vineri, 24 martie 2023

Leoaica

Părea că nu-i pasă, vocația ei fiind să-și apere prietenii și ideile în care credea. A fost învolburată în simpatii și viforoasă în antipatii.

N-a fost excesivă doar în tandrețe, ci și în asprime. Cromatica ei afectivă - de la foarte fierbinte la foarte rece – era, cu o vorbă la modă astăzi, challenging.

A fost editoarea par excellenceloialitatea ei era față de operă. Calitatea umană a autorilor nu-i era indiferentă, dar s-a bătut și pentru apariția unor cărți în valoarea cărora a crezut, chiar și atunci când caracterul unui autor ori al altuia nu era neapărat pe gustul ei.

Leoaica a fost un agent al binelui, bine căzut prizonier în corsetul răului. Și pentru asta, prea mulți nu i-am fost niciodată suficient de #recunoscători.


https://www.tudoran.net/post/leoaica


joi, 9 martie 2023

Gânduri

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gândurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e asemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...

Mircea Eliade

vineri, 3 martie 2023

My perfect spring

Primăvară e când nu regreţi nimic. Primăvară e când treci pe stradă şi zâmbeşti necunoscuţilor, fără motiv. Primăvară e când îţi eşti ţie însuţi de ajuns să fii fericit. Primăvară e când te opreşti să dăruieşti şi îl întrebi pe cerşetor cum îl cheamă. Se uită mirat la tine. L-ai văzut! Ai văzut că e om. E primăvară!

Primăvară e când te opreşti să vorbeşti cu un căţel care doarme întins la soare. Cu o gărgăriţa ce s-a aventurat pe o frunză. Cu un prieten cu care n-ai mai vorbit de un milion de ani. Cu bătrâna din colţ care vinde usturoi şi e supărată că pe ea n-o iubeşte nimeni de 1 martie. Primăvara e când iubeşti şi nu aştepţi să fii iubit.

Primăvară e când abia aştepţi nu să primeşti flori, ci să dăruieşti. Primăvara e când cineva te-a rănit, dar, pur şi simplu, îi mulţumeşti. Că uite aşa, poţi să înveţi cum să ierţi. Primăvara e când ai putea fi gelos, dar, pur şi simplu, nu eşti, căci realizezi că nu poţi trăi o viaţă temându-te de toţi oamenii mai frumoşi, mai destepţi, mai buni ce-ar putea apărea să-ţi ia locul în viaţa celui iubit. Aşa că ridici din umeri, continuând să fii tu.

Primăvară e atunci când cineva te-a dezamăgit crunt, dar alegi să taci, să nu spui nimic şi să vezi în continuare tot ce are bun. Primăvară e când un vis ţi s-a făcut ţăndări şi te apleci să culegi, cântând, cioburi de nădejde şi de credinţă, să faci unul mai bun. Primăvară e când ai putea să vezi ce nu ai, dar alegi să mulţumeşti pentru tot ce ai primit. Primăvară e atunci când crezi în minuni. Cea mai mare părându-ţi a fi... chiar tu.

Primăvară e când a ieşit soarele, când s-a topit zăpada, când au apărut ghioceii şi când toată lumea începe, în sfârşit, să reflecte, după o iarnă lungă şi grea, ce ai tu în suflet. Mereu.

Primăvara eşti tu. Uneori însă uiţi."

Sasha Svet - Floarea din asfalt


Duende

Poezia e starea de grație universală. Grația e greu de definit, dar ușor de recunoscut. Federico García Lorca, unul dintre cei mai mari poeți moderni, spunea:
Ce e poezia? Nu știu. Nici voi nu știți.” Și o numea tandru cu cuvântul ”duende” (spiriduș).
Una dintre manifestările poeziei naturale și universale e și poezia scrisă pe hârtie.
Poet nu ești după ce ai scris o poezie, ci trebuie să fi fost înainte să scrii măcar un vers. Poeziile din cărțile de versuri pot să nu cuprindă niciun strop de poezie adevărată.
Pentru că un poet nu este cineva care-a scris o carte de versuri, ci acela care poate vedea frumusețea. Nu doar unde o vede toată lumea, ci mai ales acolo unde n-o caută nimeni. Așa cum pentru un copil mic tot ce e-n jur e fantastic, miraculos și strălucitor, și pentru un poet fiecare detaliu al lumii șiroiește de poezie.
Mircea Cărtărescu

luni, 27 februarie 2023

Burlington Public Library


In any new situation, whether it involves an elevator or a rocket ship, you will almost certainly be viewed in one of three ways. As a minus one: actively harmful, someone who creates problems. Or as a zero: your impact is neutral and doesn't tip the balance one way or the other. Or you'll be seen as a plus one: someone who actively adds value. Everyone wants to be a plus one, of course. But proclaiming your plus-oneness at the outset almost guarantees you'll be perceived as a minus one, regardless of the skills you bring to the table or how you actually perform. (Chris Hadfield)

În orice situație nouă, fie că este vorba despre un lift sau o navă-rachetă, aproape sigur vei fi văzut într-unul din trei moduri. Ca un minus: activ dăunător, cineva care creează probleme. Sau ca zero: impactul tău este neutru și nu înclină balanța într-un fel sau altul. Sau vei fi văzut ca un plus unu: cineva care adaugă în mod activ valoare. Toată lumea vrea să fie un plus unu, desigur. Dar proclamarea de la început a unității dvs. de plus vă garantează aproape că veți fi perceput ca un minus, indiferent de abilitățile pe care le aduceți la masă sau de modul în care performați efectiv. (Chris Hadfield)


sâmbătă, 4 februarie 2023

Lumea de ieri, de azi

 Andrei Pleșu

Mi-aduc aminte de excepționala carte a lui Stefan ZweigLumea de ieri, în care descrie Viena și Europa de dinaintea primului război mondial. După cuvintele lui, lumea aceea era „un paradis al stabilității“, o lume a calmului civilizat, a eficienței grațioase. O lume pe care primul război mondial a pulverizat-o. Ei, cam așa era și lumea cu care acești oameni mă puneau în legătură.

Discernămîntul e nu doar normal, e decisiv. Sigur că putem stabili și restabili ierarhii între cei de dinaintea noastră. Ca și noi acum, și ei aveau, mai toți, pete de un fel sau de altul pe conștiințele lor sau pe reputațiile lor. Nu există om creat în versiune angelică – toți avem și bune și rele. Important e ce au transmis ei și ce putem prelua de la ei. Ce putem tolera sau nu din biografia lor. De altfel, eu cred că mai important decît să le facem statui celor de dinainte e să-i ținem vii. Or, viul presupune lumini și umbre. Eu cred că util cu adevărat e să vedem ce anume e formator pentru noi din ceea ce ei ne-au transmis. Faptul că G.B. Shaw a scris laudativ despre Mussolini și Stalin este deplorabil. Dar asta nu evacuează din cultură opera lui de dramaturg, după cum nici opera lui de dramaturg nu scuză publicistica lui politică. Toți facem tîmpenii, toți facem prostii, toți avem momente de derută și toți ne trezim la un moment dat că am pledat pentru ceva care n-ar fi meritat. Asta e viața!

Întotdeauna a existat o diferență de viziune între generații, îndeobște numită „ruptură“. Cei mai noi se distanțează de cei mai vechi, chiar dacă cei vechi se întîmplă să fie o generație formidabilă, iar cea nouă nu neapărat așa. E normal. Doar că acum, din cîte văd, e vorba de altceva. Acum nu mai e vorba de o ruptură de generație, e vorba de o mutație. Ceva major s-a schimbat în funcționarea societății, dar și în funcționarea lăuntrică a fiecărui om.

Lumea veche avea o mai bună înțelegere a ierarhiilor și valorilor umane. Dacă am spus că lumea veche mi se pare „un paradis al stabilității“ citîndu-l pe Zweig, trebuie să adaug și părerea mea personală că lumea de azi e atît de dinamică încît îmi pare un infern al instabilității. Adică pe dos. Schimbările de la o zi la alta îmi par, omenește vorbind, imposibil de metabolizat. Plus că ți se spune deodată tot ce vrei și ce nu vrei: afli ce-a pățit un biciclist din Columbia, de ce a murit o femeie în Africa de Sud, ce mai e nou în războiul din Yemen, cît au ajuns să coste dovleceii în Canada etc. Am mai spus-o: cer să mi se respecte și dreptul de a nu fi informat total, pînă la destrămare mentală... Să-mi rămînă timp și chef pentru reflecția de sine, pentru neconjunctuaral, inactual, ne-mediatic. Mi se pare dramatic că a dispărut răgazul, calmul contemplativ, cumpăna răbdătoare a meditației. Nu mai există decît angajare, acțiune și reacție promptă sprijinite, de obicei, pe o judecată tăioasă. 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/acum-nu-mai-e-vorba-de-o-ruptura-de-generatie-e-2238954.html

luni, 23 ianuarie 2023

„Dacă vrem să trăim fericiți, trebuie să trăim ascunși”

 N.C.: Tot în Iubire și neiubire de teatru citați un vechi adagiu: "Dacă vrem să trăim fericiți, trebuie să trăim ascunși". Descartes spunea și el ceva asemănător, deși diferit prin intenție și scop: Larvatus prodeo (Înaintez mascat). De ce ar trebui să ne ferim de a trăi în văzul celorlalți (comuniune), fără a pierde desigur acea privacy pe care o reclamă omul modern, de ce atîta nevoie de mască? Nu cumva omul se teme că-și va pierde nu doar umbra, ci și ipostasul, chipul său adînc primit de la naștere? 

G.B.: Invitația la "ascunziș" pe care o citați era formulată în Franța pe vremea ocupației germane și servea de conduită celor care își propuneau să continuie să creeze în acel context sumbru, violent și irespirabil. Oare nu era aceasta și condiția artistului "disident" în comunism, de la Soljenițîn la Havel? A trăi ascuns pe vremuri negre nu însemna a avansa "mascat", ci doar a supraviețui "protejat"! Oare în Chile, sub Pinochet, nu trebuia să adopți o "strategie" similară, iar în China lui Mao puterea nu-și făcuse un program din a-i detecta și sancționa pe artiștii refugiați la "umbra" lumii...? Apoi situația s-a modificat și termenul citat a căpătat un alt sens: în epoca mediatizării generalizate, a expunerii rapide și a supraevaluării produselor artistice "a te ascunde" presupune o rezistență. Un refuz de a participa la "societatea de spectacol", cum definea Guy Debord societatea occidentală. Și din această perspectivă merită înțeles titlul recentului volum cu texte de Henri Michaux: "E sigur, nu" - nu premiilor, nu celebrărilor. Aceasta-i era conduita în care se încredea. Și o făcea nu pentru a se "disimula", ci pentru a-și prezerva rezistența "secretului". Ca Becket, de altfel! Discuția se poate prelungi... Hemingway nu s-a sinucis oare din prea multă lumină? Iar Magritte nu s-a deavulat (de la aveuler, reducere la neant!) din abuz de vizibilitate? 

(Nicolae Coande, un interviu cu George Banu, Am plătit cu viața mea pentru a vedea teatru altundeva)


Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici