Vasile Ernu
Liviu Antonesei – tânărul de 70 de ani.
Sau scurtă introducere a Școlii de la Iași în raport cu Școala de la Păltiniș-GDS
Nu mai știu când l-am cunoscut dar sigur nu în anii în care am stat la Iași. În anii 90-96 nu mă interesa lumea literară absolut deloc. Dar îl zărisem prin Copou de nenumărate ori – cu acea barbă de marinar, fără musteață. Știam cine este, știam acele redacții faimoase de pe Copou.
Liviu Antonesei era cumva unul dintre membrii faimosului Grup de la Iași – poate cea mai vocală voce: cumva interfața ei prin stilul lui exploziv, poetic, relațional, vocal, prietenos și prezent în multe medii.
Grupul, după cum știți, era compus cam așa.
Dan Petrescu – aparent morocănos, mai dificil, complicat dar una dintre cele mai complexe minți cu o capacitate de analiză greu de găsit echivalent în România. Dar mereu retras – tot mai retras. Eu sper că ține un jurnal. Am avut mereu o slăbiciune pentru el chiar dacă mi-a fost greu să comunic cu el.
Luca Pițu – era un geniu în felul lui. Primul care ne-a părăsit. Avea o minte reactivă – o viteză amețitoare de a gândi și combina idei cu vorbe, fraze. Era imposibil să-i faci față. Slobod la gură și minte. Iar stilul de a face conexiuni folosind și enciclopedismul cunoașterii îți exploda mintea. Probabil cel mai liber dintre ieșeni – grupul de la Iași fiind ”cei mai liberi dintre românii” cunoscuți de mine. Ne unea ”rădăcinile sectare” de ultraperiferie.
Pe Sorin Antohi deja îl știam mai bine. La el puterea se afla în capacitatea de înțelegere și explicare a fenomenelor macro – la scară istorică – dar trecând printr-o mulțime de microistorii copleșitoare. Rar întâlnești oameni cu capacități de sinteză atât de pătrunzătoare și cu istorii mărunte în detalii pe care le reține.
Această combinație e unică. Poate vorbi continuu – e un pedagog înnăscut. Și are ceva din aventurierul tragic de jucător de poker moldo-slav care a pariat riscant.
Mai este Dan Alexe, cel tânăr din grup – care e un soi de ucenic al lui Luca Pițu – e cel mai aproape de stilistica lui: mult joc de imaginație lingvistică, plăcere, aventură și inteligență. El a și plecat primul din țară încă în comunism.
Pe Alexandru Călinescu nu l-am cunoscut decât razant – și nu prea l-am înțeles. El fiind și ceva mai mare ca ceilalți. Am păstrat distanța pentru că nu ne-am înțeles. El fiind mai degrabă moldoveanul cu mimetism de elită de centru de București. Chiar dacă pe el scrie Copou de la o poștă. Dar se visa la GDS.
Mai este Liviu Cangeopol pe care nu am avut onoarea să-l cunosc. Plecat cu trei luni înainte de Revoluție în SUA. Vorba lui Dorin Tudoran: cine pleacă pierde.
Bun: asta e o poveste interesantă. Am mai scris: am o întreagă teorie. Grupul de la Iași a fost în anii 80 cel mai pregătit politic, cel mai organizat și cel mai liberal. Singurul grup intelectual liberal din țară.
Clujul a fost mereu conservator chiar dacă aripa ”moldovenistă” tip Marino era liberală. Clujul a fost conservator și provincial – cum a și rămas dar e în schimbare. Dar atenție: era un conservatorism laic, elitist-cărturar de altă factură decât București. Cu un puternic iz de rural – de unde li se trage și provincialismul intelectualului la prima generație de oraș. Nu e nimic peiorativ în asta – în ultimii ani acolo au loc mutații serioase și importante.
Revenim la București – grupul dominat Păltiniș: el a fost unul profund conservator, antiliberal, cu conexiune directă pe filiera Noica la interbelicul hard cor: Eliade, Noica, Cioran, Nae Ionescu. Acolo e păstrată toată mistica religioasă dar reconvertită ”cultural” - cultura ca o mistică, cultura ca o mănăstire și o formă politică: ”rezistența prin cultură” - un comod oportunism politic căldicel. Plus elitismul feroce cu acel filon excepționalist la limita fundamentalismului.
Toate aceste elemente s-au păstrat profund în GDS chiar dacă vechile terminologii interbelice au fost reciclate pe noile cerințe ale regimului ”democrat” iar noii veniți au mai colorat ”diversitatea”.
Adică s-a schimbat haina nu și conținutul esențial: doar un soi de ubtatare care să dea bine noului context politic și economic. Dar cred că oamenii erau sinceri în ce fac – doar că atavismele nu pleacă ușor.
Asta avea să se vadă tot mai bine în timp – un monopol elitist care avea să producă maxim un Băsescu cu o elită pe post de ”animale” de companie și decor. Regimul Băsescu – cel mai sinistru de după Revoluție – a devenit produsul exclusivist al acestui tip de reflecție. Atenție: nu ei sunt vinovații apariției acestui regim; ei au fost doar ”tovarășii de drum” – decorul. Dar au compromis o imensă șansă - probabil definitiv.
Cert este că în ciuda monopolului deținut aproape integral – delegitimarea lor este aproape totală. Cu toate că în România nimic nu e total și definitiv: Bucureștiul totuși e Orient cu sclipici european. În asta stă forța noastră.
Așa pentru igienă repet: nu e nicio problemă că avem grupuri conservatoare – problema e monopolul lor: de asta e bine ca ele să fie sparte de grupuri liberale, social-democrate, socialiste, progresiste, religioase, anarhiste și tot ce vreți.
Bun: revenim. Eu susțin că după 90 grupul legitim de a da tonul schimbărilor era Grupul de la Iași. Din câteva motive clare: era cel mai organizat și structurat ideologic și politic, era singurul care deja pornise o luptă deschisă cu regimul (toți fuseseră deja arestați – nici vorbă de București unde erau cazuri răzlețe stil Dinescu), aveau câteva platforme de presă (numai Opinia Studențească cât făcea – și ce jurnaliști a dat Iași) erau singurii de pe o poziție liberală care coincidea în totalitate cu deschiderea ce se anunța și cu distanțarea față de regimul totalitar ceaușist de o manieră radical diferită. Nu se dorea ”o nouă epocă interbelică” - cu toată viteza înapoi - reciclată de Școala de la Păltiniș. Era singurul grup democrat în sensul acela autentic. Și era ceva mai sensibil la social – domeniu total respins de elitismul exclusivist al grupului bucureștean.
Cumva această poveste este ilustrată perfect prin ultimul conflict Liiceanu – Antonesei: Grupul de București versus Grupul de Iași. Liviu Antonesei spune răspicat ceva ce știe toată lumea, ceva ce e documentat prin acte oficiale dar despre care ”lumea bună” trebuie să tacă – nu se cade să vorbim adevărul despre ”ai noștri de elită”. Domnul Liiceanu în loc să treacă cu vederea ce face? Îl dă în judecată superior și arogant cerând-i despăgubiri pe care Antonesei nu că nu are de unde ci nici nu a visat la așa bani. Această atitudine arogantă, exclusivistă, ”mi se cuvine că sunt elită”, autoritară și violenta față de un om care spune adevărul mi se pare că e imaginea perfectă a celor două grupuri radical diferite. Cu tot respectul pentru domnul Liiceanu: așa ceva nu se face. Am înțeles că ”binele învinge” – cu toate că aici nimic nu e sigur. Dar deocamdată Liviu Antonesei are câștig de cauză.
Bun: Școala Păltiniș a învins – când istoria avea nevoie de Grupul de la Iași. Lucrurile s-au aranjat exact pe dos. Dar asta e deja istorie pe care trebuie să o scrie cercetătorii. Grupul de la Iași își așteaptă cercetătorii. Mai repede cât îi avem vii. Deja sunt începuturi.
Așa: de unde am pornit? De fapt doream să-i zic lui Liviu Antonesei – La Mulți Ani! Unul dintre liderii Grupului de la Iași. Un om liber la minte, foarte deschis spre toate zonele – a fost printre primii care ne-a susținut când am pornit un grup de reflecție ”de stânga”: a salutat inițiativa ca pe o necesitate, ne-a invitat la Iași. Foarte deschis la dialog, la polemici – cu eleganță, argumente, distanțare, apropiere: atât cât să ne ajute să dialogăm deseori fiind pe baricade diferite. Mereu a spus tranșant adevăruri incomode – și riscante. Asta am apreciat enorm la el – să spui lucruri care îți dăunează, nu poziții oportune. Dacă ceva urăsc profund în România – este critica oportunistă: să critici numai ceea ce aduce folos. Aici e o meserie intelectuală – insuportabilă. Critica e pe invers: ceva ce presupune risc și poziție incomodă, deloc oportunistă. Iar aici Liviu Antonesei e maestru.
Iar pe mine m-a sprijinit în momente deloc ușoare și deloc comode lucru pentru care îi sunt profund recunoscător.
Așa că tinere Liviu Antonesei – La mulți ani la fel de verticali. Ah mai să uit: un scriitor tare deosebit – citiți-l.
