Deseori mă plimbam riscant pe marginea cuvintelor, lăsându-mi pașii să
alunece prin înțelesuri tăioase, înțelesuri ce îmi răneau liniștea încercând să
îmi scurgă gesturi din propriile tăceri și să mă arunce în hazardul gândurilor
ascunse. Cu pleoapele coborâte pe geana de lumină, suficient ca ochii să caute
dincolo, printre dorințe, cu brațele deschise a cădere, cu degetele mușcând
aerul gol, călcam literă cu literă până ce țipătul cuvântului strivit îmi
pătrundea sub piele și își croia așternutul pentru fraza ce urma să se scrie în
drumul spre inimă.
Simţeam vibraţia cuvântului strivit sub tălpile mele. Era rece și
dureroasă, o vibrație ce aluneca spre călcâi și îmi strângea glezna până când
secundele se transformau în picături de ploaie. Sub tălpi mi se înecau literele
și, așa muribunde, mi se lipeau pe tălpi devorând puțin câte puțin din mine.
Priveam neputincios cum litere strivite mă înlocuiesc, cum se așază, așa
strâmbe și contorsionate cum fuseseră prinse sub pașii mei naivi. Îmi
înlocuiesc fiecare bucățică din mine, fiecare fibră, fiecare încheietură. Mă
transformă într-un morman inutil și înțepenit, spoit cu litere strivite și
muribunde, într-un tablou mut prin care se desenează grotesc doar țipătul
cuvântului.
Aș fi vrut să mă pot mișca din nou. Să îmi las pașii să zburde pe
marginea cuvintelor. Să cuprind între palme fraze șoptite și licăr de
înțelesuri știute. Să mă opresc doar atunci când respirația îmi râde obosită
iar cuvintele se așază transpirate sub nori jucăuși.
Cuvintele… Cuvintele se sinucid toate sub pașii mei. Și eu, și eu care
credeam… Mă privesc indiferent. Oare? Nu mă doare această indiferență? Sunt un
cuvânt strivit și contorsionat. Lipit pe marginea unui gest uitat. Imposibil de
așezat într-o frază, fără formă și fără înțeles. Doar o terminație mai țipă
fără rost.
Nu știu… nu știu dacă sunt doar un cuvânt strivit și fără sens, sau doar
o terminație ce strivește fiecare cuvânt! E ca într-un tango terminat la erată!
Dansezi?
Adrian Manea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu