Numeşte un om care, de-a
lungul vieţii ori într-un anume moment al ei, te-a condus cel mai aproape de
tine însăţi.
Ana
Barton – Bunicul meu matern. Asta dacă
este vorba despre „de-a lungul vieții“. Dacă
însă ne referim la „într-un anumit
moment“, atunci acel om este prietenul meu cel mai bun.
Identifică personajul
dintr-o carte căruia îi semeni cel mai mult.
Ghilgameș. Dar Ghilgameș prietenul și Ghilgameș
omul care și-a dat seama că important în viața oricărui om, oricât de sus ar fi
el sau cât de sus ar crede că este, e binele pe care-l gândește și pe care-l
face fiindcă numai binele pe care-l lași în urmă te face nemuritor. Restul
chiar sunt deșertăciuni, dar ai zis un personaj, nu două, așa că să nu
ne-apropiem prea tare de Ecleziast.
Care este cartea pe care
regreţi că nu ai scris-o tu?
„Un veac de singurătate”
Oare,dacă ar sta în puterea
ta să alegi în ce să te reîncarnezi în viaţa viitoare, ce sau cine ai vrea să
fii?
Fulger aș vrea să fiu. E
prietenul meu pisică. Multe lucruri învăț eu de la el. Dar cel mai important e
faptul că Fulger e fericit fără s-alerge după fericire, e mulțumit fără să
umble după mulțumire, iubește fără să pretindă iubire.
Ai putea cuprinde într-o
singură propoziţie ceea ce ai trăit până acum?
Am trăit mai mult decât am murit.
Numeşte o calitate pe care
o preţuieşti şi pe care o poţi asocia cu o persoană din viaţa ta.
Mama mea e însăși bunătatea. Și
sigur datorită bunătății mama este cea mai frumoasă ființă din lume. Tu știi că
femeia asta pur și simplu luminează? Eu nu am mai văzut un om din care să iasă
lumină.
Există o credinţă de care
nu te-ai putea despărţi pentru nimeni şi pentru nimic?
Da. Credința în dragoste. Pentru
că omul termină de mâncat, de băut, de citit, de scris, de pictat, de spart
lemne, chiar și de urât termină omul fiindcă la un moment dat nu se mai poate
suporta pe sine urând, dar de iubit nu termină niciodată. Pentru că omul, chiar
și dacă nu o știe, tânjește după a iubi și-a fi iubit. E, de altfel, și
singurul lucru care îl definește, care îl reprezintă, fiind singurul care nu-i
dă voie omului să fie rău. Omul fericit nu poate fi rău. Răutatea e atrofia
bucuriei. Cred că „fericire“ e un cuvânt prea mare, copleșitor. Îl retrag,
dacă-mi dai voie. Dar bucuria – care poate fi de toate mărimile și
intensitățile, nu ca fericirea, care ori e, ori nu e – e atât de
cumsecade, de omenească, de… plauzibilă. Toți putem nădăjdui la ea. E bine. E
uvertura raiului pe Pământ.
Nicoleta Dabija
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu