O pomană de Paște
Mă duc azi-noapte la Înviere. Eram patru. Daniela și eu, Matei, băiatul meu, și soția lui. La biserica de aici din mahala. Lume multă. Unii se și întorceau de la biserică. Lumînări și mici felinare aprinse, deși popa încă nu rostise cuvîntul magic: Hristos a înviat! Pe lîngă noi treceau tramvaiele 41, fantomatic de goale.
La biserică lume multă. Noi am ajuns, ca de obicei, pe la douășpe noaptea. Popa încă ținea predica. De fapt cita cuvînt cu cuvînt din predica pascală a mitropolitului Daniel. Așa că se face miezul nopții și mai trec vreo 20 de minute pînă cînd preotul termină de dat citire omiliei mitropolitului. Or, la miezul nopții popa ar trebui să spună „Hristos a înviat!” apoi mulțimea să-i răspundă „Adevarat a-nviat!” și să înceapă cîntarea de Paște.
La biserică lume multă. Noi am ajuns, ca de obicei, pe la douășpe noaptea. Popa încă ținea predica. De fapt cita cuvînt cu cuvînt din predica pascală a mitropolitului Daniel. Așa că se face miezul nopții și mai trec vreo 20 de minute pînă cînd preotul termină de dat citire omiliei mitropolitului. Or, la miezul nopții popa ar trebui să spună „Hristos a înviat!” apoi mulțimea să-i răspundă „Adevarat a-nviat!” și să înceapă cîntarea de Paște.
Neștiind că discursul popii era de fapt un lung citat, m-am gîndit că parohul s-o fi luat cu degustarea vinului de împărtășanie. Și de acolo din spate, unde eram, fac mai mulți pași ca să-l văd pe popă, cel de cuvînta din sfîntul foișor în aer liber, din curtea bisericii, ca să-l poată auzi toată lumea.
Pe stradă obscuritate. Și mă oprește un tip. Nu voiam să iau un pachet în amintirea lui Costel? Îi spun tipului că ar fi bine să găsească oameni în nevoie pentru pomana pe care o făcea. Nu, că el nu știa cui să se adreseze în întunericul de pe stradă. Ce să-i mai zic? Nu se cade să refuzi pomana pentru morți. Mă întorc la ai mei, în mînă cu sacoșa în care tipul pusese și o lumînare și un chibrit pe care să le folosesc în amintirea lui Costel înainte de a mînca din pomana primită. Daniela îmi spune: „Ți-am zis să te îmbraci mai bine!”
Pe stradă obscuritate. Și mă oprește un tip. Nu voiam să iau un pachet în amintirea lui Costel? Îi spun tipului că ar fi bine să găsească oameni în nevoie pentru pomana pe care o făcea. Nu, că el nu știa cui să se adreseze în întunericul de pe stradă. Ce să-i mai zic? Nu se cade să refuzi pomana pentru morți. Mă întorc la ai mei, în mînă cu sacoșa în care tipul pusese și o lumînare și un chibrit pe care să le folosesc în amintirea lui Costel înainte de a mînca din pomana primită. Daniela îmi spune: „Ți-am zis să te îmbraci mai bine!”
