C.T.: Să ne întoarcem la ale vieții valuri. Crezi că învățăm ceva din ceea ce ni se întîmplă?
L.A.: Cum cred că am mai spus, poate tot într-un interviu realizat de tine, eu sînt un pesimist structural, prin urmare, nu cred că oamenii vor învăța ceva din experiența asta, cum nu au învățat nici din experiențe trecute, unele chiar mai teribile decît aceasta prin care trecem acum. Dacă ar fi învățat ceva, am dubii că am fi asistat la revenrirea spectaculoasă a discursurilor și grupărilor extremiste, de dreapta sau de stînga, nu contează, mai peste tot în lume. Nici n-am fi martori că tocmai asemenea grupări sînt cele mai vocale contra abuzurilor guvernamentale împotriva drepturilor și libertăților, că a ajuns omul normal la cap să nu mai aibă unde și cum să protesteze fără riscul de a fi confundat cu extremiștii. Pe de altă parte, viața unui pesimist – deși este singurul care se poate aștepta la surprize plăcute! – nu este o viață ușoară, așa că nu recomand această postură dacă nu e un dat structural. De altfel, și eu, ca să pot continua să respir, adopt din cînd în cînd un fel de optimism metodologic. Recomand asta tuturor. Și, deși mi se pare clar că nu e nici ultima, nici cea mai gravă pandemie, recomand să privim lucrurile, dacă nu cu optimism, măcar cu puțină detașare, seninătate. După marea pandemie de gripă spaniolă de acum o sută de ani, ne-am obișnuit cu gripa comună, am inventat vaccinurile de sezon. O să ne obișnuim și cu această nouă lighioană… Iar dacă nu, la ce ne-ar servi să murim triști?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu