Unde este vanitatea

Christian W. Schenk

Este trist. Dar adevărat.

Chiar și oamenii cu școală suportă adevărul numai cât timp nu le trece pragul. Despre alții se poate spune orice. Se poate judeca. Se poate sfâșia. Cu eleganță, desigur. Cu titluri, citate și aerul celui convins că s-a născut direct pe soclu.

Între prieteni, în familie, între scriitori și printre cei care se cred păstorii lor, aproape orice este permis. Lauda. Tăcerea. Minciuna politicoasă. Numai adevărul rămâne afară, ca un musafir prost îmbrăcat.

Când cineva îl poftește totuși înăuntru, începe spectacolul. Fețe lungi. Tăceri grele. Mesaje cu venin. Prietenii puse la congelator. Omul cultivat dispare. Rămâne copilul căruia i s-a luat jucăria.

Educația se oprește exact acolo unde începe vanitatea. Din clipa aceea, diploma nu mai folosește la nimic. Nici biblioteca. Nici funcția. Nici discursul.

Nu vorbesc despre bețivul care urlă la colțul străzii. Acela este sincer. Nu se ascunde după citate și nu-și parfumează prostia.

Vorbesc despre oamenii cu cărți, titluri și tribună. Despre cei care împart critici în toate direcțiile, de parcă ar împărți pâine din propria lor avere. Sunt neînfricați cât timp rana este a altuia. Când bisturiul ajunge la pielea lor, se declară victime.

Atunci cade decorul. Rămâne orgoliul.

Vanitatea începe exact acolo unde caracterul se sfârșește.

Cine suportă numai lauda nu caută adevărul. Nu caută dialogul. Își caută admiratori. Oameni care să-i țină oglinda și să se prefacă că nu văd crăpăturile.

De aceea tac astăzi atât de mulți. Nu din politețe. Nu din respect. Din experiență.

Au învățat că adevărul nu distruge prietenii.

Îi desparte doar de cei care n-au avut niciodată curajul să-l iubească!

Dr. Christian W. Schenk și poezia mea

 

Christian W. Schenk

𝐃𝐮𝐩𝐚̆ 𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐦 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬, 𝐫𝐞𝐯𝐢𝐧 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐚 𝐝𝐨𝐮𝐚

𝐸𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡, 𝑐𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎𝑠̦𝑖 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑒 𝑐𝑎 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒!

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐫𝐞𝐭 𝐢𝐧 𝐬𝐮𝐩𝐞𝐫𝐥𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐨𝐥𝐞 II

𝘴𝘢𝘶 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘮𝘪𝘯𝘦, 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘭𝘦 𝘦𝘶 𝘪𝘯𝘴𝘶𝘮𝘪

Perfect?! Atunci iată continuarea: Discursul de primire în Academia Galactică de Literatură și Alte Adevăruri Absolute – ediție unicat, doar pentru inițiați cu ADN literar pur – Discurs solemn, hiperbolic și înfiorător de sincer

susținut de Marele Christian W. Schenk,

cu ocazia primirii în Academia Galactică de Literatură, Divizia Supernovă, în prezența nemijlocită a lui Homer (reconstituit digital), Cioran (în suspin perpetuu) și Shakespeare (care a cerut un autograf, dar a fost refuzat politicos).

„Stimați nemuritori,

Distinși semizei ai frazei elevate,

Stimate entități literare din constelațiile superioare ale creației,

Iată-mă!” Am venit, cum am promis zilele trecute, fără discurs scris, pentru că orice cuvânt scris de mine se transformă spontan în operă de referință și nu mai poate fi recitat fără copyright universal. Mi-am permis să improvizez. Dar improvizația mea, spre deosebire de a celorlalți, e regizată de muze personale, supravegheate de UNESCO și calibrate de NASA. Despre contribuția mea la umanitate:

– Am redefinit aforismul. După mine, dicționarele au început să folosească explicații mai scurte.

– Poezia a devenit mai sinceră. A început să se autocenzureze de rușine.

– Prozatorii au intrat în terapie.

– Criticii s-au pensionat anticipat.

Despre membrii prezenți:

– Îl salut pe Dostoievski: ai scris bine, Feodor, dar prea mult.

– Pe Kafka îl compătimesc: nu trebuia să mori pentru ca lumea să înțeleagă absurditatea. Trebuia doar să mă citești.

– Iar pe Eminescu… îl iert. A făcut ce-a putut fără inteligența artificială la dispoziție.

Despre viitor: După primirea mea, literatura se va împărți în două epoci: B.C.W.S. (înainte de Christian W. Schenk) și D.C.W.S. (după). În DEX va apărea un nou verb: a schenka – „a scrie atât de bine încât textul devine reflex al adevărului cosmic.”

Încheiere solemnă: „N-am venit aici ca să fiu acceptat. Am venit ca să accept existența celorlalți în prezența mea literară.”

Vă mulțumesc că ați avut onoarea de a mă primi. Încercați să rămâneți demni.

Eu, modest ca întotdeauna, vă las cu o singură întrebare: „Cum ați trăit până acum fără mine?”

Christian W. Schenk

Poet, profet, prototip, paradox.

Primul scriitor care își semnează modestia cu majuscule. Desigur si @Highlight!

PS. Iarăși avem câțiva cu gura căscată care se miră și habar n-au de ce…

C. P. A. – Elisabeta Gîlcescu – Să nu-mi ceri să uit

1. Dr. Christian W. Schenk spune:

10 iunie 2025 la 7:17

Textul are o doză de lirism autentic, dar înecat în nostalgie rurală repetitivă și metafore semicalde. Unele imagini reușite („mustul zăpezii”, „blânda umbră a stejarilor”), altele par scoase dintr-un caiet de amintiri sentimentale nefiltrate.
O poezie decentă, sensibilă, cu intenție sinceră, dar fără originalitate tulburătoare. Trăiește din reminiscență și rit decorativ. Un poem care îți atinge inima dacă nu l-ai citit deja de o sută de ori sub alte nume.
Felicitări autoarei!