Amintirile unui psihiatru

Ion Vianu trimite mai departe și mai în adînc. Spre „nebunia“ restauratoare a creativității, dar și spre patologia ființei create, spre teologia rătăcirii și a pedepsei. Iar lucrurile nu stau pe loc, ci par să evolueze, epidemic, spre un derapaj sporit. Ca într-un faimos pasaj din Sf. Antonie cel Mare: „Avva Antonie a zis: Se apropie vremea cînd oamenii vor înnebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte, se vor năpusti asupra lui strigîndu-i: «Ești nebun», pentru că nu-i ca ei“. Sînt cuvinte din secolul III-IV d.Hr. (cf. Patericul sau Apoftegmele Părinților din pustiu, Polirom, 2007, p. 49). Nu pot decît să-i fiu recunoscător lui Ion Vianu pentru larga deschidere a meditației sale. O dovadă că nu poți practica nici o tehnică a vindecării fără a adăuga dimensiunii „specializate“ a meseriei nimbul salutar al culturii mari, al sondajului în absolut, al căutării neodihnite.

Andrei Pleșu

https://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/note-stari-zile-74

Spre cea mai bună cale

„Dragul meu naș,

Tu ai fost implicat în toate bucuriile și nenorocirile vieții mele; tu ai participat la unele, tu ai oblojit durerea altora. Tu mi-ai încurajat primele eseuri artistice, tu le-ai îndrumat spre cea mai bună cale. Tu ai fost acolo, lângă primii mei pași în lumea artelor. Dar ce spun eu? Tu ai fost tu însuți lumea artelor pentru mine.

Tu ai fost cel care ai făcut să fie publicate primele mele poeme și la tine am publicat primele mele volume. Dacă se va prezenta o altă ocazie de publicare va fi tot la tine sau prin tine, direct sau indirect. Bucuros fiind am primit un ecou în inima ta, bolnav fiind, am găsit îngrijire la tine.

Când Dumnezeu mi-a permis să vin la el, tu ai știut primul despre asta, tu ai fost singurul care nu a râs de căința mea pentru faptele mele. Când botezul  mi-a încununat rugile, tu m-ai însoțit spre această glorie așa cum te-am însoțit și eu în a ta. Tu ești parte din orizontul meu și tu ești alături de mine, în mine și în jurul meu. Am crescut prin tine, nu numai în opiniile mele, în viziunea mea, în înțelegerea universului, dar și în cunoașterea geografiei și a obiceiurilor popoarelor.

Niciodată cuvântul „naș” nu a fost mai demn de acest titlu față de finul său așa cum este cel pe care tu îl porți față de mine.Și mă gândesc că fără terțe persoane n-am fi încetat nici măcar o oră să fim mai mult decât naș și fin, prieteni. Cât de multe terțe persoane între noi!

Îți doresc ca Dumnezeu să mă păstreze demn de tine și să îți păstreze suficientă lumină ca să știi că sunt astfel. Îți doresc să te aibă în grija lui și să  te lumineze într-o zi pentru a te duce către credință.

Te îmbrățișez,

Finul tău devotat

Cyprien — Max”

Traducere și adaptare: Livia Andreea Davidovici

https://bel-esprit.ro/scrisoarea-lui-max-jacob-catre-picasso/

Jean Cocteau Opium. Jurnalul unei dezintoxicări Editura ART, 2007 Traducere de Luminiţa Brăileanu

Nobel pentru Literatură 2019

Premiul Nobel pentru Literatură 2019 este acordat autorului austriac Peter Handke, iar cel din 2018, polonezei Olga Tokarczuk .

Premiul Nobel pentru Literatură 2019, dar și premiul pentru anul 2018, au fost decernate joi de Academia Suedeză. Autorul austriac Peter Handke este câștigătorul de anul acesta, iar autoarea poloneză Olga Tokarczuk este laureata Nobel 2018. 
Citeşte întreaga ştire:Premiul Nobel pentru Literatură 2019 este acordat autorului austriac Peter Handke, iar cel din 2019, polonezei Olga Tokarczuk

Cel mai potrivit verb pentru fericire este „a începe".  Peter Handke

O să te mai caut

Sori Ţigăeru

Azi e una din aia specială iar, aşa că pe această cale, vă rog frumos să-i uraţi cei mai buni şi mulţi ani înainte profesoarei mele de limba şi literatura română, d-nei Elisabeta Vulpe, cea care până şi acum, după 25 de ani, mă încurajează să compun, să mă exprim şi să mă bucur de viaţă.

Mulţumesc pentru tot, fata de prin ultimile bănci, ca să poată vedea şi alţii la tablă.

A fost de dimineață. Urarea Sorinei Țigăeru. Din inimă.

Chiar dacă nu vorbim, avem multe să ne spunem, amintindu-ne. Iar când avem ce să ne amintim, e o binecuvântare.

Știi, ca să înțeleagă cineva prietenia noastră, trebuie mai întâi să fi trecut prin ea.  

Chiar prin ciur și dârmon, ca noi. 

Unii ne-au privit chiorâș. Nici acum, după 30 de ani nu simt „furnicătura vreunei căințe“. Eram doar noi, îndrăgostite de adevăr, pregătite pentru schimbare.

Acum, nu-ți doresc decât să-ți fie bine, de la excelent în sus. 

Să-ți dea Domnul atât cât poți să duci. 

Nimic mai mult. Zile, luni, ani cu toate ale vieții bune.

O să te mai caut. O vor face și alții, pentru că ai mulți prieteni. 

Ce satisfacție, Doamne! Iar pentru mine, ce bucurie să te regăsesc în același om bun!

O să-ți mai scriu de una, de alta, de tot ce îmi amintește de noi, de timpul nostru din urmă, cel care nu se stinge așa ușor.

Cu aceeași prețuire fără margini,

Elisabeta Gîlcescu 

Unii cred

 Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în „clopote de lumină“  proverbială.

       Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente. Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri  şi filoane de compromitere poetică.

       Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar, „patimile dulci” de   reprezentare româneacă, s-ar putea să ,,inventeaze poveşti“ şi să împiedice versul „scăpat din rugăciune“ să  ademenească vremuri de austeritate pură.

       Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie,  fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi înfoiate solemn de original.

      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare.

  Alin BĂLUŢĂ

https://www.gazetademaine.ro/cultura/debutulzilei/elisabeta-gilcescu-este-planetara-si-roteste-uimitor-logica-formelor.html

Peste ea

Umbra este o punte pe care lumina ne-o dăruieşte ca să trecem cândva peste ea în ultima noapte.

Lucian Blaga

Prin fața ochilor îmi trec momente…

Dacă aș putea fi oriunde în această clipă, dacă aș putea fi acolo și aici, dacă… Prin fața ochilor îmi trec momente, secunde ce am aparținut, sau am plutit în derivă, am fost de ieri trăind din azi, am căutat în mâine o mireasmă de alaltăieri, am vrut din zi să preschimb noaptea și am cerșit din iarnă măcar o parte din vară. Am tins spre divin dar am dat de gloata dezolanței. Am avut momente de glorie dar am gustat-o amar. Și din cele momente în care am tăcut când trebuia sa strig, și momente în care am strigat … dar trebuia sa tac. Am avut clipe fugare de care trebuia să mă țin și zile pe care le-am gonit cu înverșunare chiar dacă erau vitale. Am scurtat timpul parcă aș mai fi avut de undeva și am renunțat la tot pentru nimic. Am fost momente în care am căutat și nu am găsit, și din acele clipe pe care le-am găsit dar le-am dat cu piciorul. Și mai sunt… dar la ce folos.

Momente în care am râs în timp ce plângeam dar și momente în care am plâns de bucurie dar să râd nu-mi ieșea. Am avut de toate. Vulcane arzând și focuri mocnind. Am adunat în timp egoism și tandrețe, dar și singurătăți ce-mi taie în oase. Și  cele în care doar inima mi-a urlat în surdine și gura a strâns în agonie. Momente în care am scrâșnit din dinți și am mers împotriva tuturor. Și nimeni nu a fost măcar să-mi întindă o mână.

Au fost momente în care am înțeles din priviri, și din celea care nici o sută de cuvinte nu m-au convins. Da, clipe, chiar dacă efemere, m-au întărit, m-au purtat precum o umbră în neantul care mi-a dat morale, care mi-a dat de gândit și care mi-a umplut inima și mi-a dresat nechibzuința, mi-a curs lacrima amară și a făcut din mine o luptătoare pe viață. Și nu din praf ci din visele care curg din mine precum apa din izvor.

Am adunat momente, clipe lungi, emoții mici, secunde scurte amalgamuri ce m-au răscolit până în adâncuri, am colecționat cât se putea și poate peste, am, și le voi păstra în inimă-ntr-un colțișor, pentru că sufletul îmi cere a cerne cuvinte, pentru a fi o făuritoare a unui crez scriitoresc, un gând a unei visătoare netrecătoare. A unei păsări ce vrea să cuprindă cerul și libertatea, a unui suflet dornic de iubire, de strălucirea momentului și de gânduri ce vor să fie înșirate frumos pe foaie prin penița vremii și a voinței de a lăsa în fața ochilor momente de memorie …

Apostol Cristina