Scrisoarea

Mircea Ciobanu 

Pe 29 ianuarie 1860, la Taganrog, un oraş din Rusia situat la paralela 47, se naşte cel mai mare dramaturg al ruşilor, scriitorul de un rafinament şi delicateţe proverbiale, Anton Pavlovici Cehov.
Pe 29 ianuerie 1956, la Rădăuţi, un oraş din România, situat la aceeaşi paralelă 47, se naşte cel mai mare dramaturg român contemporan, scriitor de o fineţe şi delicateţe aparte.

Draga Anton Pavlovici, Sunt ani de zile de cind incerc sa va trimit aceasta scrisoare pentru a va spune ca fascinatia pe care o exersati asupra mea este cu totul misterioasa. Dar nu la lectura ma tulbura in primul rind piesele dumneavoastra. Gurile rele spun de altfel ca toate paginile de teatru pe care le-ati scris nu formeaza, de fapt, decit o singura, vasta, piesa. Si e adevarat ca personajele dumneavoastra s-ar putea plimba nestingherite dintr-o piesa in alta, din Unchiul Vania in Pescarusul, din Trei surori in Ivanov, pentru ca atmosfera si cadrul ramin aceleasi... Gurile rele mai spun deasemenea ca piesele dumneavoastra sunt niste ferestre mici prin care publicul priveste, din exterior, intr-o casa de nebuni - casa de nebuni a lumii cehoviene in care ati inchis o intreaga epoca, sau mai bine zis un sfirsit de epoca, o lume pe cale sa apuna, o lume pe care istoria a maturat-o de altfel fara mila imediat dupa ce ati binevoit sa muriti. Cum spuneam, piesele dumneavoastra m-au fascinat nu atit la lectura ci atunci cind le-am vazut montate intr-o vreme cind eu insumi eram inchis in casa de nebuni a comunismului (sau a utopiei, daca vreti). Pare de necrezut, dar pe vremea construirii utopice si ubuiesti a "omului nou" piesele dumneavoastra erau foarte des montate in tarile Europei de Rasarit. Poate si din cauza faptului ca nimeni nu va putea cenzura intrucit faceati parte deja din "patrimoniul cultural al umanitatii", cum se spunea pre vremea aceea. Ori, cineva care facea parte din "patrimoniul cultural al umanitatii" nu putea fi interzis, nici macar atunci cind piesele sale erau montate in modul cel mai extravagant si nonconformist cu putinta. (Matei Visniec, Maşinăria Cehov)

De Paști

„Omul trebuie să fie credincios sau să caute credința, altminteri viața lui este pustie“ spunea Cehov, ceea ce el însuși a și făcut, petrecându-și perioade dese la mănăstiri sau în discuții cu prieteni apropiați, preoți. Cele nouă povestiri din acest volum reprezintă creații literare construite în jurul unei virtuți creștine – milostenia – în cazul povestirii „Cazacul”. Urmărim istoria unui arendaș, care se bucură împreună cu proaspăta soție de ziua Învierii. Natura pare să celebreze alături de om măreția acestei zile, iar protagoniștii povestirii sunt cuprinși de un puternic fior religios. Numai că, în momentul când un cazac sărac cere de pomană pască, arendașul ar oferi, dar soția îl împiedică: cum să strice frumusețe de pască și să o mănânce în drum. Să facă bine cazacul să ceară la altul. „Nu se cade” așa ceva. Cu umorul pe care i-l știm și care camuflează abil dramatismul, Cehov pune în discuție o atitudine frecvent întâlnită: suntem pătrunși de evlavie între zidurile bisericilor, iar în afara lor aplicăm cu totul alte reguli de viață.

„Darul lui Dumnezeu, cu adevărat dar“!

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Cehov%20-%20Cazacul.htm