Revelații

Dacă urâm ce am iubit înseamnă că nu am iubit.

Ce multe lucruri aruncate de unii în ţărână, devin culese de alţii, nestemate alese!

O femeie cu umor este o comoară; o frumuseţe cu umor este o putere.

Isteţimea nu e neobişnuită la femei. Intelectul este perla. O femeie cu intelect este la fel de bună ca o statuie grecească; e divin strunjită şi e divin de rară.

Lauda este soarele care ne face să rodim.

George Meredith

S-a întâmplat de Crăciun

Ca să înțeleagă cineva prietenia noastră, trebuie mai întâi să fi trecut prin ea.  Chiar prin ciur și dârmon, ca noi. Unii ne-au privit chiorâș. Nici acum, după 30 de ani nu simt „furnicătura vreunei căințe“. Eram doar noi, îndrăgostite de adevăr, de dreptate, pregătite pentru multe.

Nu știu unde am petrecut Crăciunul, acum 30 de ani. Poate împreună, încercând să modelăm libertatea, în felurite chipuri, să aducem bucurie pentru mulți dascăli nedreptățiți ani de zile. 

Cred că Dumnezeu s-a bucurat de lucrarea pe care am început-o atunci.

Știi, se spune că tot ce atingi azi este dumnezeiesc.

Înseamnă că tot ce am atins în acele zile era de la Dumnezeu.

Eli Gîlcescu

25 Decembrie 2019

În noaptea de Ajun

În noaptea de Ajun, Papa Francisc a oficiat în Catedrala Sfântul Petru din Vatican o liturghie în care a vorbit despre puterea iubirii și a recunoștinței.

"Crăciunul ne aminteşte că Dumnezeu continuă să iubească toţii oamenii, chiar şi pe cei mai răi", a spus Suveranul Pontif. Acesta le-a cerut credincioșilor să nu uite "să spună mulţumesc" deoarece aceasta "este cea mai bună modalitate de a schimba lumea".

"Să nu aşteptăm ca vecinul nostru să devină bun pentru a-i face bine, ca Biserica să fie perfectă pentru a o iubi, ca ceilalţi să ne arate consideraţie pentru a-i servi. Să fim noi primii", a spus Papa, potrivit Agerpres.

Să trăim viaţa ca pe un cadou făcut celorlalţi este "cel mai bun mod de a schimba lumea" şi să îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru modul în care îi iubeşte pe toţi", a adăugat Suveranul Pontif.

"Cât de des credem că Dumnezeu este bun dacă suntem buni şi ne pedepseşte dacă suntem răi. Totuşi, El nu aşa este. În pofida tuturor păcatelor noastre, continuă să ne iubească", a subliniat el.

Raluca Ion

Cadoul de Crăciun

La 5 ani am avut dovada absolută că Moș Crăciun există. Într-o seară de decembrie, într-un tren personal înghețat care străbătea Bărăganul, am văzut pe bancheta așezată în diagonală o fetiță cu un ursuleț mare de pluș. În vagonul cu lumină murdară și banchete din imitație de piele maro, ursulețul pufos cu ochi strălucitori avea ceva irezistibil și m-am imaginat o secundă ținându-l în brațe și lipindu-mi obrazul de capul său moale. N-am scos o vorbă, dar tata mi-a citit gândurile și mi-a spus: „Ce-ar fi dacă ți-ar aduce și ție Moșul unul la fel?” Un astfel de gând nici nu-mi trecuse prin minte. I-am răspuns că nu știu dacă o să poată Moșul să facă asta, dar că eu o să fiu mulțumită cu orice mi-ar aduce. Tata a zâmbit și a spus doar atât: „Vedem”.

La început nu am îndrăznit să sper, dar în zilele următoare gândul la acel ursuleț devenise atât de puternic încât începusem să cred din ce în ce mai tare că îl voi găsi în dimineața de Crăciun sub brad. Înainte de Crăciun, în timp ce stăteam în bucătărie - singura cameră încălzită, cu mama și fratele meu pe atunci foarte mic, am spus că eu știu ce voi primi: un ursuleț pufos. Am văzut-o pe mama cum se crispează și încearcă să îmi tempereze avântul: „Ei, poate nu o să reușească să îți aducă chiar asta. Poate îți aduce altceva la fel de frumos”. I-am tăiat-o scurt, deși îndoiala îmi intrase în suflet. „El e Moșul, o să poată”. 

Iar a doua zi aveam să văd că avusesem dreptate. Lângă molidul împodobit de cu seară, am îmbrățișat jucăria cu ochi strălucitori și am strălucit și eu un pic. Am știut atunci, fără niciun strop de ezitare, că magia există. Cum altfel ai putea să primești ceea ce măcar, cel puțin la început, nu îndrăznești să îți dorești?

 ***

Câțiva ani mai târziu, când simțeam deja că povestea cu Moșul nu prea ține, fratele meu cel mic a venit la mine m-a luat de mână și m-a dus să îmi arate ceva: în spatele unui raft din șifonier, mama ascunsese două fulare. Era înainte de Moș Nicolae și am închis ușa și l-am convins să nu spunem nimic - aveam să descoperim că erau același două fulare pe care le-am găsit apoi în ghete. După această întâmplare, am luat hotărârea fermă să spulber orice iluzie și să risipesc cu totul mitul lui Moș Crăciun. 

Așa că, în noaptea de Ajun, doar m-am prefăcut că adorm. Cu ochii închiși, i-am auzit pe mama și pe tata scotocind prin rafturi după cadouri. Am auzit pași, foșnete, șoapte și pot să jur că cel puțin unul dintre ei a mâncat o bomboană de pom. În acea noapte, cu mintea și sufletul treze, am simțit atâta grijă din partea lor și atâta complicitate în grija pentru noi, încât nici nu mi-a mai părut rău că Moș Crăciun nu există. Poate că pierdusem magia, dar am știut că aveam dragostea.

 ***

Peste ani, când tata nu mai era, am vorbit cu mama despre ursulețul de pluș și acea întâlnire din tren. Am aflat că fetița cu ursulețul de pluș și familia ei erau din Ploiești, iar atunci când a văzut reacția mea tatăl meu a intrat în vorbă cu tatăl fetiței. Omul, care nu ne cunoștea, i-a povestit că a luat ursulețul de la el din oraș și, tot stând de vorbă, s-au hotărât amândoi să îmi facă o bucurie. Fără să știe nimic unul despre celălalt, au schimbat numerele de telefon fix, iar tata a îndrăznit să spună cuvintele cu valoare de promisiune. Cine a trăit anii ‘80, în care nu se găsea nici de mâncare, știe cât de mult se hazarda orice om simplu care ar fi îndrăznit să îi spună copilului său că va primi, la o anumită dată, o jucărie. Darămite o anume jucărie, care se găsise la un moment dat într-un alt oraș.

Eu nici măcar nu-mi mai aminteam să-i fi văzut pe cei doi tătici vorbind, nici vorbă să am habar despre aventura din spatele drumului ursulețului spre apartamentul nostru din București. Evident că jucăria nu se mai găsea. Dar tata l-a rugat pe omul nostru să mai încerce, iar el nu a renunțat și a continuat să o caute. Cu mintea de acum, mă gândesc că trebuie să își fi folosit rețeaua de cunoștințe, atât de prețioasă în acele vremuri, doar pentru a bucura un copil străin. Nu pentru a-l ajuta, pentru că știa că ar fi supraviețuit foarte bine fără acea jucărie, ci doar pentru a-l face să zâmbească.

Înainte de Crăciun, tata a luat trenul personal spre Ploiești. S-a întors acasă noaptea târziu, aducând cu el mai mult decât o jucărie. A adus dragostea și magia întruchipate.

Raluca Ion

https://republica.ro/cadoul-de-craciun

Scrisoare Fără... „AREU“

Florin Preda-Dochinoiu

DRAGĂ MOȘ CRĂCIUN,

Când eram copil, credeam că Steaua Polară e aprinsă într-un ochi de lumânare, la care mă rugam ca luciul de oglindă al cerului să-ți lunece sania spre colinde.
Aflasem o veste uimitoare: într-o seara de undrea, la mine în sat, păpușa de cârpe a Alinei incendiase gerul... în ceasuri se instalase iarna. Toate lucrurile se odihneau, era semn de nemurire. 
Miroase și acum a brad. Din polițele sufletului încă mai ninge.
Eram cuminte, atunci ! Răzgâiam mâțele, care torceau somnul focului din sobă și spuneam poezii la comandă, când tata se lăuda neamurilor că am luat premiu. 
Îmi pare rău, că nu o ascultam pe mama! Se scutura iarna a lerui - ler. Pe la geamuri colindătorii biciuiau timpul, de tremura frigul ca varga. Când trăgeau de buhai, fugeau lupii din poveștile duse de fratele meu în oraș. Aburul cozonacului ne plutea prin casă. Cred și acum că era o vrajă, strâns legată de focul din vatră, dar mai ales de puzderia de stele din mâinile mamei.
Mi-aduc aminte: într-un an, bradul ni l-a adus omul de serviciu de la ocol, pe-o sanie trasă de-un cal nărăvaș, dar care punea opor la nailoane. Sania a rămas înzăpezită trei nopți la noi, iar calul l-am desfătat cu mere, așa să prindă aripi și promisiuni de aur.
Moșule, în fiecare an, mă legam să mint somnul. Să te pândesc și să ating sacul cu jucării. Să te conduc, cu vorba, până la sanie. Să mă pun pe bune cu renii și într-un moment de nebăgare de seamă să mă agat de sanie. Cândva, târziu, bătrân și nesătul de copilărie, tu să-mi lași moștenire sania, renii, barba, sacul și bucuria de a dărui (costumul mi-l poate face o croitoreasă, pe care o cunoaște mama, dar să-mi spui unde găsesc material roșu).
Am repetat asta, aproape 40 de ani. Înjunghiat de cuțitul dulce al somnului încă, mai plutesc, pe jumătate cu capul îngropat în nori, pe jumătate suit în sănii.
După o perioadă nu mai am dorințe... am găsit material roșu și bucuria de a dărui.
Datinile mușcă sărbătorile și închipuirea durează cât toată copilăria. Dinspre Dunăre simt cum încă vântul mai suflă corăbii spre Polul Nord. Pe uliță nici țipenie, doar fiul meu împinge fulgii sub sănii și leagă clopoțelul de palma vechiului an:

leru-i Doamne ler de șoapte
cad fulgi albi de mere coapte
în dinții iernii de lapte
linu-i Doamne ler
linu-i Doamne lin
leru-i Doamne ler
leru-i Doamne lin

Tabula rasa

Cristian Teodorescu

· 

Ce să ne aducă tuturor fostul Moș Gerilă

Cîtă bătaie de cap aveam pînă le găseam jucării de Crăciun băieților mei. Și la ce cozi stăteam și pentru ele! Căci cozile la măcelărie și la alimentara ne intraseră în obișnuință.
Cum de-or fi uitat cei care-l plîng azi pe Ceaușescu că ne-a luat bucuria de a trăi, umilindu-ne în toate cele.
Cum de-au uitat că o țară întreagă era la discreția lui și a nevestei sale?
Cum de-l pot ierta pentru asasinatele politice comise de Securitate în numele lui?
Cum de pot face tabula rasa din teroarea pe care o instituise în ultimii săi ani de absolutism?
Cum de-l pot ierta pentru femeile care au murit după ce și-au făcut chiuretaje?
Cum de se fac că uită de represiunea din 1987 de la Brașov, cînd au murit și au dispărut oameni care se săturaseră de ceaușism și de PCR?
Cum de nu-și mai amintesc de ceaușismul dinastic – cu Nicu Ceaușescu în rol de prinț moștenitor?
Cum de au uitat de slugile din jurul lui, care îi aplaudau imbecilitățile? E adevărat că din România au plecat cel puțin patru milioane de oameni, dar majoritatea celor rămași e ștearsă pe creier?
Pentru toate astea am ajuns să doresc, de Crăciun, ca Moșul să le aducă memoria înapoi celor care și-au pierdut-o, uitînd pînă și de rebotezarea stupidă a Moșului, care mulți ani s-a numit Moș Gerilă!

Și bradul... cu vârful în nori

Vremea minunilor. O altfel de scară.

O felicitare, redirecționată de la Cristea-Enache Daniel, director de imagine..., de la Irina Petraș..., de la Persida Rugu..., de la mine, însoțită de o ilustrație, realizată de Mihaela Șchiopu, artist, terapeut prin artă și profesor la Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”,

Dl Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România, vă urează: Sărbători Fericite și un An Nou cu Bucurii!

RSVP:

uniuneascriitorilor.presedinte@yahoo.com