Pe 10 decembrie, la Stockholm a fost decernat Premiul Nobel pentru literatură. Bob Dylan nu a ajuns să susțină conferința pe care se angajează fiecare câștigător să o prezinte la ceremonie, dar a trimis textul său, o scrisoare în care se compară cu Shakespeare. Comitetul Nobel a lăsat două săptămâni în care presa din toată lumea poate să publice cuvintele lui Dylan, astfel că redăm mai jos în întregime scrisoarea muzicianului, mai puțin formulele de salut și încheiere.
Îmi pare rău că nu pot să fiu alături de voi în persoană, dar vreau să știți că sunt alături de dumneavoastră în spirit și sunt onorat să primesc un premiu atât de prestigios. Nu mi-am putut imagina niciodată că o să primesc Premiul Nobel pentru Literatură. De mic am citit și am asimilat operele celor care au fost considerați demni de o asemenea distincție: Kipling, Shaw, Thomas Mann, Pearl Buck, Albert Camus, Hemingway. Acești uriași ai literaturii ale căror opere sunt predate în școli, găzduite în biblioteci în jurul lumii și despre care se vorbește cu respect, m-au impresionat mereu profund.
Nu știu dacă acești bărbați și aceste femei s-au gândit vreodată la Premiul Nobel pentru ce au scris, dar cred că oricine scrie o carte, un poem, o piesă de teatru, oriunde în lume, ar putea să aibă acest vis undeva în adâncul sufletului. Probabil că este atât de adânc, încât nici măcar nu ești conștient că e acolo.
„Sunt destule locuri bune pentru jupâni?“
Dacă mi-ar fi spus cineva că am cea mai mică șansă să câștig Premiul Nobel, aș fi fost nevoit să consider că șansele sunt egale cu acelea de a merge pe Lună. De fapt, în anul în care m-am născut și câțiva ani după, nu s-a găsit nimeni în lume care să fie considerat destul de bun încât să câștige acest premiu. Astfel, îmi dau seama că mă aflu într-o companie selectă, ca să nu spun mai mult.
Eram pe drum atunci când am primit vestea neașteptată și am avut nevoie de ceva mai mult de câteva minute ca să-mi dau seama ce se înâmplă. M-am gândit la William Shakespeare, marea figură literară. Cred că se considera dramaturg. Gândul că ar scrie literatură nu avea cum să-i treacă prin cap. Cuvintele lui erau scrise pentru scenă. Intenția era să fie rostite, nu citite. Când scria Hamlet, sunt sigur că se gândea la tot felul de lucruri: „Care sunt actorii potriviți pentru rolurile astea?“, „Cum ar trebui să fie pus în scenă“, „ Chiar trebuie să plasez acțiunea în Danemarca?“. Nu am nicio îndoială că viziunea creativă și ambițiile îl preocupau, dar avea și lucruri mai lumești de care trebuia să țină cont și cu care să se descurce. „Avem toți banii de care e nevoie?“, „Sunt destule locuri bune pentru jupâni?“, „De unde o să iau un craniu?“. Pun pariu că numai la asta nu îi stătea gândul lui Shakespeare: „O fi asta literatură?“.
Cântecele mele sunt miezul pentru aproape tot ce fac
În adolescență, când am început să scriu cântece și chiar și atunci când am început să fiu cât de cât cunoscut pentru ce pot, nu mă gândeam mai departe. Am crezut că o să fiu auzit în cafenele și baruri și, poate, la un moment dat, în locuri de genul Carnegie Hall ori London Palladium. Dacă începeam chiar să visez, poate mi-aș fi imaginat că o să scot un disc și că o să-mi aud cântecele la radio. Acela era marele premiu în mintea mea. Să scoți discuri și să-ți auzi piesele la radio însemna că ai ajuns la un public larg și ai putea să ai șansa să faci mai departe ce ți-ai propus.
Ei bine, de multă vreme fac ceea ce mi-am propus. Am scos zeci de albume și am cântat în mii de concerte în jurul lumii. Dar cântecele mele sunt miezul pentru aproape tot ce fac. Acestea par să-și fi găsit locul în viețile multor oameni din culturi diferite și pentru asta sunt recunoscător.
E mai greu să cânți pentru 50 de persoane
Dar trebuie să spun un lucru. Ca interpret, am cântat pentru 50.000 de oameni și am apărut și în fața a 50 de persoane. Pot să vă spun că e mai greu să cânți pentru 50 de persoane. Un public de 50.000 de oameni are o identitate comună și nu e la fel când sunt 50. Fiecare are identitatea lui, o lume personală. Pot să perceapă lucrurile mai clar. Îți sunt puse la încercare integritate, și felul în care aceasta e legată de profunzimile talentului tău. Că în Comitetul Nobel este un număr redus de membri nu mi-a scăpat. Ba, ca Shakespeare, și eu sunt de multe ori preocupat să îmi urmăresc demersurile creative și să am grijă de lucruri lumești. „Care sunt cei mai buni muzicieni pentru piesele astea?“, „Înregistrez în studioul potrivit?“, „E cântecul acesta în gama în care trebuie?“. Unele lucruri nu se schimbă nici după 400 de ani. Nici măcar o singură dată nu am avut timp să mă întreb: „Sunt cântecele mele literatură?”.
Așa că mulțumesc Academiei Suedeze și pentru că și-a răpit din timp să chibzuiască tocmai această problemă și, până la urmă, să ofere un răspuns așa de minunat.
Cosmin Țupa
Cosmin Țupa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu