Despre îndrăgostiți

Paul Arva

Astazi am vazut doi tineri indragostiti in autobuzul cu care merg zi de zi la locul de munca. Cel mai probabil erau in anul I de facultate, aveau aerul acela... poate vi-l amintiti unii dintre voi... Stateau pe scaune, unul langa celalalt, cu telefoanele in maini. El naviga pe contul de facebook, ea naviga pe contul de instagram (na, stiti cum e la inghesuiala, daca nu stai cu ochii in telefonul tau, mai tragi cu coada ochiului la telefonul celui de langa tine). Din cand in cand isi desprindeau privirile din telefon, se priveau scurt, eventual isi dadeau cate o sarutare. M-au napadit deodata cateva amintiri, derulam in minte momente aleatorii din viata mea in care vazusem in public doi indragostiti manifestandu-si iubirea. Nu stiu daca ati bagat de seama, dar unele lucruri nu se mai intampla ca altadata. Oamenii nu se mai privesc in ochi ca pe vremuri si atunci comunicarea dintre ei are de suferit. Cumva, multi dintre noi, au ajuns un fel de papusari. Au ajuns sa hraneasca, sa dezvolte, sa cosmetizeze un avatar. Avatarul poate fi tot ceea ce nu suntem noi... Like, dislike sau block, emoticons de tot felul, cu un click poti exprima ceea ce simti. Stiu ca astea sunt vremurile, iar daca tu nu esti cu ele, nici ele nu sunt cu tine. Dar mi-as fi dorit, inca imi doresc, ca unele lucruri sa nu se schimbe atat de abrupt... Eram copil cand am vazut pe strada pentru prima oara doi tineri sorbindu-se din priviri si sarutandu-se. Privindu-i simteam o rusine nevinovata, daca pot spune asa... si o bucurie totodata, instinctiv stiam ca urma sa trec si eu prin asa ceva... Si am trecut. De cateva ori... Sa fii indragostit nu e ceva ce ti se intampla adeseori in viata, dar poate fi al naibii de fain cand ti se intampla, nu-i asa? Chiar, voi astia mai tineri, cunoasteti vreun emoticon care sa spuna: „de cate ori deschidem ochii, e doar ca sa ne privim unul pe celalalt?“