De Crăciun, cei mai fericiți sunt cei care își trăiesc viața asemenea copiilor, care-și poartă păpușile și trenulețele în brațe, care dau târcoale sertarelor încuiate, jinduind să afle secretul interzis al așteptatelor daruri, care dau denumiri fantasmagorice lucrurilor și faptelor în scrisorile adresate lui Moș Crăciun.
La fel ca ei, cad și eu în extaz, dar de altă natură, adică în cel culinar, fac risipă de cadouri, multe bizare, dar simbolice. Cea mai râvnită clipă a mea este cea care îmi lipsește azi, din cauza pandemiei: secunda îmbrățișărilor și a pupicilor. Am înlocuit-o cu zâmbete și gesturi simple, dar necesare sufletește, cu forme de dialog. Poate că și acesta este tot un registru al afecțiunii profunde, nu ?!
Să rămânem cu toții într-o stare de mirare!
Mirela Elena Ciupa
RăspundețiȘtergereFiecare seară de Ajun este o sărbătoare, ca toate zilele de Crăciun.
Un dar special și perpetuum este acela de a fi lângă ”ceilalți” cât mai mult timp și-n orice timp, nu doar un timp și acela ales pe muchie de cuțit.
Să iubim Oamenii, mai ales pe cei de lângă noi. Ei sunt și vor fi reperul după care putem ști cine suntem, pe unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm. Fără ei, Oamenii, mai mult sau mai puțin apropiați nu vom afla cum, ce și când!
Crăciun cu Bine și cu Bune, ca și cum ne-am fi sau am fi exact acolo unde ne dorim...Unii chiar suntem! Alții, poate așa o fi să fie...🙏
Să avem grijă unii de alții!
Rodica Culcer
RăspundețiȘtergereDE CRĂCIUN
În noaptea sfântă, dată nouă spre a ne aminti că Iisus s-a întrupat pentru a ne lua de mână și a ne salva din abisul în care ne-am prăbuși lăsați pe seama puterilor noastre, în acest an hărăzit reflecției, gândul meu a mers către părinții mei, și către prietenii lor, părinții prietenelor mele de o viață, plecați la Domnul cu toții, care au știut să țină Crăciunul viu în cea mai adâncă beznă a comunismului. În plină dictatură a proletariatului, în anii 1950, bradul se împodobea și se aprindea, colindele se cântau, Moș Crăciun venea încărcat cu daruri pentru niște fetițe mici și emoționate, care îl întâmpinau cu poezii și cântări, iar masa de Crăciun era, prin strădania mamelor și bunicilor noastre, îmbelșugată. Magia era completă și a rămas de atunci în sufletele noastre. În casele noastre, în spatele perdelelor și obloanelor bine trase, comunismul nu exista. Mult mai târziu ne-am dat seama câte precauții trebuiau luate pentru a disimula o sărbătoare interzisă, pe care însă comuniștii nu au reușit niciodată nici să o distrugă, nici să o facă uitată cu ridicolul lor Moș Gerilă.
Grație părinților noștri, care se născuseră și se formaseră într-o Românie liberă și normală (nu nor-ma-lă), noi nici nu am știut, până când am ajuns la școală, că trăim într-un regim totalitar. Necesitatea duplicității necesare supraviețuirii într-o orânduire impusă de tancurile Armatei Roșii ne-a fost dezvăluită treptat, pe măsură ce am crescut și am devenit capabile să înțelegem.
Copiilor noștri am încercat să le transmitem, împreună cu bunicii lor, aceleași tradiții, iar dacă nu am reușit pe deplin, de vină va fi nepriceperea noastră, poate spiritul vremurilor din urmă și fireasca imposibilitate de a controla cursul vieții - al nostru și al lor.
Nu mă aștept să înțeleagă cu adevărat ce scriu aici decât cei din generația mea, dar mărturia aceasta despre minunea Crăciunului și protecția divină - căci ce altceva putea fi? - este pentru toți.
Să ne fie dar Crăciunul spre amintirea venirii lui Hristos, a lucrării sale tainice tămăduitoare neîncetate în noi. Și pentru că suntem cu toții călători pe acest Pământ, să ne fie călătoria cu folos și viața un drum al Damascului!
La mulți ani!