Jocurile iubirii

 Cum aţi descrie "jocurile" iubirii la Holban? Cât de lung e drumul de la fericire la disperare?

La Holban şi la personajul său, Sandu, fericirea este mereu umbrită de obsesia că ceva scapă înţelegerii, că nimic nu e perfect şi nu durează. Îşi trăia viaţa ca în cărţi, iar când scria încerca să înţeleagă ce a trăit. Niciodată nu se afla acolo unde trebuie. Era un tip livresc, paseist, fatalist, dar, în acelaşi timp, voia să trăiască dragostea foarte lucid, să analizeze totul în detalii... De aceea "jocurile iubirii" sunt la el atât de chinuite. Trebuie să fi fost un bărbat dificil şi greu de iubit.

Se poate vorbi despre un "ideal feminin" la Anton Holban? Ce urmăreşte scriitorul? Să-l descopere, să-l înţeleagă, să i se lase cucerit, să-i ucidă misterul... 

Personajul masculin al lui Holban încearcă tot timpul să clarifice. Pasiunea nu e suficientă, e un spirit cartezian, introspectiv, analitic...
Vrea ca femeia să-i fie supusă, să o domine psihologic, dar atunci îl plictiseşte, iar când este misterioasă, îndoielile îl chinuiesc. "Idealul feminin" al lui Holban este femeia senzuală, elegantă şi neapărat cultivată sau care se lasă educată de el. Ignoranţa şi frivolitatea îl fac să sufere.

Cum arată începutul de secol al XX-lea, judecând după proza lui Holban?

Foarte modern. Exclusiv citadin, cu filme la cinematograf, concerte la Ateneu, cafenele, excursii la munte şi la mare, cu autoturismul sau cu vaporul, plecări în străinătate... Holban însuşi era pasionat de călătorii, a vizitat Bretania şi Luxor-ul şi a scris multe note de călătorie.