Spor de zgomot

Un drum aproape de case.
Case aproape de drum.
Între ele – o linie întreruptă,
ca o ezitare.
 
Niciun semn nu spune: încet.
Niciun semn nu spune: aici locuiesc oameni.
Așa că vin mașinile grele,
vin cei grăbiți,
vin vibrațiile.
Și casa tresare.
Geamul tremură,
paharul tresare pe masă,
somnul își pierde marginea.
Până și liniștea
pare că trebuie să ceară voie.
 
Iar pentru zgomot
se poate, pesemne, acorda un spor.
Pentru trepidația pereților?
Pentru frica de fiecare motor?
Pentru secundele în care
auzi mașina înainte să o vezi?
 
Poate că, într-o zi,
sporul adevărat va fi altul:
să poți deschide fereastra
fără să intre drumul în casă.
Să treacă o mașină
fără să se zguduie pereții.
Să existe, între stradă și oameni,
nu doar o linie întreruptă,
ci și o limită.
 
Iar eu, între timp,
aștept să fiu cât mai departe de toate –
într-un loc în care
liniștea să nu fie
o excepție.
 
Trecători fără spor de zgomot