 mai 2025

Arta de a fi

Lucian T. Vasiliu, Ink on paper

Trei ani au trecut de la debutul poetic al lui Lucian în volumul colectiv Zbor de vineri — un prim pas cu ecou tăcut, dar promițător. Astăzi, Ink on paper deschide o nouă etapă: o carte în care poezia nu e doar exercițiu estetic, ci mărturisire, căutare, depășire de sine.

Există în scrisul lui Lucian o simplitate fascinantă, pasională, cu impact — versuri care nu se învechesc, ci rămân proaspete ca un adevăr bine spus. Emoțiile sunt trăite până la capăt, cu onestitate, cu intensitate, ca și cum ar vrea să cuprindă, din mers, tot ce înseamnă artă: arta de a simți, arta de a spune, arta de a fi mai bun decât ieri.

Poemul „Fatum*, scris pentru mine, e dovada acestui fel unic de a fi. E mai mult decât o poezie. E o privire în oglindă, un început rostit cu blândețe, o aliniere de sensuri care nu poate fi întâmplătoare. Un dar pe care îl port cu mine.

Lucian nu scrie doar poezie — o trăiește, o oferă, o așază între oameni ca pe o punte. În fiecare vers, în fiecare zi, cu o noblețe tăcută. Pentru cei care îl cunosc, el nu e doar autorul acestui volum: e cel care transformă zilele obișnuite în momente de sens și sensibilitate.

Sper din toată inima ca Ink on paper să fie un volum „condamnat” la admirație.
Pentru că iubește albastrul și infinitul mic, pentru că știe să vadă ce alții uită să simtă, pentru că scrie despre dragoste fără să o rostească pe fugă.

Pentru mine, fiecare zi alături de Lucian și de fiica mea este o călătorie în lumea poeziei.
Și nu-mi pot dori o destinație mai frumoasă.

Cu recunoștință și bucurie,


Eli Gîlcescu & ChatGPT

sâmbătă, 17 mai 2025

Un preview de mai

mă plâng de ieri

ca un blestem zvârlind 

parcă înadins

un rest de rău nepotrivit

fragil

în fața naturii elevate

o forță teribilă forța mea

neșovăielnică

acasă

mă plâng de ploi

 

Eli Gîlcescu

17.05.2025

vineri, 16 mai 2025

Mai mult decât o simplă poveste de dragoste

El avea 54 de ani, ea – doar 18. Îi despărțeau 36 de ani.

Dar i-a unit ceva cu mult mai profund decât simpla iubire.
Când Charlie Chaplin a cerut-o în căsătorie pe tânăra Oona O’Neill, i-a spus:
„Căsătorește-te cu mine, ca să te învăț să trăiești, iar tu – să mă înveți să mor.”
Dar Oona, zâmbind, i-a răspuns:
„Nu, Charlie. Mă voi căsători cu tine ca tu să mă înveți să cresc și să mă bucur de viață,
iar eu – să te învăț cum să rămâi tânăr până la capăt.”
A fost mai mult decât o simplă poveste de dragoste.
Au trăit împreună 34 de ani de căsnicie.
Au crescut opt copii.
Și, în ciuda diferenței uriașe de vârstă, ea i-a fost alături până în ultima clipă.
Nu trebuie să fii de aceeași vârstă ca să iubești cu adevărat. Uneori e suficient să-ți întâlnești omul – acela care te ajută să te maturizezi, dar lângă care sufletul tău va rămâne mereu tânăr.

vineri, 25 aprilie 2025

Trezie

Trezitul la timp nu e doar despre ceasul de dimineață.

E despre a te conecta cu momentul prezent, cu oamenii care contează, cu activitățile care construiesc.

Lucrurile importante încep cu trezire.

luni, 21 aprilie 2025

RIP Papa Francisc

Prea mare și sfâșietoare durere

a tot ce a făcut

și a fost

adevăr fără egal și frumusețe,

bunătate și blândețe,

cu vrednicie vrednicia Sa 

muritoare a păcatului nostru.

Amin.

E. G.

https://vasilegogea.wordpress.com/2025/04/21/papa-francisc-s-a-intors-la-casa-tatalui-

ultima-omilie/


vineri, 18 aprilie 2025

Vin Paștile

Radu Vancu

Să ne ținem inimile curate. Să nu uităm că adevărul există. Să ne bucurăm alături de alte inimi curate. E de ajuns: răul se va risipi ca fumul.

Inimi curate. E de ajuns. 

Didona  Goanță

Noaptea Învierii este singurul moment din an când oamenii din lumea întreagă au curajul să strige în cor un adevăr.

Tot de la Emil Brumaru cetire

 „Frica de moarte sau frica de a muri, ce preferaţi?“ (Julian Barnes)

Adevăru-i că nu mă prea dau în vînt să scriu despre moarte, fie ea și așa, în general, darmite gîndindu-mă la cea care-mi va fi hărăzită. Frică? Nu numai ea, ci și posibilitatea, ce m-a însoțit de cînd mă știu, de-a dilata nesățios clipele fericite, fracțiunile acelea de timp, trecînd fulgerător, ca un curent electric prin trupul frisonat de bucurie, în care abosorb cu toate simțurile realitatea pînă în cele mai mici amănunte, nebănuite (multe!) de alții. Am credința că mort nu aș percepe nici parfumul unei prune căzînd, crăpată de propria-i zeamă, fluierînd aerul găurit o secundă de ea, nici palpitul unui fluture părînd că se ia de-a moaca după ultimul vagon al trenului marfar trecut indolent peste barieră, nici zîmbetul strecurat spre colțul gurii de o elevă, cărăbănind în spate, ca pe-o mitralieră de teroristă minoră, un violoncel mascat în anvelopa portocalie, nici sunetul de-abia auzit al izbirii marginii paharului plin cu apă de dinții strălucitori ai cantonierei Sultănica, nici melodiile acute ale drujbei mînuite în spatele gării, lîngă stivele de butuci. N-aș mai despărți culorile de obiecte, jupuind-le cu tot cu amurg, ca pe o coajă sau o pieliță de fruct etc. E nasol să fii mort!

Prima lecție am primit-o într-o căruță care mă ducea din gara Bîrnova către sanatoriul TBC, la deal, pe la 19 ani, în mijlocul unei păduri înverzite, clocotind de triluriliruri de păsări necunoscute, picurînd razele ca pe-un ulei incandescent printre frunzele groase, cărnoase, senzuale de-atîtea pofte mustoase, doldora de viață. Nu voiam să mor, nu concepeam că pot muri! Ar fi fost o eroare profundă, nu atît a mea, cît a lui Dumnezeu! Fastul vegetal din jurul meu părea o gravă invitațe de-a lua bine aminte, de-a mă dezmetici, de-a nu ceda romantic unei descompuneri fascinante la gingia genunii căscate și-n afară, și-n mine, fragedă, în plămînul înciorchinat în alveole pure, rupte de-o cavernă proaspătă ca un sărut umed, periculos. Mult mai tîrziu, în vîrstă deja, la balamuc, după cîteva luni de depresie scîrboasă, mi-am vomitat definitiv plictiseala impardonabilă de-a muri. Țineți minte ce spunea Tolstoi? „În locul morții era lumină.“ Eu zic să-l credem pe cuvînt! Oricum dăm colțul. (din Dilemateca, nr. 48, mai 2010)

pagină realizată de Marius CHIVU

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/sa-fie-iubire-reciproca-si-sa-nu-aiba-sfirsit-626436.html