Un elev recunoscător

 Dacă vă gîndiți bine, bine de tot, e foarte posibil ca în spatele carierei voastre să descoperiți că un profesor bun v-a deschis o ușă sau o fereastră

19 novembre 1957

Cher Monsieur Germain,

J’ai laissé s’éteindre un peu le bruit qui m’a entouré tous ces jours-ci avant de venir vous parler un peu de tout mon cœur. On vient de me faire un bien trop grand honneur, que je n’ai ni recherché ni sollicité. Mais quand j’ai appris la nouvelle, ma première pensée, après ma mère, a été pour vous. Sans vous, sans cette main affectueuse que vous avez tendue au petit enfant pauvre que j’étais, sans votre enseignement, et votre exemple, rien de tout cela ne serait arrivé. Je ne me fais pas un monde de cette sorte d’honneur mais celui-là est du moins une occasion pour vous dire ce que vous avez été, et êtes toujours pour moi, et pour vous assurer que vos efforts, votre travail et le cœur généreux que vous y mettiez sont toujours vivants chez un de vos petits écoliers qui, malgré l’âge, n’a pas cessé d’être votre reconnaissant élève.

Je vous embrasse, de toutes mes forces.

Albert Camus

Stimate domnule Germain,

Am lăsat să se stingă puțin zgomotul care m-a înconjurat în toate aceste zile înainte de a veni să vă vorbesc puțin din toată inima. Tocmai mi s-a făcut o onoare mult prea mare, pe care nici nu am căutat-o, nici nu am cerut-o. Dar când am auzit vestea, primul meu gând, după mama mea, a fost la tine. Fără tine, fără această mână afectuoasă pe care ai întins-o bietului copil care eram, fără învățătura ta și exemplul tău, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Nu am o lume de acest gen de onoare, dar aceasta este cel puțin o oportunitate de a-ți spune ce ai fost și încă ești pentru mine și de a te asigura că eforturile tale, munca ta, și inima generoasă pe care ai pus-o este încă în viață într-unul dintre școlarii tăi mici care, în ciuda vârstei sale, nu a încetat să fie elevul tău recunoscător. Te sărut cu toată puterea mea.

Albert Camus

Lungi pauze de reflecție

Camus era convins că Primul om avea să fie cel mai bun roman al său. Manuscrisul acestei cărți neterminate a fost găsit de Poliție pe bancheta din spate a mașinii în care el și-a pierdut viața, la nici 47 de ani. Automobilul condus de editorul lui Camus, Michel Gallimard, a ieșit inexplicabil de pe șoseaua, acolo în linie dreaptă, care ducea spre Paris și s-a izbit de un platan la 4 ianuarie 1960. Poliția a descoperit în buzunarul hainei lui Camus un bilet de tren rămas nefolosit, de dragul acestei ultime călătorii cu automobilul. Un sfîrșit absurd, demn însă de autorul Străinului, al cărui personaj Meursault fusese condamnat la moarte după o crimă, din cauza circumstanței agravante că nu plînsese la înmormîntarea mamei sale. Cele 144 de pagini ale manuscrisului au fost publicate de-abia în 1994, împreună cu însemnările lui Camus dintr-un carnet despre Primul om.

Romanul ar fi trebuit să aibă trei părți. Prima era terminată, dar nefinisată. Și chiar terminată fiind, autorul ar fi putut interveni asupra ei, cu noi capitole, pentru rotunjirea întregului. Despre proiectul celei de-a doua,Camus scrie cîte ceva în carnet. Cea de-a treia nu e decît pomenită, nu știm ce-ar fi trebuit să conțină. Poate că nici autorul nu avea încă în cap o schiță a ei, de unde presupunerea că cea de-a treia parte avea să depindă de evoluția primelor două.

Cristian Teodorescu

https://www.catavencii.ro/greutatea-schimbatoare-a-cuvintelor/