Un ecou la „Cuvinte împotrivite” în „Răsunetul”
Vasile Gogea, spre onoarea care îl caracterizează, nu a eșuat în „capcane”, cum se preconiza, nici nu s-a lăsat antrenat de luptele politice și civice contaminate de virusul bolșevismului și al antieuropenismului care au împânzit România cu ură și morb. Eradicarea discriminărilor sociale devenise necesitate. Vasile Gogea și-a exprimat ritmic în presă, iar în ultimii ani pe blogul personal, atitudinile, credințele, convingerile integrante. A devenit neînduplecat, față cu el fiind excluse orice tip de negociere din corpusul eticii sociale și al legilor democratice.
În România, sub influența privatizării frauduloase și a retrocedărilor scandaloase din patrimoniul național, realizate cu concursul organelor legislative ale noii puteri politice instalate, dovedesc că jurisdicția românească devenise obiedintă politicului. (Fără speranțe sau perspective de recuperare a daunelor economice și morale produse la umbra unor/multor „legi speciale”!) Pentru că de 30 de ani legislativul, juridicul și executivul tratează neglijent numeroase segmente ale sociatății, reflectate în măsurile bancar-economice oneroase.
Atitudinea lui Vasile Gogea în raport cu standardele politice, sociale și mentalitare a rămas inebranlabilă. „Împotrivirile” lui la valma neajunsurilor în care se bălăcește oligarhia frauduloasă românească prind ecou doar în spiritele desăvârșite, mereu mai împuținate în anii din urmă. Împotrivirile lui au primit drept răspuns numai șicane și obstrucționări din partea puterii de stat. Șirele de gânduri din Cuvinte împotrivite se desprind în numeroase efuziuni apoftegmatice, trimiteri sentențioase la literatura gânditorilor europeni, adesea însoțite de avertismente. Citez la întâmplare:
„Atenție, cetățeni conștienți ai României Libere! Genocidul fizic are toate șansele să se continue cu un genocid moral!” (în suplimentul „Libertate cu Dreptate”, nr. 4, 1990) „Repunerea imediată și necondiționată în drepturi a Constituției din 1923; Denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov și asumarea tuturor consecinețelor care decurg dintr-o asemenea decizie; Anularea rezultatelor alegerilor din 1946.” „La adăpostul teoriei „vidului politic” /…/ au început legiferarea tranziției de la socialismul ceaușist /…/ la o nouă mafie constituțională!” (în revista „22”, februarie 1991) „Demnitatea este tot mai mult un delict, iar opinia lucidă și liber exprimată – un act de trădare!” (în „Observator de Brașov”, 1995) „Se discută din nou despre proiectul de lege cu privire la obligativitatea declarării și controlului averilor demnitarilor. Inutil. Într-o țară în care am avut terorism fără teroriști, mineriade fără mineri, corupție fără corupți, antisemitism fără antisemiți, o asemenea lege n-ar face decât să legifereze existența unor îmbogățiți fără… averi!” (idem) Etc.
Relațiile interumane superioare sunt tratate cu spirit nobil, înalt. Iată un exercițiu de „reducere la simplitate”, îndreptat către Doamna Doina Cornea: <<Era odată un om „sărac cu duhul” care obișnuia seara înainte de culcare să citească dintr-o carte de rugăciuni. Într-o zi a trebuit să plece cu treburi socotite și peste noapte a tras la o casă de oameni. Înainte de culcare, omul a constatat că nu are asupră-i cartea de rugăciuni. O uitase acasă. Descumpănit, a îngenuncheat și s-a rugat astfel: „Doamne, Tu știi că eu sunt slab de minte și fără carte nu știu rugăciunile. Dar, uite ce-am să fac: eu am să spun de zece ori alfabetul, și șează Tu literele așa încât să se formeze cuvintele de trebuință pentru rugăciuni”! Pentru că Doamna Doina Cornea urma să împlinească 89 de ani, dar era bolnavă, în suferință și ar fi fost indecent să-i fie trasmisă urarea „La Mulți Ani!”, autorul a găsit mai potrivită o rugăciune, rostită în singurătate, precum creștinul de mai sus: „Doamne, am să spun de zece ori numele Doamnei Doina Cornea, și aranjează Tu cuvintele acestea ca să fie o rugăciune”!>> (pag. 168, 30 aprilie 2018)
Virgil RAȚIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu