Cristian Teodorescu, Tatăl meu la izolare
Fragment
„În noaptea aceea cînd mai erau doar 18 zile pînă avea să fie arestat,
Vladimir se simțea atît de liber, încît a luat camionul întreprinderii și s‑a
dus cu el pînă la Constanța, pe faleză. Cel puțin așa își amintea cînd mi‑a
povestit ce făcuse. N‑avea carnet de șofer, dar nu‑l întreba nimeni dacă.
Stătuse pînă tîrziu în laborator, ca să dea de cap unei probleme cu
oxigenul care venea în marile butelii, lungi și asemănătoare cu torpilele. Cu o
zi înainte, una dintre aceste butelii de oxigen le rupsese picioarele la doi
muncitori, după ce scăpase de sub control și îi torpilase, repezindu‑se de colo
pînă colo în hala unde se făceau oțelurile speciale pentru scule.
Calculînd ce se întîmplase, Vladimir ajunsese la concluzia că torpila cu
oxigen fusese montată prost, de scăpase din țeava cu ghivent de care era
prinsă. Cel care ar fi trebuit să controleze cum fusese montată lunga butelie
cu oxigen la țeava cu ghivent era prietenul său Titi Cojoacă. Dar cel care
purta răspunderea pentru ce se întîmplase era el, care gîndise tot ce ținea de
fabricarea oțelurilor la IM UM. Or, Titi poate că nu asistase la montarea
tubului de oxigen, așa cum îi spusese. Căci „torpila“ scăpase fiindcă cu fusese
înșurubată pînă la capăt la țeava cu ghivent. Așa că Vladimir a verificat în registrul
operațiunilor cine montase torpila. Singurul care fusese de față era inginerul
Titi Cojoacă. Dar sub numele lui în registru nu mai scria nimic. Așadar,
prietenul lui Titi fusese și cel care montase tubul de oxigen la țeava care
ducea la furnalul unde se prepara oțelul de scule al întreprinderii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu