Cu ultima iubită a filosofului, Friedgard Thoma. Cei doi s-au întilnit prin intermediul scrisorilor. Ea i-a scris în ianuarie 1981 la Paris. El i-a răspuns, spre mirarea ei. Ea locuia la Koln și pregătea o teză în filosofie. Avea 35 de ani, un copil de zece ani și cum spune într-u interviu in 2001, (România literară nr 49, Rodica Binder) chiar ea avea experiențele ei de 
viață. E și o femeie frumoasă. Între cei doi are loc un schimb de scrisori și relația ” se încinge „. E o ” îndrăgosteală din vorbe”, cum se zicea o dată. Azi se intîmplă, dar pe internet.
viață. E și o femeie frumoasă. Între cei doi are loc un schimb de scrisori și relația ” se încinge „. E o ” îndrăgosteală din vorbe”, cum se zicea o dată. Azi se intîmplă, dar pe internet.
Friedgard Thoma cunoștea opera lui Cioran din 1979 și o admira. A vrut să cunoască și omul din spatele aforismelor și textelor insolente. E bine să eviți asemenea experiențe, persoana fizică este totdeauna sub autor. Citește-l, dar admiră-l de departe, e mai prudent. Vine la Paris și il cunoaște. Se lasă prinsă de acest personaj, amuzant, erudit, paradoxal. Începe să observe și diferențele dintre imaginea pe care și-o 
cultiva și realitate. Cioran de fapt nu era însinguratul absolut, (cum ar fi fost, devreme ce trăia în mijlocul Parisului !? ) așa cum părea din cărți. Era sociabil, îi plăcea viața, chiar dacă se plîngea de ea tot timpul. Nu o disprețuia, cum dădea impresia. L-am cunoscut la Paris imediat după decembrie 89, deci zece ani mai tîrziu de întilnirea lor. Mi-a făcut impresia unui bătrîn ticăit și țăcănit, cu stereotipurile lui, (avea 80 de ani deja), puțin cabotin, jucînd un rol pe care și-l scrisese singur. Voia să epateze, să nu treci indiferent pe lingă el, deși pretindea contrariul. Rîdea mult, spunea și asculta anecdote, bîrfe, zvonuri. Era curios, chiar indiscret, interesat de aspectele cele mai concrete al vieții cotidiene, de la prețuri, la salarii, apariții editoriale, tiraje, culise, viață bucureșteană, premii, biografii etc.
cultiva și realitate. Cioran de fapt nu era însinguratul absolut, (cum ar fi fost, devreme ce trăia în mijlocul Parisului !? ) așa cum părea din cărți. Era sociabil, îi plăcea viața, chiar dacă se plîngea de ea tot timpul. Nu o disprețuia, cum dădea impresia. L-am cunoscut la Paris imediat după decembrie 89, deci zece ani mai tîrziu de întilnirea lor. Mi-a făcut impresia unui bătrîn ticăit și țăcănit, cu stereotipurile lui, (avea 80 de ani deja), puțin cabotin, jucînd un rol pe care și-l scrisese singur. Voia să epateze, să nu treci indiferent pe lingă el, deși pretindea contrariul. Rîdea mult, spunea și asculta anecdote, bîrfe, zvonuri. Era curios, chiar indiscret, interesat de aspectele cele mai concrete al vieții cotidiene, de la prețuri, la salarii, apariții editoriale, tiraje, culise, viață bucureșteană, premii, biografii etc.
La aniversarea zilei ei de naștere – la cafeneaua Procope (cea mai veche din Paris) din Saint Germaine des Pres, aproape de locuința lui Cioran din rue Odeon, la 19 iunie 1981 – Cioran – ca un adolescent ispitit de Diavol – ii scrie bilețele pe șervetel. Postura ridicolă, îndrăzneață, dar a funcționat. Relația se încinge. Trecuseră doar 6 luni de la primul schimb de epistole. Plimbări prin Jardins Luxembourg, cărți împărtașite, monoloagele și exasperarile lui, etc. Nu lipsește nimic din decorul și ingredientele unei veritabile povești de amor. Condiția lor însă îi contrazice. Cioran era de decenii semi/însurat cu Simone Boue, cum chiar el spune, și avea dublul vîrstei ei, 70 de ani, n. 1911. Părea trecătorilor bunicul ei Cioran nu observa ridicolul situației. Probabil se imagina tînăr, nu se uita prea des în oglindă, nici in cartea de identitate. Femeia care îl insoțea, tinără, frumoasă, citită, era firește flatată de celebritatea însotitorului ei, care, în plus, îi declara și că o iubește și e de de neinlocuit în viața lui. Cioran, dacă ar fi fost mai realist, mai prudent, ar fi rămas la spirit, ca mentor, tutore, îndrumatorul ei în meandrele filosofiei. Dar el a vrut să ajunga în pat cu ea, indiferent de rezultat. Ceea ca s-a și întimplat, cum s-a confesat chiar Friedgard Thoma.
